Agricultura României

Prolog / Argument

Lucrarea de faţă îşi regăseşte reminiscenţele într-una dintre cele mai actuale teme din domeniul politicilor economice europene, mai ales că aderarea la Uniunea Europeană a României a fost sinonimă cu o serie de upgrade-uri la toate nivelele, printre acestea se numără, indubitabil, şi politica agricolă. Lucrarea este structurată astfel încât să ofere o abordare concretă şi pertinentă, înscriindu-se în aria de investigaţie a unor procese şi fenomene sociale de un grad înalt de relevanţă în zilele noastre, dat fiind faptul că de la momentul aderării în UE, România se confruntă cu o serie de metamorfoze specifice unui stat din zona sud-estică a bătrânului continent. Bineînţeles, nu se doreşte a fi o abordare exhaustivă, însă paginile următoare oferă un cadru coerent şi actual, în care tema aleasă – agricultura României în contextul Politicii Agricole Comune post-aderare - este analizată prin surprinderea dinamicii procesualităţii ei care se conturează şi reconfigurează în societatea zilelor noastre.

Astfel, prin metoda de cercetare narativă, istorică şi comparată vor fi analizate aspectele esenţiale ce definesc elementele semnificative ale spectrului politicii agricole la nivel european şi naţional, pornind de la o serie de detalii de background al Politicii Agricole Comune (partea I), continuând cu cele mai relevante metamorfoze ale agriculturii României după momentul aderării şi încheind cu trasarea unor crochiuri ale unei posibile pledoarii pentru ceea ce va însemna agricultura de mâine (Quo vadis, agricultura României?) – acestea constituind şi obiectivele lucrării. În ceea ce priveşte tehnicile de culegere a datelor şi de informare ştiinţifică, am uzitat: analiza obiectivelor şi evoluţiei Politicii Agricole Comune la nivelul Uniunii Europene, analiza contextului de tranziţiei a agriculturii României la economia de piaţa, respectiv transformările pe care le înfăţişeată aceasta după momentul 2007.

Metodologia de cercetare pe care am abordat-o pentru realizarea acestei lucrări constă într-o serie de referinţe bibliografice (articole şi studii de specialitate, site-uri web oficiale etc.) care mi-au oferit suportul teoretic pentru comprehensiunea acestui subiect. Din păcate, am întâmpinat şi unele dificultăţi deoarece am regăsit unele deficienţe ale literaturii de specialitate deoarece este un număr redus de cărţi care au văzut lumina tiparului după anul 2010, fapt ce limitează abordarea teoretică de specialitate asupra ethos-ului evoluţiei situaţiei agricole autohtone.

PARTEA I: Background-ul Politicii Agricole Comune

I.1. Obiectivele şi actorii instituţionali

ai Politicii Agricole Comune

Politica Agricolă Comună se numără printre primele politici comune ale Comunităţii Economice Europene, regăsindu-şi geneza în reacţia la problemele alimentare care au urmat celei de-a doua conflagraţii mondiale. Mai mult decât atât, este imperativ să precizăm faptul că termenul de politică comună reflectă cât se poate de fidel una dintre caracteristicile relevante ale Politicii Agricole Comune, în speţă că, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai aparţine statelor membre, ci Uniunii Europene. Grosso modo, există două cauze care au favorizat apariţia acestei tipologii de politică. Pe de o parte, a fost nevoie de o fluidizare a comerţului european cu produse agricole, iar pe de altă parte, a fost o anumită temere faţă de situaţia în care forţa de muncă eliberată din agricultură ca urmare a mecanizării, n-ar fi putut fi absorbită în acelaşi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz în care veniturile agricole ar fi scăzut şi mai mult comparativ cu cele din industrie.

Evaluarea etapizată a obiectivelor şi măsurilor întreprinse prin intermediul Politicii Agricole Comune a evidenţiat faptul că, deşi principiile generale au rămas aceleaşi, este nevoie ca instrumentele utilizate să se modifice în vederea îndeplinirii misiunii propuse, şi anume: protejarea agricultorilor şi locuitorilor mediului rural şi reprezentarea intereselor consumatorilor şi cetăţenilor Uniunii Europene. Deplasarea accentului dinspre pieţele agricole către susţinerea vieţii şi activităţilor rurale în vederea dezvoltării satelor şi regiunilor adiacente reprezintă o decizie distinctă venită pentru rezolvarea într-o altă manieră a problematicii agriculturilor europeni. În măsura în care în mediul rural se pune accent şi pe dezvoltarea unor activităţi neagricole sau complementare agriculturii, nivelul productivităţii muncii şi calitatea vieţii în mediul rural poate cunoaşte o creştere importantă.