Lichidarea unei Societăți Comerciale cu Răspundere Limitată

LICHIDAREA UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

I. INTRODUCERE

Dispariţia unei societăţi comerciale ca entitate economică, socială şi juridică se produce odată cu dizolvarea şi lichidarea ei

Lichidarea este o consecinţă a dizolvării societăţilor comerciale

Operaţiunile de lichidare a societăţilor comerciale sunt reglementate de art.252-270 din Legea nr.31/1990, republicată în M.O. nr.1066/17.11.2004 şi de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în acelaşi M.O nr.359/21.04.2006

II. CONCEPT-LICHIDARE

Lichidarea constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvarii societăţii. Operaţiunile care fac obiectul lichidării societăţii sunt realizate de către lichidatori. În aceasta fază, intervenţia instanţelor de judecată are caracter excepţional. Lichidarea se face în interesul asociaţilor, personalitatea juridică subzistă pentru nevoile lichidării, lichidarea este obligatorie şi nu facultativă. În faza de lichidare, obiectul şi scopul societăţii se modifică în concordanţă cu finalitatea lichidării, administratorii societăţii fiind înlocuiţi cu lichidatorii, care devin organul de administrare al societăţii şi vor prelua gestiunea societăţii.

Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată, prin vânzare, de către lichidator, sub controlul judecatorului-sindic. Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr.52/1994 privind valorile imobiliare şi bursele de valori. Creanţele vor fi plătite, atăt în cazul lichidării unor bunuri din averea debitorului, cât şi în cazul falimentului, în ordinea prevăzuta de Legea 85/2006. Procedura de lichidare judiciară va fi închisă prin aprobarea de către judecatorul-sindic care aprobă raportul final, făcut de lichidator, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului vor fi distribuite şi când fondurile nereclamate vor fi depuse la bancă.

III. ASPECTE GENERALE PRIVIND SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

Societatea cu răspundere limitată este forma de societate comercială apărută mai târziu în activitatea comercială. Prima oară a fost reglementată în 1892 în Germania, fiind preluată în 1925 în Franţa, iar în România societatea cu răspundere limitată a fost introdusă pentru prima dată în Bucovina prin aplicarea legislaţiei austriece. Aşa cum rezultă din statisticile vremii, a fost tipul de societate preferat de comercianţi. Succesul societăţii cu răspundere limitată în Bucovina şi în ţările europene a determinat introducerea sa în proiectul Codului comercial din 1938 care, din păcate, nu a intrat niciodată în vigoare. Deoarece Codul comercial român de la 1887 nu a reglementat forma societăţii cu răspundere limitată, partea din Cod relativă la societăţile comerciale a fost abrogată şi înlocuită cu Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată prin Legea nr. 441/2006 privind societăţile comerciale.

Cât despre societatea cu răspundere limitată putem spune că ea a luat naştere din nevoia de a satisface anumite cerinţe ale activităţii comerciale. Într-adevăr, societăţile de persoane (în special societăţile în nume colectiv) asigurau condiţiile pentru folosirea capitalurilor mici, iar societăţile de capitaluri (mai cu seamă societatea pe acţiuni) erau adecvate utilizării capitalurilor mari, destinate unor afaceri de mare anvergură. Era nevoie de o formă de societate care să fie adaptată exigenţelor fructificării capitalurilor mijloci. Acest lucru s-a realizat prin formarea societăţii cu răspundere limitată, ca formă mixtă, care împrumută anumite caractere atât de societăţile de persoane, cât şi de societăţile de capitaluri.