Cuprins
- 1. DEFINIȚIE ȘI CONCEPT
- 1.1. CADRU LEGISLATIV
- 1.2. SITUAȚIA SISTEMULUI ÎN ROMÂNIA
- 1.3. STRATEGIE
- 2. TIPURI DE PENSII
- 2.1. PENSII PRIVATE
Extras din referat
1. DEFINIȚIE ȘI CONCEPT
Pensiile constituie cea mai importantă prestație de asigurări sociale acordată în cadrul sistemului public. Orice tip de pensie se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia. Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.
1.1. Cadrul legislativ
Actele normative care reglementează sistemul public de pensii din România:
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
1.2.Situația sistemului în România
Sistemele de pensii pay-as-you-go (PAYG), bazate pe solidaritatea între generații, se confruntă cu probleme tot mai mari în asigurarea unor pensii decente. Acest lucru se datorează în mare parte scăderii numărului de contribuabili și a creșterii numărului de pensionari prin îmbătrânirea populației concomitent cu scăderea natalității, creșterea duratei medii de viața, pensionările timpurii.
Astăzi, în România, fiecare contribuabil întreține mai mult de 1 pensionar, însă acest raport va ajunge la 1 contribuabil să întrețină mai mult de 2 pensionari până în anul 2050.
Sistemul actual nu permite acumularea și investirea sumelor colectate. Tot ce se colectează se folosește pentru plata pensiilor. Astfel, nu există siguranța că în momentul în care contribuabilul va ajunge la vârsta pensionarii, statul va avea resursele financiare necesare asigurării unei pensii decente. Este necesară trecerea de la un sistem bazat pe solidaritate și redistribuirea veniturilor la un nou sistem bazat pe economisire și investiții proprii.
Banca Mondială susține și promovează reformarea sistemelor de pensii în țările cu care colaborează. Sistemul promovat de Banca Mondială, cel care este implementat și în România, se bazează pe trei piloni, aceștia fiind:
Guvernul va promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire, care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire și din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului.
"Pornind de la convingerea că sustenabilitatea unui sistem de pensii ține de aplicarea principiului contributivității, prin acumulare, și al responsabilității individuale, vom promova dezvoltarea unui sistem de pensii durabil, bazat pe conturi individuale de economisire care să preia, ca pondere, un procent tot mai mare din venitul de înlocuire și totodată din venitul total al asigurărilor sociale ale asiguratului. În acest sens, vom susține schimbarea principiilor guvernează sistemul public de pensii, prin centrarea sistemului pe principiul contributivității și al responsabilității individuale printr-un sistem de conturi individuale de economisire pentru pensia publică (Pilon I) cu asigurarea pe perioada de tranziție către noul sistem a măsurilor de atenuare a costurilor reformei, fără afectarea veniturilor beneficiarilor în plată sau cu perioadă de acumulare mică", conform planului Guvernului.
Documentul prevede introducerea sistemului facultativ de pensii ocupaționale (Pilonul IV), bazat pe contribuția asiguratului și a angajatorului, pornind de la specificul unor profesii sau domenii de activitate. Guvernul consideră că astfel sunt eliminate nedreptățile create beneficiarilor pensiilor speciale de noua lege a pensiilor și se creează posibilitatea pentru stimularea pe termen lung a profesiilor cu grad mai mare de uzură.
Este menționată și creșterea responsabilității pentru veniturile de bătrânețe ale persoanelor care lucrează în activități ocazionale și sezoniere, în special în agricultură, prin crearea unui sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, având în vedere specificul acestor activități.
Guvernul a transmis FMI că evaluează pensiile private obligatorii și impactul acestora asupra sistemului de pensii și a dezvoltării pieței de capital, precizând că urmărește reducerea poverii fiscale fără impact bugetar, ceea ce sugerează o posibilă limitare a cotelor distribuite fondurilor private.
Experții FMI au discutat cu autoritățile române posibilitatea de a îngheța sau reduce cota distribuită către fondurile de pensii private obligatorii, și chiar de a naționaliza integral sau parțial sumele deja strânse de acestea, așa cum s-a întâmplat în Ungaria sau Polonia.
În prezent, cota de contribuție virată către Pilonul II este de 4% din veniturile brute ale participanților, aceasta evoluând de la nivelul de 2% din momentul startului sistemului (2008) și urmând să ajungă la 6%, cu o creștere de jumătate de punct procentual anual, până în 2016.
De la lansare și până în prezent, fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în numele participanților, contribuții brute totale în valoare de 10,47 miliarde de lei, ajungând, în urma investițiilor, la active nete de 12,75 miliarde de lei. Diferența de 2,28 miliarde de lei reprezintă câștigul investițional net de toate comisioanele produs de fondurile de pensii în beneficiul contributorilor la sistem.
Bibliografie
1. http://biblioteca.regielive.ro/referate/asigurari/sistemul-de-pensii-private-in-romania-214903.html
2. http://www.avocatnet.ro/content/articles%7Cview/id_34653/photo_2/Sistemul-de-pensii-din-Romania-un-ghid-legislativ-complet.html#slide
3. http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante-personale/guvernul-anunta-un-nou-sistem-de-pensii-328241
4. http://www.realitatea.net/anul-pana-cand-rezista-sistemul-de-pensii-din-romania-daca-excludem-migratia_1369824.html
5. http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/asigurari/reforma-sistemului-de-pensii-in-romania-62674.html
6. http://www.cnpas.org/portal/media-type/html/language/ro/user/anon/page/pensions.psml/template/generic;jsessionid=CF9BB82F9406F8E54458EF7D1F09732B?url=%2Fcontent%2Fcnpas%2Fstrategy.html&title=Strategie
7. http://www.aegon.ro/ro/RO-Homepage-pensia/Despre-noi/Sisteme-de-pensii/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sistemul de pensii in Romania.docx