Piața internă a produselor ecologice montane

“Agricultura ecologică reprezintă un sistem de producție care susține sănătatea solurilor, a ecosistemelor și a oamenilor. Aceasta are la bază sistemele ecologice, biodiversitatea și ciclurile de viață adaptate condițiilor locale, în locul utilizării input-urilor cu efecte adverse. Agricultura ecologică combină tradiția, inovația și știința în beneficiul mediului înconjurător și promovează relațiile echitabile precum și o calitate bună a vieții tuturor celor implicați”

Piața internă de produse ecologice din România este abia într-o fază incipientă de dezvoltare, lipsind date viabile privind dimensiunea acesteia. Deși consumul de produse ecologice se află într-o ușoară creștere, acesta reprezintă un procent mic din consumul total de produse agro-alimentare. Vânzările de produse ecologice în 2011 au atins aproximativ 1% din întreaga piață de vânzare cu amănuntul din România. În același an, exporturile au atins o valoare totală de 200 milioane de euro (de două ori mai mare decât în anul anterior), în timp ce piața internă a atins 80 de milioane de euro, cu o creștere anuală constantă de 20%.

SITUAȚIA NAȚIONALĂ

România este încă un exportator net de mărfuri ecologice brute. Deoarece sectorul de procesare este insuficient dezvoltat (în fapt, întregul lanț de furnizare a produselor ecologice este încă neconsolidat), multe dintre produsele certificate sunt vândute ca produse convenționale. Principalele produse agricole certificate ecologic care se exportă din România sunt cerealele (în special grâu, porumb, orz), plante industriale (floarea soerelui, rapiță, soia), flora spontană (plante medicinale, fructe de pădure), dar și uleiuri ecologice, miez de nucă și miere. Italia este țara în care se exportă aproape jumătate din cantitatea de grâu, porumb, soia, floarea soarelui și miez de nucă, precum și toată producția exportată de secară; în Germania pleacă aproape 2/3 din exporturile de orz ecologic, rapiță și miere și aproape toată recolta exportată de plante medicinale; Austria este printre tările importatoare, precum și Bulgaria la recolta de fructe de pădure.

Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:

- rotația culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;

- limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice și a îngrășămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari și a altor substanțe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole;

- interzicerea folosirii organismelor modificate genetic;

- valorificarea resurselor existente la fața locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenient de la animale și a furajelor produse la fermă;

- alegerea unor specii de plante și animale rezistente la boli și dăunători, adaptate condițiilor locale;

- creșterea animalelor în libertate și adăposturi deschise și hrănirea acestora cu furaje ecologice;

- folosirea unor practici de creștere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte.

În ceea ce privește terminologia, în conformitate cu Regulamntul (CE) 834/2007 al Consiliului și cu Regulamentul 889/2008 al Comisiei, țările comunitare folosesc, cu același înțeles, următorii termeni: agricultură organică (Anglia, Cipru, Irlanda, și Malta), agricultură biologică (Austria, Belgia, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda și Portugalia) și agricultură ecologică (Danemarca, Lituania, Polonia, România, Spania, Slovenia, Suedia și Ungaria). De asemenea, alte țări folosesc câte doi termeni: atât agricultură biologică, cât și agricultură ecologică (Republica Cehă, Estonia, Germania, Letonia, Slovacia și Spania). În fiecare din aceste țări există organizații și experți care se “abat de la regulă”, de exemplu, Olanda unde, în ultimul timp, termenii de agricultură organică și agricultură ecologică sunt mai des folosiți decât cel de agricultură biologică. De asemenea, fiecare din acești termeni sunt criticați, susținându-se, mai mult sau mai puțin justificat, că întreaga agricultură este biologică sau organică și că nu ar exista agricultură neecologică. Din dorința de a fi atotcuprinzătoare, unele publicații folosesc termeni de o acuratețe îndoielnică științifică precum: agricultură organico-dinamică sau organico-biologică.