Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Civil
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 3971
Mărime: 41.06KB (arhivat)
Publicat de: Carla Udrea
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Maria Harbada

Extras din referat

Doctrina şi jurisprudenţa din domeniul dreptului civil consideră contractul cel mai important act juridic civil şi totodată, principal izvor de obligaţii civile.

În activitatea economico-socială el apare în forme variate şi multiple care sunt diferite unele faţă de altele, deşi acestea prezintă şi caracteristici comune acestei specii de act juridic civil.

Autonomia de voinţă a părţilor (principiul libertăţii contractului) permite persoanelor fizice şi persoanelor juridice – participante la contract, să hotărască în mod liber şi conştient asupra aspectelor pe care le implică acest act juridic civil.

Una dintre consecinţele principiului libertăţii contractului constă în creerea unor categorii variate de acte juridice civile, din rândul cărora se evidenţiază contractele speciale , prevăzute expres în Codul Civil.

Teoria şi practica dreptului civil au realizat şi o altă categorie de contracte civile care sunt denumite contracte nenumite, întrucât acestea nu sunt prevăzute expres în Codul Civil.

Toate aceste categorii de contracte civile constituie cele mai importante instrumente juridice (mecanisme juridice) ale economiei de piaţă.

Noţiuni generale privind contractul civil

Contractul civil este un acord de voinţă intrevenit între două sau mai multe persoane fizice, sau juridice, cu scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil.

El comportă anumite trasături proprii care îl deosebesc de alte izvoare de obligaţii civile si anume:

existenţa acordului de voinţă care, dacă a fost realizat in limitele prevăzute de lege este suficient a da naştere la obligaţii, a căror executare se poate obţine la nevoie prin coerciţie statală;

- principiul autonomiei de voinţă, în limitele permise de lege, conform căruia părţile contractante au libertatea de a hotarî singure natura şi conţinutul contractului pe care vor să-l încheie;

- contractul nu dă naştere numai unei obligaţii civile ci stabileşte şi conduita reciprocă a părţilor în legatură cu obligaţia care a luat fiinţă, pe toată durata existenţei ei. Acestea stabilesc prin acordul lor de voinţă cum şi când trebuie sa fie executate prestaţiile, consecinţele care decurg din neexecutarea lor etc.

Clasificarea contractelor in Ncc:

In Ncc, art.1171-1177 enumara următoarele categorii de contracte:

- contractul sinalgmatic si contractul unilateral ;

- contractul cu titlu oneros şi contractul cu titlu gratuit;

- contractul comutativ şi contractul aleatoriu;

- contractul consensual, contractul real şi contractul solemn;

- contractul de adeziune ;

- contractul incheiat cu consumatorii.

Preview document

Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 1
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 2
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 3
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 4
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 5
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 6
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 7
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 8
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 9
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 10
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 11
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 12
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 13
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 14
Aspecte legislative doctrinare jurisprudențiale în problema contractului de vânzare-cumpărare - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Aspecte Legislative Doctrinare Jurisprudentiale in Problema Contractului de Vanzare-Cumparare.docx

Ai nevoie de altceva?