Extras din referat
1. Crizele si anticiparea lor
Nici un eveniment nu pune la încercare mai puternic o organizatie decât o criza subita. Inevitabil chiar si cea mai responsabila, inovativa sau profitabila organizatie va trece ocazional prin situatii de urgenta care solicita aplicarea unor strategii în gestionarea eficienta a situatiilor de criza.
Termenul de criza, în viata economica, politica, sociala, militara, a relatiilor internationale si nu în ultimul rând a celor mediatice, este definit de dictionar ca fiind: o manifestare violenta a contradictiilor , schimbare brusca, ca urmare a unei puternice dereglari , moment culminant în dezvoltarea contradictiilor…care marcheaza evolutia acestor contradictii fie spre o atenuare temporara sau partiala, fie spre agravare si spre o structurare radicala .
Exemplele pot continua, dar ceea ce este evident, este ca fiecare definitie a crizei subliniaza ca termenul aflat în discutie este o manifestare violenta a contradictiilor, fie o tulburare, fie un moment periculos si decisiv.
O criza, oricare ar fi ea si motivele care au generat-o indiferent de domeniul relatiilor sociale în care se manifesta, este o contradictie care se cere imediat solutionata (daca nu se doreste sa se auto solutioneze, în acest caz rezultatele fiind de regula surprinzatoare). Toate crizele si incidentele au în comun trei factori:
- nu se pot anticipa când si unde se vor întâmpla ;
- aproape întotdeauna vor aparea stiri în legatura cu criza tocmai declansata;
- aproape întotdeauna, pe timpul manifestarii crizei, stirile vor fi proaste.
În domeniul Relatiilor Publice, fiecare organizatie trebuie sa faca fata inevitabil, unor situatii de criza. Ma intereseaza în mod deosebit conotatia negativa a crizei si anume cea care este asociata cu un dezastru, catastrofa sau situatie limita. Criza nu afecteaza numai buna functionare a unei structuri. În cazul mediatizarii puternice, este prejudiciata si imaginea sa publica.
În ceea ce priveste Ministerul Apararii Nationale(MAN), ca de altfel orice alta organizatie toti membrii sai sunt obligati sa actioneze eficient si de calitate pentru prevenirea crizelor mediatice si pentru gestionarea corespunzatoare a acestora în perfecta concordanta cu prevederile actelor normative în vigoare si cu respectarea adevarului.
În acelasi timp, anticiparea crizelor (ma refer la cele explozive si care într-un fel sau altul, nu pot fi controlate initial) presupune afirmarea capacitatii de a da raspuns la zece întrebari:
- Organizatia dumneavoastra are un plan de raspuns la situatiile de criza?
- Acest plan are aprobarea conducerii executive a organizatiei si a consilierului legal ?
- Sunt evidentiate în acest plan punctele vulnerabile ale organizatiei ?
- Aveti pregatite seturi de informatii generale privind organizatia ?
- Acest plan precizeaza echipa de gestionare a crizei ?
- Planul prevede un sistem de control al zvonurilor ( atât în interiorul cât si în exteriorul organizatiei)?
- Organizatia are un centru de informatii în caz de criza, dotat cu zone pentru realizarea interviurilor, conferintelor de presa, si o echipa pentru managementul informatiilor?
- Aveti pregatite formulare care în astfel de situatii sa fie distribuite mass-media, publicului, angajatilor?
- Aveti o lista cu numerele de telefon pentru toti oamenii importanti în astfel de momente, plus o lista cu numerele de telefon ale tuturor oamenilor disponibili?
- Sunt pregatite planuri pentru accesul mass-media pe teritoriul organizatiei si au fost asigurate elementele de transport si escorta?
Am prezentat cele zece întrebari pentru a realiza ce înseamna cu adevarat activitatea de Relatii Publice si cu atât mai mult în situatii de criza mediatica.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Crizele si Anticiparea Lor.doc