Lecția unui secol - recenzie

“We must plan for freedom, and not only for security, if for no other reason than that only freedom can make security secure”(Karl Raimund Popper)

Lecţia acestui secol

Sir Karl Raimund Popper s-a născut pe 28 iulie 1902 la Viena devenind un filozof englez de origine austriacă și considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea. Acesta a fost fondatorul raționalismului critic împotriva determinismului istoric și s-a opus oricărei forme de scepticism, convenționalism și relativism în știință și în activitatea umană în general. A susținut ideea unei societăți deschise (Open society), fiind adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă.

”Lecția acestui secol” reprezintă un dialog între Karl Popper și Giancarlo Bosetti (editor șef al unei reviste din Italia, Reset), urmat de două conferințe despre statul democratic și libertate.

Interviul. Prima şi cea mai importantă întrebare sub semnul căruia se derulează interviul acordat de Karl Popper lui Giancarlo Bosetti este în ce anume rezidă lecţia secolului nostru? Întrebare sugerată chiar prin titlul generic. Răspunsul la aceasta întrebare, prin care Popper se alătură celor mai reprezentative figuri ale gândirii filozofice şi politice a secolului nostru, este criza valorilor. A inţelege aceasta lecţie înseamnă , pentru Popper, a medita asupra sensului în care îl angajează trecerea de la societatea închisa la societatea deshisă. Aceasta trecere înseamna ieşirea de sub vraja unui model valoric considerat absolut, a unei structuri valorice ce se instituie ca matcă decisivă în care o cultura trebuie să se încadreze pentru a deveni ea însăşi. Consecinţa extremă a unei asemenea credinţe este, pentru Popper, istoricismul, a cărui doctrină esentială pivotează în jurul ideii potrivit căreia ”istoria ar fi guvernată de legi istorice sau de evoluţii specifice, a căror descoperire ne-ar da posibilitatea de a prezice destinul omenirii”(Karl Popper).

Unul dintre argumentele esenţiale în favoarea răspunsului sugerat mai sus poate fi construit pornind de la afirmaţia potrivit căreia una dintre problemele fundamentale de contracarare a acestei proliferări este educaţia.

Un incitant dialog cu Giancarlo Bosetti - filozoful austriac Karl R. Popper ne propune o societate post-partinică: „pe scurt – afirmă seniorul gândirii liberale – ar trebui să înlocuim acest oribil sistem al partidelor, în temeiul căruia oamenii aflaţi în această clipă în parlamentul ţării ascultă în primul rând de un partid şi abia apoi îşi folosesc propria minte spre binele populaţiei pe care o reprezintă. O parere ar fi că sistemul acesta trebuie substituit şi că noi trebuie să revenim, pe cât posibil, la un stat în care aleşii poporului să meargă în parlament şi să spună: eu sunt reprezentatul vostru şi nu aparţin nici unui partid. Trebuie să restabilim acest tip de reprezentare care exista odinioară în alte ţări. Cred că prăbuşirea marxismului oferă un bun prilej de a înainta pe această cale.”

Din acest pasaj reiese că societăţile democratice au ajuns într-un punct de criză structurală. La prima vedere, un sistem politic de reprezentare directă, dar fără pluralism politic instituţionalizat, seamănă îngrijorător de mult fie cu formulele totalitare (şi atunci, la ce s-ar mai reduce lecţia secolului XX?), fie cu ambiguitatea „căii a treia”, prin care noua social-democraţie încearcă să-şi asume temele capitalismului (cu urmarea debilitării partidelor de centru-dreapta, rămase fără specific doctrinar).

În urma dialogului dintre cei doi este remarcată, critica la adresa lui Marx, care capată forma deplină într-o altă lucrare a lui Popper “Societatea deschisă şi duşmanii ei”. Acesta explică cum şi când a conceput elementul central al analizei critice, mai exact în 1919, când se hotărăşte să-şi revizuiască atitudinea faţă de marxism. În continuare Popper povesteşte influenta pe care a avut-o începutul războiului, menţionând faptul ca mulţi oameni din anturajul său, prieteni de familie, deveneau susţinători ai războiului.

“Momentul prezent este cel în care istoria ia sfârşit, iar noi nu suntem deloc în stare să scurtăm viitorul în ideea că l-am putea prevedea urmărind curentul. Tot astfel, nu putem nici să ne spunem în gând: dintotdeauna am ştiu că fluviul trece pe aici”. Potrivit lui Popper, ideii de societate deschisă îi corespunde aceea de viitor deschis. Se pot trage multe învăţăminte din trecut, dar nu exista nimic care să îndreptăţească proiectarea lui în viitor, în scopul anticipării evenimentelor următoare. Pretenţia de a afla cursul istoriei viitoare goleşte prezentul de responsabilitate morală, îi transforma pe oameni în executori ai unui destin iminent.