Tehnica experimentală

1.OBIECTUL DE STUDIU AL TEHNICII EXPERIMENTALE

Tehnica experimentală este un ansamblu structurat de metode și procedee tehnice, proiectate in vederea cunoașterii acțiunii legilor ce guvernează evoluţia factorilor care determină în plan cantitativ și calitativ dezvoltarea organismelor și relaţiile acestora cu mediul înconjurător.

Obiectivul de bază al tehnicii experimentale este descoperirea de elemente noi sau perfecţionarea celor existente.

Principiile care stau la baza tehnicii experimentale sunt cele ale similitudinii, acţiunii ierarhizate și al optimizării sistemului.

Punerea în practică a acestor principii se realizează prin metoda comparaţiei.

Conform principiului similitudinii, încercările trebuie să se realizeze în condiţii cât mai apropiate, dacă se poate identice, cu cele în care se va promova rezultatele obţinute.

2.METODA DE CERCETARE

Metoda de cercetare este materialistă, având la bază verificarea ipotezelor prin experiment stiinţific.

Pentru cercetarea de agro-biologie se folosește, pe langă principiile ce derivă din obiectivul general al tehnicii experimentale, principiile inductiv-deductiv și cel al analizei sistemice, paralel cu aplicarea metodelor modelării, informatizării, analizei statistice.

Principiul inductiv-deductiv operează cu noţiuni, legi, fenomene și procese care nu aparțin strict tehnicilor aplicate, dar care sunt folosite de către acestea în scopul identificării de noi căi de influenţare a producţiei biologice.

Pe baza principiului analizei sistemice, se studiază atent componentele sistemului, structura acestuia, procesele precum și conexiunile interne și externe ale acestora.

Cercetarea stabileste corelaţii între diferitele părţi ale întregului, cu scopul de a realiza modele care să permită predicţia comportamentului sistemului biologic în anumite procese.

Modelarea este o metodă folosită din ce în ce mai mult în ultimul timp.

Metodele de cercetare sunt reprezentate în funcţie de complexitate, prin observaţie, cercetarea în câmp, cercetarea în vase de vegetaţie, cercetarea în fitotron, cercetarea în laborator, cercetarea asistată de calculator si informatizarea.

Observaţia, practicată in toate tipurile de cercetări are diferite forme: observaţiile propriuzise (fenofaza, forma, culoarea, ), măsurătorile (biometrice - talie, masa, etc.), numărătorile (număr de plante/mp, număr de buruieni/mp, număr de plante bolnave/parcelă, număr de celule/mm2, număr de picături/cm2, număr de larve/adulţi/m2 etc.), determinările de laborator (având ca rezultat indicatori cum sunt conţinutul în umiditate, proteină, zaharuri, taninuri, vitamine, MMB, MH, etc.).

Cercetarea în câmp este în foarte multe cazuri metoda de referinţă, criteriul de discriminare și de validare a elementelor de progres stiinţific și tehnic.

Cercetarea în vase de vegetaţie, cercetarea în fitotron, cercetarea în laborator și cercetarea asistată de calculator sunt metode de cercetare avansate.

Informatizarea este o metodă care aplicată in cercetare, permite astăzi realizarea de structuri de baze de date, ceea ce face informaţia mai usor accesibilă și mai lesne de tratat matematic, pe măsura acumulării ei. Cercetarea foloseste metodele și tehnicile statistice de prelucrare și de tratare a informaţiei știinţifice. Aceasta permite departajarea acţiunii elementelor importante, asigurate statistic de elementele fără semnificaţie practică. 3.DEFINIŢIA EXPERIENŢEI Experienţa constă in organizarea unui sistem specific de montare urmărire, înregistrare și valorificare a variaţiilor simultane si/sau individuale a una sau mai multe variabile factoriale cu graduări determinate, reprezentând elemente de cercetare fundamentală sau aplicativă. Experienţa de câmp - este „o cultură comparativă executată după anumite reguli, pe parcele egale ca mărime, de aceiasi formă, grupate strans pe teren, asezate în condiţii naturale identice celor din cultura mare și planificate în scopul de a afla soiul/hibridul, tratamentul, metoda culturală, care reușește să realizeze producţiile cele mai mari, superioare calitativ, la costurile cele mai scăzute" (N.A. Săulescu si N.N. Săulescu, 1967) și în armonie cu cerinţele de protecţie a mediului înconjurător. Scopul principal al experienţei dincolo de compararea variantelor, este crearea unui produs nou (soiul, hibridul, clona sau alt material biologic), sau aflarea unei informaţii știinţifice, care, bine fundamentată, este sursa noutăţii ce stă la baza noii tehnologii.

Foto: experiențe de câmp

Elementele de bază ale unei experienţe

Experienţa este compusă din parcele experimentale care conțin culturi comparative. Pe parcelele din experiență care sunt egale (egal măsurate) se implementează variantele care se observă, se îngrijesc și se recoltează separat.

Parcelele experimentale sunt sursa informației stiințifice, marcând un salt calitativ enorm față de observațiile simple.

Experiența de câmp - cuprinde ca elemente de bază: varianta, repetiția, blocul, coloana, perdeaua de protecție, banda de protecție, drumul de acces, cărarea și/sau poteca

Varianta experimentală este reprezentată de graduările factorului care se studiază și care sunt supuse operațiunii de comparare. Factorii studiați pot fi de obicei soiuri, hibrizi, doze sau tipuri de îngrășăminte, erbicide, metode culturale etc.

Variantele experimentale sunt entități diferite ale factorului experimental, amplasate pe parcelele experimentale, în mod obișnuit diferite de la o parcela la alta, putând fi asezate pe aceiași linie sau pe aceiași coloană.

Repetiția constă în apariția o singură dată a seriei întregi de variante diferite ale factorului studiat.

Grupa de parcele, constituind o serie completă de variante ale factorului studiat, dispuse una după alta pe aceiași linie pe direcție orizontală constituie un bloc.