Zahărul

Aproape 85 milioane de tone anual de zahãr cristalizat se produc in prezent pe glob . Aceasta cantitate , raportatã la cele peste 4 miliarde de locuitori ai planetei , aratã cã pentru fiecare om se produce in jur de 20 kilograme . Aceastã cantitate nu ar fi asa de micã , numai cã in unele tãri consumul de zahãr pe cap de locuitor trece de 60 kg. pe an , in timp ce in altele consumul este aproape neglijabil . Iar dacã facem comparatie intre consumul de zahãr al orãsanului si consumul de zahãr al populatiei rurale , constatãm cã in multe zone pe glob sunt populatii care arareori ajung sã guste din dulceata zahãrului .Dar omul nu poate trãi farã zahãr indiferent cã acesta este zaharozã , adicã zahãrul obisnuit , sau alt zahãr mai simplu cum ar fi glucoza sau fructoza . Gustul si nevoia omului pentru alimente dulci au crescut cu timpul si necesitatea extragerii din plante a zahãrului cristalizat devenea tot mai necesarã . Prima plantã care a furnizat omului materia primã pentru zahãrul cristalizat a fost trestia de zahãr ,din care , cu mai bine de 1800 de ani in urmã , s-a putut obtine de cãtre populatii de pe teritoriul Indiei o substantã dulce , pe jumãtate întãritã , de culoare brunã . Si astfel apare in scurt timp zahãrul cristalizat . Apoi trestia de zahãr , care se cultiva acolo de veacuri a fost adusã de arabi in Egipt , Siria , Sicilia , insulele Canare , Azore si alte regiuni . In America trestia de zahãr a ajuns o datã cu cea de-a doua cãlãtorie a lui Columb pe insula „ La Espagnola „ ( azi insula Haiti ) , de unde a trecut in America Centralã si America de Sud . Extragerea zahãrului cristalizat s-a perfectionat foarte repede si trestia de zahar a devenit una din cele mai rentabile culturi tehnice . Pe intinsele plantatii de trestie de zahãr , ca si pe intinsele plantatii de bumbac , milioane de sclavi isi pierdeau viata in cea mai neagrã mizerie , pentru monopolistii plantatiilor si ai fabricilor de zahãr . Dar plantatiile de trestie de zahãr din insula Haiti , care pânã in anul 1791 detinea intâietate in comertul international al zahãrului , au fost pustiite de rãscoalele sclaviilor care nu au mai putut indura foametea si mizeria . Cu timpul , trestia de zahãr s-a extins în cultura in Brazilia si alte tãri din America de Sud si Centrala , in Australia , in Asia ( China , Filipine , Indonezia ) si in mai multe tãri africane . Aceastã plantã este perenã , o plantatie putând fi exploatatã 5 - 7 ani .

In Cuba trestia de zahãr a gãsit conditii foarte bune de vegetatie si astãzi , ca si cu 150 de ani in urmã , aceastã tarã se situa in anul 1980 pe locurile fruntase in lume in productia de zahãr din trestie . In anul 1970 productia de zahãr a acestei tãri a fost de 7,5 milioane de tone , iar anul 1974 de 6 milioane tone , in acel an fiind întrecutã numai de Brazilia , care a produs aproape 8 milioane tone . In Cuba , 252 fabrici extrag zahãrul din trestie . Productia anuala de zahãr pe cap de locuitor a Cubei este de 660 kg ( anul 1980 ) .

Trestia de zahãr constituia cea mai importantã bogãtie a Cubei ( 1980 ) , principalã sursã pentru dezvoltarea economicã a tãrii . „ Azucar para crecer „ ( Zahãr pentru dezvoltare ) stã scris pe pancarte instalate de-a lungul soselelor , la intrarea in fabrici . Actualmente Cuba este cea de-a patra fortã mondialã in producerea de zahãr din trestie de zahãr alãturi de Brazilia , India , Mexic . Trestia de zahãr face parte din familia Gramineelor , se cheamã stiintific Saccharum officinarum , creste inaltã de 2 - 4 m si contine in mãduva tulpinii in jur de 14 % zahãr . Ocupã pe glob circa 11,3 milioane hectare .

Trestia de zahãr este o plantã a regiunilor calde , tropicale si subtropicale , unde nu existã iarnã , iar temperatura medie anualã nu scade sub 16 ° ( Tãri favorizate : Mexic , Cuba India , Brazilia ) . Pentru recolte mai este necesarã o cantitate mare de precipitatii . Pe teritoriul Cubei plouã anual însumat circa 750 - 1900 l pe metru pãtrat .

La fel ca si trestia de zahãr , sfecla a fost luatã în culturã datoritã gustului dulce al frunzelor , petiolilor si rãdãciniilor si acest lucru s-a intamplat cu 3500 - 4000 de ani în urmã .

Zahãrul din sfeclã a fost scos în evidentã cu mult timp înaintea erei noastre , sucul dulce al sfeclei rosii fiind recomandat în medicinã in locul mierei de albine . Odatã dezvoltatã cultura sfeclei de zahãr si industria zahãrului din sfeclã , a inceput si concurenta intre cele douã plante. In tabelul urmãtor se aratã câteva cifre in acest sens :