Folosirea Schemelor, a Discriptoarelor și a Determinatoarelor pentru Descrierea Soiurilor

FOLOSIREA SCHEMELOR A DISCRIPTOARELOR SI A DETERMINATOARELOR PENTRU DESCRIEREA SOIURILOR

În vederea descrierii şi identificării soiurilor de viţă de vie este necesară utilizarea unui limbaj mondial comun, pentru o mai bună gestionare şi conservare a genofondului viticol existent. Aceasta a devenit posibilă prin elaborarea de către O.I.V., U.P.O.V. şi Bioversity a Listei descriptorilor varietăţilor şi speciilor genului Vitis., ediţia a II-a (2002), când s-a realizat o ajustare aproape completă a descriptorilor utilizaţi în acest scop.

Adaugarea în Lista descriptorilor OIV a celor 18 descriptori ampelometrici, întregeşte metodologia de descriere a soiurilor, reconsiderând totodată metoda ampelometrică.

Utilizarea metodei ampelometrice în descrierea şi caracterizarea soiurilor, revine în actualitate în condiţiile dezvoltării informaticii, şi a multiplelor posibilităţi de prelucrare a datelor, obţinându-se informaţii preţioase în legătură cu apartenenţa soiurilor la diferite sortogrupuri, a gradului de înrudire dintre soiuri, precum şi la diferenţierea lor.

Pentru realizarea obiectivelor propuse au fost efectuate studii în urmatoarele directii:

Evaluarea descriptorilor ampelografici elementari la unele soiuri vechi, româneşti, în vederea armonizării literaturii de specialitate din România cu noile metode de descriere utilizate la nivel mondial.

Evaluarea purităţii şi tipicităţii soiurilor Haiduc şi Pandur, în vederea conservării unui material genetic autentic şi a identificării unor biotipuri noi în cadrul acestor soiuri ;

Identificarea unor descriptori cu capacităţi discriminante utili în descrierea şi identificarea soiurilor de viţă de vie;

Evaluarea unor însuşiri fenotipice la unele soiuri autohtone ;

Întocmirea fişelor ampelografice pentru unele soiuri autohtone după metodologia elaborată de OIV, UPOV şi Bioversity.

REZULTATE OBŢINUTE

În vederea realizării primului obiectiv - Evaluarea descriptorilor ampelografici elementari la unele soiuri vechi, româneşti. Pentru aceasta au fost efectuate o serie de observaţii şi măsurători, pentru fiecare caracter acordându-se notele corespunzătoare descriptorilor ampelometrici. În raport cu acest obiectiv, apreciez că:

- Descriptorii elementari vin în sprijinul unei descrieri rapide a soiurilor şi constituie o bază de date importantă în identificarea lor.

- Descrierea soiurilor autohtone, făcută după noile norme adoptate de organismele internaţionale, vine în sprijinul unei mai bune gestionări a patrimoniului genetic viticol românesc.

Frunza adulta este mijlocie (14-15 cm lungime), cuneiforma, pentalobata si mai rar trilobata, cu sinusurile laterale în forma de U, uneori inchise ovoidale; sinusul petiolar 15415s184p are forma de lira cu baza ascutita. Limbul frunzei este de culoare verde deschis, subtire pergamentos, acoperit cu peri rari pe parte inferioara. Dintii sunt lungi si ascutiti, ca si dintii de la fierastrau (caracterul tare de recunoastere al soiului).

Floarea este hermafrodita, normala, de tipul 5, soiul fiind autofertil.

Strugurii sunt mici spre mijlocii, cilindrici, cu prima ramificatie detasata de restul ciorchinelui si boabele asezate des pe ciorchine (caracter tare de recunoastere). Bobul este mic, sferic, cu pielita subtire, de culoare verde galbui, cu punctul pistilar persistent si evident; pulpa este zemoasa si nearomata.