Cultura și civilizația Egiptului Antic

Civilizația Egiptului antic lasă impresia unei lumi închise. Înconjurat fiind din toate părțile de frontire naturale, deșert, mare și munți, Egiptul părea destul de izolat de restul omenirii. În raport cu durata istoriei sale, în jur de 3000 de ani, realațiile comerciale externe n-au fost deosebit de intense, iar campaniile militare pe care le-a întreprins în alte țări au fost relativ puține. Ca urmare, contactele culturale sau influențele pe care le-a primit Egiptul de la alte popoare au fost puține.

Civilizația egipteană s-a dezvoltat pe un teritoriu mic: suprafața cultivabilă a Egiptului faraonic nu o depășea pe aceea a Belgiei de astăzi. Locuitorii, mai degrabă scunzi de statură, erau înrudiți somatic și lingvistic su populațiile Africii de nord și central-orientale. În epoca neoliticului triburile nord-africane de vânători nomazi au migrat populând Delta și progresiv, valea Nilului, regiuni care le ofereau poibilități optime pentru o viață agricolă.

Perioada istorică a Egiptului cuprinde 3 mari perioade: a Regatului Vechi, Mediu și Nou, iar reperele cronologice cunoscute pentru datarea acestor perioade sunt date de numărul anilor de domnie a regilor din cele 31 de dinastii câte s-au succedat. Unificatorul celor două state, Egipul de Jos și Egiptul de Sus, a fost Menes, fondatorul primei dinastii ,,thinite”, a pus bazele orașului Memfis. În timpul celei de-a doua dinastii thinite ( 2890 - 2686 î.e.n) Egiptul a invadat Peninsula Sinai iar construcțiile funerare destinate regilor au început să atingă dimensiuni impresionante. Cu dinastia a III-a, numită ,,memfită”, după numele noii capitale, începe perioada Regatului Vechi, a fost în general o epocă de pace și de prosperitate. Epoca dinastiei a IV-a (2613 - 2589 î.e.n) - epoca de culme a prestigilului monarhiei ,,de esență divină”, este legată îndeosebi de construcția Sfinxului din Giseh și a celor trei mari piramide ale faraonilor Kheops, Khefren si Mikerinos.

În timpul dinastiilor V-VI țara se dezmembrează din interior în nome semi-independente.

Sub dinastiile VII-XI (2181-1991 î.e.n) capitala se mută de la Memfis la Heracleopolis, dar autoritatea regalității absolute este într-o gravă decădere, orașul Teba începând în 2048 î.e.n lupta pentru supremație contra noii capitale.

Cu dinastia a XII-a începe perioada Regatului Mediu, în care capitala se mută la Teba, iar unitatea statului se reface, administrația faraonică își recâștigă autoritatea, se construiesc numeroase monumente. Urmează în timpul dinastiilor XIII-XVI, o perioadă în care Egiptul este cucerit de către hiksoși, o populație migratoare de origine neclară, probabil semită sau indoeuropeană., urmând a fi alungați de faraonii din Teba ai dinastiei a XVII-a care vor întreprinde opera de eliberare a țării iar în anuș 1567 î.e.n hiksoșii vor fi alungați.

Dinastia a XVIII-a inaugurează inaugurează perioada Regatului Nou, o dată cu cotărârea politică de expansiune înspre regiunile Asiei Mici. Ceea ce caracterizează această perioadă este militarismul. Regii acestor dinastii par să-și fi descoperit o adevărată vocație războinică și o dorință de a acumula cât mai multe prăzi și prizonieri, cucerind noi teritorii, cum ar fi Nubia, Palestina, și impunând țărilor supuse tributuri grele.

După ce Ramses I fondează (în 1320 î.e.n) dinastia a XIX-a faraonul Ramses al II-lea, în ambiția sa de a recucerii Siria s-a cioncnit de puterea militară a hitiților, pe care i-a învins, dar a preferat să încheie în pace pentru ca mai apoi să se ivească un alt dușman: asirienii, asigurând liniștea tării printr-o abilă activitate diplomatică. Echilibrul astfel creat a fost perturbat atunci când si-au făcut apariția triburile nomade rămase în istorie sub numele de ,,Popoarele Mării”. Urmașii lui Ramses vor rezista cu succes un timp dar mai apoi în timpul dinastiei a XXI-a țara decade, luând astfel sfârșit epoca Regatului Nou.

În anul 525 î.e.n perșii invadează și cuceresc Egiptul. Regele Cambise întemeiază dinastia a XXVII, care va domni până în 404 î.e.n când perșii vor fi alungați pentru a recucerii țara în 324 î.e.n jefuind-o crunt. Astfel, după numai 10 ani, când Alexandru Macedon va intra în Egipt, el va fi primit ca un adevărat eliberator, iar oracolul zeului Amon în va declara ,,fiul zeului” și îl va recunoaște ca succesor legitim al tronului faraonilor. Mândru de această supremă distincție pe care Egiptul i-o acorda, Alexandru Macedon a fondat orașul care îi va purta numele, Alexandria, și care în același timp va constituii actul de naștere al unui Egipt nou: Egiptul elenistic.