Piețe monetare. cererea și oferta de monedă

Formarea și mișcarea masei monetare sunt în strânsă legătură cu cererea și oferta de monedă, ca elemente componente ale conținutului pieței monetare.

Cererea de monedă reprezintă acea cantitate de monedă pe care toate categoriile de persoane fizice și juridice o solicită într-o anumită perioadă de timp, având ca motivație utilitățile acesteia, date de funcțiile pe care le îndeplinește într-o economie. Având în vedere că structura masei monetare este reprezentată de mai multe categorii de active monetare, grupate în funcție de gradul lor de lichiditate, putem considera că cererea de monedă este sinonimă cu ″preferința pentru lichiditate″.

Cererea de monedă depinde în primul rând de volumul operațiunilor de achiziționare a bunurilor și plată a serviciilor, precum și de viteza de rotație a monedei. Această cerere se află în raport direct proporțional cu volumul schimburilor (exprimate în prețuri) și în raport invers proporțional cu viteza de rotație a monedei, astfel:

M = PTV× ;

unde:

M - cantitatea de monedă cerută, necesară tranzacțiilor;

T - volumul fizic al tranzacțiilor;

P - prețul mediu al unei tranzacții;

V- viteza de rotație a monedei (numărul mediu de operațiuni de vânzare-cumpărare și de plăți mijlocite de o unitate monetară, într-o anumită perioadă).

Din această relație se constată că într-o economie, cantitatea de monedă cerută de piață este în funcție de variația prețurilor, a volumului tranzacțiilor și de viteza de circulație a monedei. Astfel:

cererea de monedă - crește sau se reduce proporțional cu volumul tranzacțiilor, când nivelul prețurilor și viteza de circulație rămân constante;

cererea de monedă - crește, crescând implicit masa monetară, când viteza de circulație scade și se reduce când viteza de circulație crește;

masa monetară - se află în raport direct proporțional cu nivelul general al prețurilor, ceilalți factori rămânând constanți.

În al doilea rând, cererea de monedă depinde de volumul vânzărilor pe credit, care antrenează după sine plățile scadente și plățile care se sting (compensează) reciproc între agenții economici ce-și acordă reciproc credit comercial. Cererea de monedă este influențată de comportamentul agenților economici (atât persoane fizice cât și juridice) față de monedă, manifestat prin intensitatea înclinației spre lichiditate.

Înclinația spre lichiditate are mai multe motivații, precum: motivul tranzacțiilor curente; motivul precauției (cererea de bani pentru nevoi neprevăzute); motivul speculației (cererea speculativă de bani). Cererea de monedă se află și sub influența ratei dobânzii, care reprezintă prețul renunțării la suma lichidă. Dacă rata dobânzii scade sub o anumită limită (considerată minimă), crește cererea pentru bani lichizi care devin mai siguri dacă sunt transformați în componente nemonetare ale averii.

Creșterea ratei dobânzii peste un anumit nivel reduce preferința pentru lichiditate, banii putând fi utilizați pentru crearea de depozite bancare sau cumpărarea de active financiare.

Oferta de monedă reprezintă cantitatea de monedă existentă într-o economie, la dispoziția utilizatorilor (populație și agenți economici), sub formă de numerar și monedă scripturală.

Oferta monetară poate fi evidențiată ca flux și ca stoc. Ca flux, pe o anumită perioadă de timp, ea este egală cu produsul dintre masa monetară (M) și viteza de circulație a banilor (V). Având în vedere ecuația cantitativă a banilor (M×V=T×P), rezultă că fluxul monetar este egal cu fluxul real (T×P), respectiv cu produsul dintre cantitatea de bunuri obținute și comercializate (T), într-o anumită perioadă și prețul mediu al acestor bunuri (P).

Privită ca stoc, oferta monetară reprezintă în fapt masa monetară, adică ansamblul activelor monetare sau instrumentelor bănești existente într-o economie la un moment dat, destinate achiziționării de bunuri și servicii, achitării datoriilor, constituirii economiilor în vederea investițiilor și a altor plasamente. Componentele majore ale ofertei monetare (numerarul și moneda scripturală) sunt puse în circulație prin mecanisme diferite. Numerarul, constituit din bancnote și monede metalice este emis de către o singură bancă, care reprezintă autoritatea monetară a națiunii, adică banca centrală (de emisiune).