Codul deontologic al auditorilor interni în comparație cu cel al executorilor

Introducere

Decizia nr. 49 din 13 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 16 mai 2001, a Curții Constituționale a României prevede că statul trebuie să se asigure că anumite profesii sunt exercitatea în conformitatea cu prevederile legale. Această garanție este dată normele de drept penal care prevăd sanțiuni pentru exercitarea unor profesii sau activități fără drept sau exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, deoarece este necesară apărarea„ unor valori sociale de o importanță deosebită, inclusiv viața și integritatea fizică și psihică a persoanei, precum și interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesiuni( )să fie practicate de persoane fără calificare și fără răspunderea necesar în caz de urmări periculoare ori păgubitoare ”. Totuși, și în aceste condiții, individul trebuie să primească garanția că persoana cu care interacționează va acționa în beneficiul său, fapt care necesită o reglementare cât mai profundă cu privire la exercitarea unei profesii, reglementare pe care o regăsim sub forma unor coduri de etică și deontologiei profesională.

Lucrarea de față își propune relizeze o comparație între codul deontologic al auditorilor interni și cel al executorilor, punând accent pe principalele asemănări și deosebiri dintre cele două referitoare la principiile promovate. Pentru realizarea lucrării au fost utilizate surse primare reprezentate de acte normative specifice activității de auditor intern și de executor judecătoresc, dar și surse secundare reprezentate de bibliografie de specialitate.

În partea incipientă a lucrării vom explica principalele concepte, urmând ca apoi să prezentăm codul deontologic al auditorului intern, codul de etică al executorului și în final să realizăm o comparație între cele două pentru a evidenția asemnările și deosebirile dintre acestea.

În ceea ce privește conceptul de audit intern, acesta este definit ca fiind o activitate independentă de asigurare obiectivă și de consiliere, având drept scop crearea de valoare afăugată și îmbunătățirea operațiunilor organizației. Aceasta ajută organizația să-și atingă obiectivele printr-o abordare sistematică și disciplinară privind evaluarea și guvernarea .

Legea 672/2002 definește auditul public intern ca fiind o activitate funcțional independentă și obiectivă, de asigurare și consiliere, conceputăsă adauge valoare și să îmbunătățească activitățile entității publice. De asemenea, ajută entitatea publică să își îndeplinească obiectivele, printr-o abordare sistematică și metodică, evaluează și îmbunătățește eficiența șieficacitatea managementului riscului, controlului și proceselor de guvernanță .

Conform Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului UE din 25 ianuarie 2002, auditorul intern are rolul de a verifica buna funționare a sistemeleor de gestiune și de control instituite de ordonatorii de credite.Acesta răspunzând de verificarea bunei funcționară a sistemelor de execuție bugetară, acesta neputând fi nici ordonator de credite și nici contabil . Acesta sfătuiește instituția sa în domeniul gestiunii riscurilor, prin emiterea de avize independente privind calitatea sistemelor de gestitune și control și de recomandări pentru îmbunătățirea condițiile de aplicare a operațiunilor și pentru promovarea bunei gestiuni financiare. Auditorul intern beneficiază de acces complet și nelimitat la toate informațiile necesare îndeplinirii sarcinilor și raportează insituției constatările și recomandările sale