Cuprins
- Cuprins :
- I. INTRODUCERE
- II. EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE IN UNIUNEA EUROPEANA
- II.1.Momente cheie
- II.2.Situatia actuala
- II.3.Noua reforma a politicii agricole
- III.ORGANIZATIILE COMUNE DE PIATA - Pilonul principal al politicii agricole comune
- III.1.Preturile
- III.2.Interventia pe piata (Stocarea)
- III.3.Ajutoarele financiare (Subventiile)
- III.3.1.Platile directe
- III.3.2.Alte ajutoare financiare
- III.3.3.Restitutiile la export
- III.4. Cotele de productie
- III.5. Protectia vamala
- IV. FINANTAREA MASURILOR DE POLITICA AGRICOLA COMUNA
- V. ROLUL ADMINISTRATIILOR VAMALE EUROPENE PRIVIND PUNEREA IN
- APLICARE A MASURILOR DE POLITICA AGRICOLA COMUNA
Extras din referat
I. INTRODUCERE
Toate tarile puternic dezvoltate practica o politica agricola organizata si uneori foarte
complexa. Acest lucru este valabil atat pentru S.U.A., Canada, Japonia, Elvetia, cat si
pentru Uniunea Europeana.
Politica Agricola Comuna este printre primele politici comune adoptate de Uniunea
Europeana ( fosta Comunitatea Economica Europeana). Geneza ei a fost o reactie la
problemele alimentare care au urmat celui de-al doilea razboi mondial.
Termenul de politica comuna reflecta in mod fidel una dintre trasaturile definitorii
ale PAC, si anume aceea ca, pentru circa 90% din produsele agricole, decizia nu mai
apartine statelor membre, ci Uniunii Europene.
De ce, statele europene au considerat necesar sa cedeze din prerogativele
suveranitatii intr-un domeniu asa de sensibil cum este cel agricol? Sunt doua motive care
au condus la aparitia acestei politici si anume:
Primul, a fost nevoia unei fluidizari a comertului european cu produse
agricole, si mai ales dorinta tarilor exportatoare de a se asigura de certitudinea
plasamentului produselor lor;
Al doilea motiv, a fost o anumita temere fata de situatia in care forta de munca
eliberata din agricultura ca urmare a mecanizarii n-ar fi putut fi absorbita in acelasi ritm
de celelalte sectoare ale economiei, caz in care veniturile agricole ar fi scazut si mai
mult comparativ cu cele din industrie.
Dezvoltarea unei viziuni comune la nivel european, de protejare a veniturilor
fermierilor s-a considerat ca ar fi putut preveni o astfel de situatie. Astfel conjunctura
economica, impreuna cu vointa politica au dat nastere politicii agricole comune. Prima
reflectare a acesteia se regaseste in Tratatul de la Roma (1957).
II. EVOLUTIA POLITICII AGRICOLE IN UNIUNEA EUROPEANA
II.1. Momente cheie
Istoricul Politicii Agricole Comune incepe asadar in anul 1957, odata cu semnarea
Tratatului de la Roma privind crearea Comunitatii Economice Europene de catre cele sase
state ( Franta, Germnia, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), care in 1952 infiintasera si
Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (CECO).
Reglementarile de politica agricola sunt cuprinse in articolele 38-46 ale Tratatului de
la Roma ( in prezent, articolele 32-38, dupa modificarile aduse de Tratatul de la
Amsterdam). Astfel articolul 38 ( actualul, art.32) stabileste ca: ”piata comuna se va extinde
si asupra sectorului agricol si comertului cu produse agricole”, si ca ”operarea si
dezvoltarea pietei comune pentru produsele agricole vor fi insotite de crearea unei politici
4
agricole comune”, iar art.39 ( art.33 din varianta consolidata a Tratatului) fixeaza obiectivele
politicii agricole comune si anume:
cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin
asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a
factorilor de productie, in special a fortei de munca;
asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special prin
cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli;
stabilizarea pietelor;
asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori.
Tratatul de la Roma nu explica insa concret cum aveau sa fie realizate aceste
obiective. De aceea, in 1958, ministrii agriculturii din cele sase state semnatare ale
Tratatului s-au intalnit la Stressa ( Italia) pentru a se pune de acord asupra modului de
transpunere in practica a politicii agricole stabilind trei principii care sa guverneze PAC,
respectiv :
Principiul pietei unice: in interiorul Uniunii Europene, produsele agricole circula
fara restrictii;
Principiul preferintei comunitare: este favorizat consumul produselor
originare din Uniunea Europeana, prin impunerea de preturi mai mari la produsele din
import fata de productia interna;
Principiul solidaritatii financiare: masurile comune sunt finantate dintr-un
buget comun.
Odata stabilite aceste principii, Comisiei i-a revenit responsabilitatea de a detalia
masurile de politica agricola comuna. „ Arhitectul „ politicii a fost olandezul Sicco
Mansholt, vice-presedinte al Comisiei si responsabil pentru agricultura.
Mecanismul consta, in linii mari, in protejarea veniturilor producatorilor agricoli prin
intermediul preturilor, si anume, prin instituirea unui nivel ridicat al protectiei vamale fata
de concurenta straina, combinat, pentru anumite produse, cu unificarea preturilor interne,
respectiv, fixarea de preturi comune insotita de un mecanism de sustinere a nivelurilor
acestora. Intrucat preturile interne erau mai ridicate decat cele mondiale, exporturile
trebuiau incurajate prin subventii. Masurile comune aveau sa fie finantate dintr-un buget
comun, piata agricola a Comunitatii devenind in acest fel o constructie solida, cu evolutii
independente de tendintele pietelor internationale.
Propunerile Comisiei au fost acceptate de Consiliu in 1961, iar detaliile au fost
negociate in anul urmator, astfel incat politica agricola comuna a intrat in vigoare din 1962
si a inceput sa functioneze efectiv din anul 1964, cand s-au facut primii pasi spre
uniformizarea preturilor. Intr-o prima etapa, produsele carora li s-au aplicat masuri de
unificare a preturilor au fost cerealele (1964), urmate de lactate, carnea de vita, zahar, orez,
plante oleaginoase si uleiul de masline.
Pentru alte produse precum: carnea de porc, carnea de pui, oua, fructe si legume,
vin s-au adoptat masuri de creare a unei piete unice (eliminarea barierelor tarifare intre
tarile membre si instituirea protectiei comune la import), fara unificarea preturilor. Treptat,
masurile s-au extins, cu diferite grade de intensitate, si asupra altor produse precum carnea
de miel, peste, tutun, flori, s.a.m.d., ajungand in prezent ca circa 90% din productia agricola
a Uniunii Europene sa fie reglementata intr-un fel sau altul prin masuri comune.
Aplicarea acestor masuri a determinat curand efecte secundare nedorite. Preturile
mari garantate au incurajat in mod firesc cresterea productiei (in special, la grau, unt si
carne de vita), care la randul ei s-a transformat in supraproductie, care a antrenat cresterea
exponentiala a cheltuielilor agricole.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Notiuni Generale Despre Politica Agricola Comuna Si Rolul Administratiilor Vamale Europene Privind Punerea in Aplicare a Acesteia.pdf