Hristologia calcedoniană

Cu toate încercările ecumeniste de apropiere și cunoaștere între Biserici, problema fundamentală și totodată piatra de încercare pentru orice teolog rămâne persoana divino-umană a Dumnezeu-Omului și Mântuitorului Iisus Hristos. El este singurul împlinitor al religiei date de Însuși Dumnezeu și prin întrupare a unit cerul și pământul. Această teandrie înlătură orice supoziție rațională și în același timp scoaterea religiei creștine din circuitul ideilor despre divinitate. Religia creștină a fost descoperită de Dumnzeu , împlinită în Iisus Hristos, sfințită de Duhul Sfânt. De aceea nu se poate vorbi de o evoluție , ci de un dat; despre o dezvoltare a Revelației, ci despre o dezvoltare dogmatică, adică punerea în tiparele înțelegerii a învățăturii despre Dumnezeu și a operei Sale.

Dezvoltarea doctrinară a hristologiei este remarcabilă încă din perioada apostolică. Ca și dogma despre Sfânta Treime, învățătura despre Persoana lui Iisus și despre lucrarea Sa în lume, a constituit centrul preocupărilor teologice ale Sfinților Părinți. Sâmburele concentrări doctrinare se află în mesianitatea și în divinitatea Mântuitorului, mărturisită de El însuși și apoi de Sfinții Apostoli.

Dogma hristologică, în toate aspectele și laturile ei, rămâne o „mare taină”, care nu va putea fi niciodată pătrunsă deplin de mintea și cuvântul omenesc. „Misterul lui Iisus” zice Sfântul Maxim Mărturisitorul „rămâne ascuns și nu poate fi scos la iveală nici de cuvânt, nici de minte, ci chiar spus, rămâne negrăit, și chiar înțeles rămâne necunoscut”. În decursul timpului, cu privire la Iisus Hristos s-au ivit mai multe învățături greșite condamnate ca erezii de Biserica dreptmăritoare și care pot fi grupate în trei categorii, referitoare la divinitate, omenitate și unirea ipostatică. Fără lumina Bisericii „stâlpul și temelia adevărului” mintea umană a alunecat spre speculația filozofică și rațională.

Sfintele sinoade ecumenice au prins într-o formulare concisă înfățișarea evanghelică și vie a Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos.

Primul sinod ecumenic de la Niceea din anul 325 și cel de al doilea sinod ținut la Constantinopol în anul 381, preluând mărturisirea de credință de la Botez a Bisericii din Ierusalim, au stabilit textul ei definitiv referitor la Iisus Hristos, în forma simbolului niceo-constantinopolitan care mărtutrisește despre El pe de o parte că este Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, de o ființă cu Tatal, născut înainte de veci; pe de alta că S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.

Sinodul IV ecumenic dezvoltă această mărturisire despre Hristos, declarând despre Iisus următoarele: „Urmând dumnezeiștilor părinți, am învățat cu toții și mărturisim într-un glas pe Unul și Același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Acela desăvârșit Dumnezeu și desăvârșit în omenitate, Dumnezeu adevărat și om adevărat, din suflet rațional și trup, de o ființă cu Tatăl după dumnezeire și de o ființă cu noi după omenitate; întru toate asemenea nouă afară de păcat; înainte de veci născut din Tatăl, după dumnezeire, iar în zilele de pe urmă din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, după omenitate; cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit, deosebirea firilor nefiind desființată nicidecum din cauza unirii, ci păstrându-se mai degrabă însușirea fiecărei firi și concurgând într-o persoană și într-un ipostas”.