Limbajul în comunicarea interculturală

Comunicare interculturală - context general

Comunicarea este un proces ce presupune nu numai limbajul verbal, ci un intreg ansamblu de informatii. Comunicăm prin stimuli purtători de mesaje. Comunicarea este un proces tranzacțional in care se schimbă energii si semnificatii, emoții, idei, atât la nivel individual cât și la nivel de grup.

Comunicarea interculturală este un concept care pe lângă comunicarea propriu-zisă include și interacțiunea între oameni de culturi diferite .

Comunicarea interculturală ca și disciplină a apărut din nevoia de a oferi sprijin practic, intrucât oricare tip de comunicare are la bază atît cunostințele, credințele, capacitatea de percepție, cât și limbajul ca instrument de comunicare specific umană.

Limbajul în comunicarea interculturală.

Ca în orice tip de comunicare umană, în comunicarea interculturală se utilizează două tipuri de limbaje: limbajul verbal și limbajul nonverbal. Aceste două tipuri de limbaje sunt folosite simultan sau alternativ, iar între ele există o interdependenta permanentă.

Studiile realizate de cercetători ai comunicării remarcă existența diferențelor culturale atât în ceea ce privește modul de utilizare a unuia sau a celuilalt tip de limbaj, semnificațiile care se acordă respectivelor mesaje, precum și în ceea ce privește predominanța comunicarii verbale sau nonverbale, într-o cultură sau alta.

Limbajul verbal.

În anul 1972, Thomas Scheild caracterizează limbajul verbal ca fiind un schimb de informații si idei, un contact intelectual și emoțional cu interlocutorul si un factor de influiență. Totodată autorul menționează că limbajul verbal este un limbaj flexibil și economic.

Limbajul verbal evidențiază capacitatea de gândire, reflectă creativitatea, facilitează transmiterea oricărui conținut simplu sau complex, poate fi structurat, poate fi prescurtat prin diverse condensări sau prescurtări. În același timp, este lipsit de expresiviate în comparație cu limbajul nonverbal, iar stările emoționale nu pot fi transmise cu usurinta, cuvintele fiind uneori insuficiente.

In opinia lui D. Kabagarama (1993), principalele caracteristici ale limbajului verbal sunt: eficiența (cu un numar limitat de sunete se poate comunica aproape orice) și productivitatea ( cuvintele pot fi folosite in moduri diferite avand posibilitatea de a avea semnificatii diferite).

Cu privire la problematica limbajului verbal în comunicarea interculturală, Samovar și Porter (2003) evidențiază existenta unei relații de reciprocitate și interdependență intre limbaj și cultură : „Nu se poate separa folosirea de către cineva a limbajului de cultura respectivului, pentru că limbajul nu este numai o formă de conservare a culturii, ci și un mijloc de a împărtăși cultura. În sens fundamental, limbajul este un sistem simbolic organizat, general cunoscut, învățat, folosit pentru a reprezenta experiența din cadrul unei comunicăți geografice sau culturale. Cultura ne învață deopotrivă simbolurile și ceea ce ele reprezintă: obiectele, evenimentele, experiențele și sentimentele primesc diferite denumiri, deoarece o anumită comunitate de oameni sau cultură a decis în mod arbitrar să le numească într-un anumitfel.”

M. W. Lustig apreciază faptul ca oamenii utilizează limbajul în mod diferit de la o cultură la alta: „ în tradiția arabă modelele limbajului verbal accentuează creativitatea artistică prin folosirea unor figuri retorice, ca repetiția, metafora iar zâmbetul, care însoțește vorbirea, este evaluat pozitiv”. Spre deosebire de cea arabă, cultura japoneză încurajează o comunicare verbală minimă, fapt ilustrat și de proverbul „De gura ta vei pieri” (apud Samovar, Porter, 2003).

Studiul cercetătoarei americane Mary Fong (2003) face referire la relația limbaj - comunicare - cultură: „Limbajul vorbit este un vehicul pentru oameni de a comunica în interacțiunile sociale, exprimându-și experiența și totodată creând experiență Cuvintele reflectă atitudinile, convingerile, punctele de vedere ale vorbitorului... Limbajul exprimă, simbolizează și îmbracă realitatea culturală... Comunicarea nu poate exista fără limbaj iar limbajul are nevoie de procesul de comunicare pentru a angaja oamenii în interacțiuni sociale...Atât limbajul cât și comunicarea reflectă cultura”.

R.Brown, un alt specialist, considera că oamenii categorisesc lumea lor prin „etichetare”, folosind etichete prin care diferentiază importanța lucrurilor din punctul lor de vedere și sustine ideea relativității lingvistice.