Fertilitatea în România

CAP.I Evoluţia fertilităţii populaţiei în RomâniaÎn perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial natalitatea (respectiv fertilitatea), intrată deja în a doua fază a tranziţiei demografice, a avut o evoluţie sinuoasă din cauza puternicei intervenţii a statului în domeniul populaţiei. În România, ca de altfel şi în celelalte ţări ale Europei de Est, grija statului faţă de evoluţia demografică s-a concretizat printr-un ansamblu de legi şi măsuri diverse. Ce a diferenţiat totuşi România de aceste ţări a fost atât conţinutul normativ foarte dur, cât şi maniera coercitivă, activă, în care se urmărea respectarea prevederilor acestei legislaţii.

1.1. Câteva informaţii asupra legislaţiei referitoare la natalitate şi fertilitatePractic, până la sfârşitul anului 1989, „corpul demografic" românesc a constituit un adevărat „laborator demografic", supus fiind unor serii de „expe­rienţe legislative" de către conducerea comunistă la putere. Simplificând în mod grosolan realităţile demografice, guvernanţii de atunci au crezut că pot dirija şi evoluţia unui fenomen atât de complex ca fertilitatea numai prin măsuri restrictive asupra avortului, făcând abstracţie de determinarea socioeconomică şi culturală a fenomenului .Înainte de a analiza „răspunsul" populaţiei la o asemenea conduită legislativă, considerăm utilă trecerea acesteia în revistă. Precizăm pentru început că multitudinea măsurilor puse în aplicare se pot diviza în două categorii: măsuri cu caracter coercitiv, ca interdicţia avortului, şi măsuri incitative, ca sprijinul acordat mamelor şi familiilor cu copii.Legislaţia referitoare la avort este bogată:- decretul 456/1955 anulează delictul de avort (înscris în Codul Penal din1948) dacă acesta este realizat de un medic şi pentru anumite categorii de sarcină cu risc;- avortul devine autorizat fără nici o condiţie prin decretul 463/1957. În1956 fusese introdusă prima formă de ajutor pentru familiile cu copii, subdenumirea de „alocaţia de stat pentru copii".- decretul 770/1966 marchează o ruptură brutală şi neaşteptată: interdicţiacompletă a avortului. Este începutul perioadei de politică natalistă coercitivă. Înacelaşi an s-a instituit impozitul asupra veniturilor celibatarilor şi cuplurilor fărăcopii, care va deveni, cu timpul, substanţial. Tot în anul 1966, decretul 779/1966dă divorţului un caracter cu totul excepţional, fiind foarte dificil de obţinut în practică.

- Plenara Comitetului Central al P.C.R. din iunie 1973, în cursul căreiasecretarul general a criticat medicii pentru scăderea natalităţii, declanşează o seriede măsuri pentru aplicarea mult mai riguroasă a decretului din 1966. Aceste masuri,foarte impopulare, vor fi completate 4 ani mai târziu de măsuri simulatoare, ca decretul 246/1977 care mărea alocaţiile de stat pentru copii şi introducea alte forme de ajutor familiilor numeroase.- în martie 1984, cum fertilitatea scăzuse alarmant, sub pragul de înlocuirea generaţiilor, Comitetul Politic Executiv al CC. al P.C.R. ia decizia intensificăriiresponsabilităţilor organelor politice şi sanitare în urmărirea respectării măsuriloranti avort.- în sfârşit, la începutul anului 1990, noua putere abrogă toate măsurileimpopulare, avortul redevenind autorizat la simpla cerere.Ar mai fi de menţionat şi „schimbarea de macaz" în ce priveşte obiectivele urmărite de politica pronatalistă forţată. Dacă într-o primă fază obiectivele de atins erau de ordin calitativ (creşterea ratei de natalitate, redresarea fertilităţii, creşterea demografică „normală" sau menţinerea tinereţii naţiunii), în 1974 obiectivul principal devine cantitativ: programul P.C.R. prevedea ca populaţia României să atingă efectivul de 25 de milioane locuitori în 1990 şi de 30 de milioane în anul 2000. Acest obiectiv utopic depăşea numărul real cu mai mult de 2,3 milioane în 1992 şi a depăşit cu aproape 8 milioane efectivul din anul 2000.