Cenzura în sistemul totalitar

Fenomenul Pitești este o carte cu un puternic substrat politic ce descrie în mod amplu metodele torturii, dar și efectele la care se poate ajunge prin exercitarea unei terori permanente și îndelungate, fizice și psihice asupra indivzilor din închisorile românești.

România, ca parte a blocului sovietic a cunoscut și ea după 1945 caracteristicile sistemului totalitar. Noile practici aplicate în viața politică și socială veneau să asigure controlul și dominația totală asupra unei populații în care pluralitata trebuia să dispară. În acest sens, cei care se împotriveau noii orânduiri trebuiau eliminați deoarece reprezentau un factor de risc sporit. Astfel că, experimentul Pitești se încadrează în logica regimului de a-și suprima combatanții având o serie de caracteristici proprii.

În perioada comunistă, tortura era prezentă în toate închisorile, însă originalitatea în cazul de la Pitești constă în două caracteristici: victimele erau alese cu precădere dintre studenți și punerea torționarului în aceași cameră cu cel torturat, idee ce îi aparține lui Makarenko, specialist în delicvență juvenilă și de la care torționarii români s-au înspirat, așa cum știm deja, în procesul de reeducare al omului. Reeducarea opozanților regimului comunist se face prin depersonalizare, astfel omul nu iși mai găsește eul datorită torturii la care este supus.

De asemenea, fiincă vorbim de perioada comunistă trebuie să menționăm că atingerea obiectivelor propuse de ideologia ce îi animă, se realizează prin mobilizare totală a întregii societăți; ideologie ce este infailibilă în cadrul acestor tipuri de regimuri, astfel că justificarea unor astfel de barbarii ca în cazul de față, se realizează prin intermediul ideologiei.

Acest experiment s-a desfăsurat timp de 3 ani (1949-1952), subiecții principali ai „reeducarii” fiind studenții. De ce? Pentru că ei reprezintă cea mai primejdioasă ripostă ce putea fi dată acelui regim; astfel lichidarea acestora devine o prioritate pentru conducerea comunistă deoarece aceștia puteau fi capabili să demaște propaganda regimului și adevăratele intenții ale discursurilor demagologice ale liderilor. Așadar, se naște fenomenul cenzurii care are ca scop promovarea mesajului propagandistic fără bruiaje.

Așa cum afirmă Bogdan Teodorescu cenzura nu este un proces cultural ci unul ce tine de sfera comunicării, al cărei scop este restricționarea mesajelor ce nu sunt în concordanță cu ideologia adoptată.

Cenzura nu se referă doar la controlul mijloacelor de comunicare în masă ci și la controlul psiho-afectiv, așa cum s-a petrecut în cazul deținuților din închisoarea Pitești, unde sunt impuse percepții colective cu privire la regimul comunist. Pe lângă actele de teroare fizică și exterminare, comunismul a comis și crime împotriva culturii naționale.

Contextul istoric care a dus la o asemenea oroare din partea conducerii comuniste constă în teama acestora față de reacțiile studenților vis-a-vis de limitarea accesului la informație impus de regim, având în vederea dialogul liber prezent în universități până la instaurarea comunismului. Motiv pentru care are loc o reacție instinctivă din partea sudenților, în încercarea de a păstra acel spațiu al libertății de gândire. În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 sunt arestați aproximativ 2% din numărul total al studenților, marea majoritate fiind legionari.