Analiza folosirii pământului

Pământul este un factor indispensabil proceselor de producție din agricultură și silvicultură și suport în desfășurarea activitătii pentru agenții economici din celelalte ramuri de producție.

Obiectivul principal al fiecărui agent economic este asigurarea eficienței activității desfășurate. Forma concretă de manifestare a acestui principiu se caracterizează prin elementul determinant al eficienței economice - rentabilitatea. În acest context, sporirea rentabilității trebuie să reprezinte o preocupare permanentă a managerilor unităților de producție din toate ramurile și, în primul rând, din agricultură, ceea ce se leagă de necesitatea promovării produselor tradiționale autohtone pe piața externă în condițiile valorificării maxime a resurselor proprii și limitării importurilor.

Caracterul limitat al pământului obligă la o analiză a folosirii acestui factor de producție, atât în cazul exploatațiilor agricole, cât și în cazul unităților neagricole.

Având o suprafață agricolă utilizată de 13,3 milioane ha (reprezentând 55,8 % din teritoriul României) în anul 2010, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est. Deși zone semnificative din suprafața agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condițiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție în regiunile de sud și de vest ale țării. Cea mai mare parte a suprafeței agricole utilizate este arabilă (8,3 milioane ha), urmată de pășuni și fînețe (4,5 milioane ha), culturi permanente (0,3 mil. ha) și grădini familiare (0,2 mil. ha). (Sursa: INS, RGA 2010).

Pământul în agricultură, cunoscut și sub denumirea de fond funciar, reprezintă totalitatea terenurilor libere sau acoperite de vegetație și culturi, construcții, ape interioare în limitele hotarelor unei exploatații agricole.

Ca o particularitate a acestui factor de producție este faptul că el nu se uzează în timpul exploatării, ci dimpotrivă, printr-o exploatare rațională își sporește potențialul de producție.

Utilizarea pământului în agricultură și silvicultură vizează următoarele laturi:

- utilizarea extensivă;

- utilizarea rațională;

- utilizarea intensivă.

Utilizarea extensivă a pământului agricol este caracterizată prin neluarea în cultură a întregii suprafețe cultivabile, prin practicarea unei structuri de culturi extensive, bazându-se, în principal pe fertilitatea naturală a solului, care, în condiții concrete de loc și timp, poate asigura necesarul de produse agricole cu o rentabilitate superioară datorită volumului redus de cheltuieli materiale și de muncă vie.

Utilizarea rațională a pământului agricol reprezintă atragerea în circuitul agricol a întregii suprafețe cultivabile și realizarea unei structuri de producție care să îmbine culturile intensive cu cele extensive în vederea asigurării necesarului de produse agricole, cu un consum de factori de producție materiali sau de muncă manuală capabili să determine o creștere a fertilității naturale a solului.

Utilizarea intensivă a pământului presupune organizarea procesului de producție agricolă pe baza unei structuri a culturilor unde predomină cele intensive și care să sporească suprafața recoltată în raport cu cea cultivabilă, prin culturi succesive, intercalate, ascunse, astfel încât producția brută obținută la unitatea de suprafață să fie cât mai mare, în vederea asigurării necesarului de produse agricole.

Aprecierea folosirii pământului în agricultură și silvicultură se face pe baza unui sistem de indicatori, între care enumerăm:

Structura terenului pe categorii de folosință, cunoscută și sub denumirea de modul de folosință al terenului (g):

g = Si/St*100

în care:

Si - reprezintă suprafața dintr-o categorie de folosință;

St - suprafața totală de care dispune o unitate agricolă.

Categoriile de folosință pot fi grupate în două grupe:

- terenul agricol compus din arabil, pășuni naturale, fânețe naturale, vii și pepiniere viticole, pomi și pepiniere pomicole și arbuști fructiferi;

- terenul neagricol unde sunt incluse suprafețele cu păduri, ape, bălți și stufăriș, drumuri, curți și clădiri și alte terenuri neproductive.

Structura terenului arabil pe culturi (g*):

g* = Sci/Sa*100

în care:

Sci reprezintă suprafața ocupată de o anumită cultură;

Sa - suprafața arabilă a unității.

Ponderea suprafeței amenajată pentru irigat în total teren agricol (gir):

gir = Sir/Sag*100

în care:

Sir - reprezintă suprafața amenajată pentru irigat;

Sag - suprafața agricolă a unității.

Coeficientul de folosire a suprafeței arabile (K):

K = Sr/Sa

în care:

Sr reprezintă suprafața recoltată care se stabilește prin însumarea următoarelor suprafețe: suprafața ocupată cu culturi de toamnă și ierburi perene din anii anteriori (Set), suprafața ocupată cu culturi de primăvară (Scp), suprafața ocupată cu culturi successive (Scs), suprafața cu culturi intercalate (Scint), suprafața cu culturi ascunse (Scas), suprafața reînsămânțată (Scrin) și din care se scade suprafața calamitată în timpul iernii (Scl) și cea calamitată din primăvară până la recoltare (Sclv) denumită și suprafața calamitată în timpul vegetației.