Aspecte teoretice și practice ale cercetării la fata locului în cazul săvârșirii infracțiunii de furt sau tâlhărie

Introducere

Infracțiunile de furt si tâlhărie sunt principalele infracțiuni care, prin frecvența și pericolul social ridicat, constituie un potențial stres în viața de zi cu zi a românilor, reprezentând peste 70 de procente din peisajul criminalității comise în România.

Furtul este definit, în forma sa simplă, în art. 228 alin. 1 C. pen.ca fiind luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul însușirii lui pe nedrept.Tâlharia, în varianta tip, este incriminata în art. 233 C. pen.,constând în furtul săvârsit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconstiență sau neputința de a se apăra, precum si furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Cercetarea la fața locului este una din cele mai importante activități de anchetă care se efectuează în cazul furtului și tâlhăriei, având ca și principale obiective descoperirea urmelor și mijloacelor de probă necesare identificării făptuitorilor și probării faptelor.

Locul faptei, respectiv unde urmează a se efectua cercetarea diferă de la caz la caz, putând fi mai întins (o porțiune de teren) sau mai restrâns (o încăpere), în funcție de locul unde s-au sustras bunurile și de zonele în care pot fi găsite urme și mijloace materiale de probă.

Căutarea urmelor și mijloacelor materiale de probă (obiecte, înscrisuri) se va face cu atenție în toate locurile și zonele pretabile a fi găsite (ferestre, uși, ziduri, oglinzi, scări, poduri, terase), fără a omite nimic din perimetrul câmpului infracțional. Se vor avea în vedere toate categoriile de urme, cum ar fi amprentele papilare, urmele de încălțăminte, particule de lemn, metal, sol, geam, obiecte și ambalaje abandonate sau pierdute, urme bilogice, resturi de țigară și altele asemenea.

O atenție deosebită se va acorda interpretării urmelor, delimitării celor provenite din infracțiune de cele existente întâmplător la fața locului și evidențierii împrejurărilor negative.

În cazul tâlhăriei, pe lângă urmele specifice furtului, trebuie identificate și constatat leziunile traumatice de pe corpul victimei sau urmele de pe vestimentația acesteia, ca urmare a agresiunilor săvârșite asupra ei, urme provenite din încleștarea acesteia cu făptuitorul.

Rezultatele cercetării la fața locului se fixează în procesul-verbal la care se anexează schița locului faptei, planșa fotografică și procesul-verbal întocmit de conducătorul câinelui de urmărire, dacă este cazul.

I. ASPECTE TEORETICE ÎN CAZUL CERCETĂRII LA FAȚA LOCULUI A INFRACȚIUNILOR DE FURT ȘI TÂLHĂRIE

1.Noțiune, obiect și sarcini

Printre activitățile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal, în vederea aflării adevărului, se numără și cercetarea la fața locului. Fără efectuarea la timp și în mod corespunzător a acestei activități, există oricând riscul ca în procesul penal ce se desfașoară, adevărul să nu poată fi aflat și pe cale de consecință, numeroase infracțiuni să nu fie descoperite sau să rămână cu autori neidentificați. Cercetarea acestor problematici este vastă și totodată deosebit de complexă, comportând în mod necesar abordarea pluridisciplinară privind elemente tangențiale, atât cu dreptul procesual penal, cât și cu criminalistica.

Din perspectiva tacticii criminalistice, cercetarea la fața locului reprezintă o activitate al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită de către organul de urmărire penală a locului unde s-a savârșit fapta penală, căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și mijloacelor de probă, inclusiv precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a datelor necesare identificării făptuitorului .