Executarea pedepsei privative de libertate

“Serviciile de probațiune sunt servicii publice care asigură supravegherea modului în care infractorii menținuți în libertate își respectă condițiile și își îndeplinesc obligațiile.” (Durnescu, Oancea, 2012, 204) Aceste servicii au ca scop păstrarea siguranței publice prin reabilitarea comportamentală a infractorilor.

Sistemul de probațiune a apărut în România încă de pe vremea lui Carol al II-lea în Codul penal din 1936, însă a început să aibă un sistem de probațiune în adevăratul sens al cuvântului abia în anul 2001 când primele servicii de reintegrare socială și supraveghere au început să funcționeze. (Durnescu, 2010, 485-487)

Potrivit articolului 57 din LEGEA nr. 15 din 21 iunie 1968 din Codul penal al României, ”executarea pedepsei privative de libertate se face, în locuri de deținere anume destinate, femeile condamnate la pedeapsa închisorii execută această pedeapsă separat de condamnații bărbați, minorii condamnați la pedeapsa închisorii execută pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurându-li-se posibilitatea de a continua învățământul general obligatoriu și de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta o muncă utilă, dacă sunt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie desfășurată față de condamnați, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în muncă, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate aceste mijloace trebuie folosite în așa fel încât să conducă la reeducarea celor condamnați. După împlinirea vârstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, condamnații nu au obligația de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admiși la muncă dacă cer aceasta.

Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care și aceste din urmă munci sunt remunerate. Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnaților sunt cele stabilite prin lege.

Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației locului de deținere. Aceste părți, precum și modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

Art. 59. - Cel condamnat pentru săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni din culpă poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel

puțin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinește și celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.

Dispozițiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiționată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracțiuni săvârșite din culpă și infracțiuni intenționate, se aplică dispozițiile art. 59.

Liberarea condiționată în cazuri speciale

Art. 60. - Condamnatul care, din cauza stării sănătății sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și de îndreptare.

Cei condamnați în timpul minorității, când ajung la vârsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.

Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârșirea unei infracțiuni din culpă, pot fi liberate condiționat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1.