Arahnide

Arahnidele reprezintă cel de-al doilea mare grup de ar-tropode terestre după insecte. Ele sunt animale terestre, însă se întâlnesc şi forme acvatice – dulcicole sau marine – dar aceastea sunt adaptate secundar la mediul acvatic. Vâ-nează ziua, însă sunt şi specii nocturne. Dimensiunile cor-pului variază în intervalul de 0,1 – 200 mm. Ştiinţa care se ocupă cu studiul arahnidelor se numeşte Arahnologia. Ea are două ramuri mai importante – Araneologia, cercetează păianjenii şi Acarologia – studiază acarienii. Arahnidele sunt colorate în cele mai diverse nuanţe: roşu, galben, ver-de, portocaliu, negru, gri, alb, predomină cafeniul, unele specii sunt foarte strident colorate.

Morfologie externă

Arahnidele au corpul alcătuit din două tagme (regiuni) - prosomă şi opistosomă. Ultima, la unele specii, se consti-tuie din 2 regiuni: mezosomă şi metasomă. Corpul lor este acoperit de un exoschelet foarte dur.

Cuticula reprezintă exoscheletul de care sunt ataşaţi muşchii şi unele organe interne. Ea este alcătuită din mai multe straturi: un strat extern - epicuticulă, care este sub-ţire şi impermeabil, cu o compoziţie lipidică. Al doilea strat – exocuticulă, un strat gros, rigid şi puter-nic chitinzat, care reprezintă principala protecţie împotriva factorilor de mediu şi a duşmanilor, şi un strat intern, endocuticulă, de asemenea gros, dar elastic. Cuticula conţine lipide, proteine şi chitină – substanţă organică elastică azotoasă, chimic foarte puternică. Duritate se datoreşte faptului că chitina este încrustată cu proteine speciale. La scorpioni cuticula conţine carbonat de calciu (CaCO3). Datorită acestui aspect, creşterea taliei nu poate avea loc la arahnide decât după ce stratul de protecţie a fost îndepartat în timpul năpârlirii. Pentru atingerea taliei adulte, arahnidele năpârlesc de mai multe ori, modificându-şi uneori şi forma corpului. Cuticula poate avea perşori aspri, excrescenţe ale unor celu-le speciale din epidermă.

Structura tegumentului la arahnide

Prosoma reprezintă partea anterioară nesegmentată a corpului. Totuşi, la unele ordine se pot deose-bi câteva segmente. La solifuge şi unele ordine prosoma este divizată în trei zone: propeltidiu – zona anterioară şi masivă, mezopeltidiu şi metapeltidiu, ambele fiind înguste. Anterior, dorsal pe prosomă se găsesc mai multe perechi de ochi mediani şi laterali. Ochii arahnidelor au o structura simplă, în comparaţie cu ochii fasetaţi ai insectelor, şi se mai numesc oceli. Orificiul bucal se deschide ventral şi este înconjurat de formaţiuni chtinoase implicate în fărâmiţarea hranei. Membrele arahnidelor sunt adaptate la mers şi alergat, la capturarea şi uciderea prăzii, la pipăit, în unele cazuri la înot, etc.

Chelicerele sunt prima pereche de membre formate din 2 - 3 articole şi se termină cu o excrescenţă - chelă. Ele sunt utilizate pentru fărămiţarea hranei. La păianjeni în chelicere sunt localizate glandele veninoase şi se termină cu o ghiară, fiind folosite pentru injectarea veninului. Iar la pseudoscorpionii în chelicere se deschid canalele unor glande sericigene.

Pedipalpii a doua pereche de membre situate pe prosomă la chelicerate. Eii sunt formaţi din 6 artico-le: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie şi tars. La scorpioni, pseudoscorpioni, telifonide pedipalpii au forma unor cleşte mari şi puternice, utilizate pentru apucarea, sfâşierea prăzii şi în lupte cu duşmanii. La opilioni, schizomide seamănă cu membrele locomotoarea, însă sunt mai scurţi. În cazul dat, pedi-palpii au rol de organe senzitive (tactile). La păianjeni, la masculi, pe lângă funcţia tactilă, pedipalpii îndeplinesc rolul și organelor copulatore.

Membrele locomotoare sunt formate din 7 articole: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie, bazitars şi tars, ultimul purtând ghiare. La unele arahnide prima o lată pereche este îngustată şi lungă, servind ca or-gane tactile. La masculii ricinuleidelor a treia pereche sunt adaptate pentru transferul spermatoforu-lui. Mişcările picioarelor sunt efectuate de muşchi şi presiunea hidraulică creată de hemolimfă. Dato-rită presiunii picioarele se extind şi se contractă cu ajutorul unor muşchi aductori.

Morfologia externă comparativă a unor arahnide

A – scorpion; B – telifonid; C – păianjen; D – solifug; E – acarian segmentat acariformes

I – prosomă; II – mezosomă; III – metasomă

sp – stigme pulmonare; st – stigme traheael; g – gonopor; c – organe coxale; p – pieptine; of – organe filiere; an – orificiul anal; ch – chelicere; pp – pedipalpi; p1 – p4 – picioare; 1 – 19 segmentele corpului

Opistosoma este partea posterioară a corpului arahnidelor. Deşi este similară, în cele mai multe pri-vințe, abdomenului insectelor (şi este adesea menţionată ca atare), în opistosoma arahnidelor sunt lo-calizate organele respiratorii şi inima. Numărul de segmente şi apendice, de asemenea, este diferit. Scorpionii au 13 segemnte, însă prima este văzută numai în timpul dezvoltării embrionare, alte arah-nide au până la 12 segmente. La cele mai multe chelicerate apendicele opistosomale sunt extrem de reduse şi prezintă doar structuri specializate, cum ar fi organele filiere la păianjeni sau pieptenii (or-gane senzitive) la scorpioni. Uneori opistosoma este divizată în mezosomă şi metasomă (scorpioni), sau pigidiu. Opistosoma poate fi divizată în două regiuni dorsală (superioară) şi ventrală (inferioară). Ficare segment este acoperit de către o placă mai mult sau mai puţin chitinizate. Placa dorsală, mai dură, se numeşte tergit, cea ventrală – sclerit. Aceste plăci se unesc printr-o membrană pleurală., care este destul de moale şi flexibilă.