Comunicarea interpersonală

M otto „O clasă este înainte de toate un mediu de comunicare” (Jean – Claude Filloux )

1. Ce este comunicarea? (definitie)

Din punct de vedere cronologic, comunicarea este primul instrument spiritual al omului în procesul socializarii sale. Comunicarea umana se ocupa de sensul informatiei verbale, prezentata în forma orala sau scrisa si de cel al informatiei non verbale, reprezentata de paralimbaj, miscarile corpului si folosirea spatiului.

2. Tipuri de comunicare

Evoluţia miraculoasă şi continuă a comunicării umane a făcut ca astăzi să existe o amplă tipologie a acesteia, distingându-se numeroase tipuri de comunicare socio-umană. Astfel Adler şi Rodman propun mai multe criterii de clasificare a comunicării umane:

-după criteriul prezenţei sau absenţei intenţiei explicite de a comunica, distingem comunicare reflexă (spontană, neintenţionată, prin stereotipuri comportamentale, grimase, zâmbet, plâns, interjecţii etc), comunicare purposivă (prin arsenalul lingvistic propriu-zis, dar şi prin mimică, gestică dirijată etc)

-după modul specific la care se recurge se pot identifica tipuri şi subtipuri.

Un prim tip ar fi comunicarea nonverbală cu cele trei subtipuri ale sale: alternativă ( tam-tam, crestături pe lemn, foc, fum, vestimentaţie, culori etc), preverbală (distanţa, postura, mişcarea, gestica etc), postverbală (desene, figuri, fotografii, reprezentări grafice etc.). Un al doilea tip ar fi reprezentat de comunicare paraverbală ce asociază elementele specifice comunicării verbale cu semne de altă natură: alfabetele MORSE şi BRAILLE, sistemul BLISS pentru surdo-muţi etc. Nu în ultimul rând, vom vorbi despre comunicarea verbală, ale cărei componente sunt : intonaţia, ritmul, ortografia, sunetele şi cuvintele etc

-după domeniul sectorial sau domenial privind lucrurile există comunicări specializate: politică, militară, cultural-artistică, religioasă, judiciară, civică, medicală, educaţională, pedagogică, şcolară.

3. Comunicarea interpersonala - este cea mai importanta forma de comunicare si cel mai des folosita. Oamenii nu pot evita acest tip de comunicare; existenta lor sociala depinde de abilitatea cu care pot angaja discutii cu altii. Viata de familie, relatiile cu prietenii, activitatea profesionala, toate depind de aceasta calitate. Comunicare interpersonala se refera la comunicarea fata în fata. Acest tip de comunicare este important pentru a te întelege pe tine si pentru a construi relatiile tale cu ceilalti. Pentru a realiza acest lucru trebuie dezvoltata capacitatea de autoanaliza, autocunoastere, autoexpunere cât si cunoasterea barierelor si factorilor perturbatori care îngreuneaza procesul comunicarii. Freud considera ca a te autocunoaste, a fi complet onest cu tine însuti constituie un efort uman deosebit deoarece aceasta onestitate cu sine reclama cautare, descoperirea si acceptarea de informatie despre sine si o dorinta de autoperfectionare. În comunicarea didactică vom întâlni ca tipuri de comunicare interpersonală, comunicarea:

a. directă

b. de grup

c. indirectă (mediată)

4. Bariere in comunicare

Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Comunicarea ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice şi chiar moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.

În raporturile interumane E. Limbos identifică patru tipuri de bariere personale care blochează comunicarea: bariere cauzate de contextul socio-cultural (conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţa, condiţionarea şi manipularea prin mass-media, prejudecăţile, diferenţele culturale); bariere cauzate de frica endemică (înfruntarea, agresivitatea, principiul competiţiei, rezistenţa la schimbare, lipsa încrederii în sine); bariere cauzate de atitudinile individualiste (comportament egocentric, necunoaşterea propriei persoane, sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă, lipsa de obiectivitate şi realism, pasivitate excesivă);

bariere referitoare la relaţiile individ-grup (marginalizarea, lipsa de

autenticitate, izolare).

Leonard Saules considera ca în procesul de comunicare pot interveni:

bariere de limbaj (aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane, starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude, ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea, dificultăţi de exprimare, etc); bariere de mediu (climat de munca necorespunzator, folosirea de suporturi informaţionale inadecvate, etc); bariere de concepţie (existenta presupunerilor, exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător, concluzii pripite asupra mesajului, lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj).

Sidney Shore identifica trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme in realizarea procesului de comunicare: bariere de ordin emoţional (teama de a nu comite greşeli, neîncrederea faţă de superiori, colegi, dificultatea de a schimba modul de gândire, dependenţa excesivă de opiniile altora, etc); bariere de ordin cultural (dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţa, slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile, etc); bariere de ordin perceptiv (incapacitatea de a distinge între cauză şi efect, refuzul de a sesiza, de a releva, incapacitatea de a defini lucrurile, îngustarea excesivă a punctului de vedere).