Diagnoza și soluționarea problemelor sociale

Realizați un referat cu temă la alegere în care să exemplificați și particularizați diagnoza unei probleme sociale utilizând metodele de analiză și bibliografia recomandată. Acesta va cuprinde: tema principală, problema socială, metoda de analiză, argumentarea teoretică și practică, concluzii și propuneri.

Probleme sociale și dezvoltare socială;

O problemă socială reprezintă o anumită situație ce este incompatibilă cu valorile unui număr semnificativ de oameni care consideră că este nevoie să acționeze pentru schimbarea acestei situații, elementele constitutive fiind:

1) situația care există și care este cunoscută de către oameni, ei discutând despre ea;

2) incompatibilitatea cu valorile acelor oameni,

3) faptul că această situație afectează un număr semnificativ de oameni și că ei consideră că este nevoie să (se) acționeze pentru schimbarea acestei situații. În dezbaterile de la noi consacrate temei problemelor sociale, cel mai frecvent par să fie invocate, subliniate sau puse în valoare lucrările lui Cătălin Zamfir (1977).

Acesta definește și analizează problemele sociale din perspectiva funcționării sistemelor sociale unde un aspect esențial este deținut de activitatea de înfruntare a diferitelor dificultăți care intervin pe parcursul funcționării lor - cu alte cuvinte, activitatea de soluționare a problemelor sociale. Sociologul român pleacă de la considerentul că o problemă particulară poate fi de natură tehnică, sau economică, sau juridică etc. În calitatea sa de problemă a unui sistem social, ea va fi totodată o problemă socială, definibilă ca un proces social, o caracteristică, o situație despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. Așa cum au remarcat și alți specialiști, această definiție include două elemente: 1) o dificultate și 2) conștientizarea dificultății.

Unele probleme deși există nu sunt conștientizate, deci nu sunt manifeste ci sunt într-o stare de latență. Trecerea lor din latent în manifest este un proces care trebuie să parcurgă anumite etape și să îndeplinească anumite condiții, una din cele mai importante fiind angajarea sistemului în a lua decizia de a desfășura o activitate de soluționare a respectivei probleme. (Dan, 2007, p. 17).

Clasele de fenomene care pot deveni obiectul unei asemenea problematizări ar fi:

1) o stare socială învechită (care frânează progresul și dezvoltarea socială);

2) procese sociale considerate în sine ca fiind negative (dezorganizarea socială și individuală, comportamentele considerate deviante);

3) consecințe negative ale unui proces social pozitiv (orice proces social complex prezintă și consecințe laterale negative);

4) fluctuații ale factorilor naturali externi sau sociali (descoperirea sau epuizarea unor resurse naturale, catastrofe naturale, războaie etc.);

5) decalaje produse de dezvoltare 11 (nearticularea unor elemente și nesincronizarea lor în procesele de transformare socială care însoțesc dezvoltarea socială);

6) apariția de noi necesități (ca urmare a schimbării unor condiții sociale obiective pot apărea noi necesități a căror imposibilitate de satisfacere poate conduce la comportamente deviante);

7) probleme de dezvoltare. (Zamfir, 1977, apud Dan, 2007, pp. 17-18).

Perspective de abordare Rubington și Weinberg (1989) prezintă câteva dezvoltări teoretice asupra naturii problemelor sociale, din următoarele 6 perspective: 1. patologia socială focalizată pe persoane; 2. dezorganizarea socială centrată pe semnificația legilor și a normelor; 3. conflictul de valori referitor la valori și interese/ scopuri; 4. comportamentul deviant care subliniază rolurile; 5. etichetarea socială care examinează reacțiile sociale; 6. perspectiva critică - pune accent pe roluri ca produse ale valorilor și intereselor/ scopurilor. Perspectiva patologiei sociale. Definiția după care operează perspectiva patologiei sociale este următoarea: Condițiile sociale dezirabile și ordinea socială sunt privite ca fiind sănătoase, în timp ce persoanele care se deosebesc/ deviază de la așteptările morale (statuate de un sistem de valori dominant și deci larg acceptat) sunt privite ca fiind “bolnave”, deci sunt rele și nedorite. Astfel, pentru perspectiva patologiei sociale, o problemă socială este o violare a așteptărilor morale. (Dan, 2007, p. 21). Drept principală și ultimă cauză a problemelor sociale este insuccesul socializării. Societatea are responsabilitatea de a transmite tuturor indivizilor normele morale larg acceptate, dar uneori asemenea eforturi sunt ineficiente. Drept urmare, cei care erau considerați din această perspectivă ca fiind devianți sunt defectivii („cei care nu pot fi educați”), dependenții (cei care au anumite dificultăți în primirea și însușirea educației) sau cei delincvenți (care resping educația). Pentru adepții de mai târziu ai acestei perspective problemele sociale sunt rezultatul valorilor greșit însușite.