Aplicare legi în spațiu și timp

Aplicare legi in spatiu si timp

Aplicarea legii penale în spațiu constă în activitatea de traducere în viață a prescripțiilor sancționatoare ale legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracțiuni (în țară sau în străinătate) de către cetățeni români sau străini ori de persoane fără cetățenie.

Pentru realizarea activității de apărare și represiune atât pe plan intern cât și pe plan internațional, statul român trebuie să-și organizeze activitatea de aplicare a legii penale pe baza unor principii. Aceste principii sunt: principiul teritorialității legii penale, principiul personalității legii penale, principiul realității și principiul universalității legii penale.

În România, principiile teritorialității și personalității legii penale sunt esențiale în determinarea aplicării legii în cazul infracțiunilor comise pe teritoriul național sau în afara acestuia de către cetățeni români sau persoane juridice române.

Principiul teritorialității, stipulat în articolul 8 alineatul (1) al Codului Penal, guvernează aplicarea legii penale în România pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul țării. Astfel, indiferent de naționalitatea infractorului, legea penală română se aplică pentru calificarea faptei ca infracțiune, condițiile răspunderii penale, aplicarea și executarea pedepselor.

În cazul în care pentru aceeași infracțiune săvârșită în România, s-a executat o pedeapsă în străinătate, durata acelei măsuri restrictive de libertate sau a pedepsei se deduce din pedeapsa aplicată pentru aceeași infracțiune în România. Teritoriul țării, conform alineatului (2) al aceluiași articol, include întinderea de pământ, marea teritorială, apele cu solul, subsolul și spațiul aerian cuprinse între frontierele de stat. De asemenea, se asimilează comiterii unei infracțiuni pe teritoriul României orice infracțiune săvârșită pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România, indiferent de locația acestora.

Principiul personalității legii penale, definit de articolul 9 al Codului Penal, se bazează pe cetățenia subiectului activ. Astfel, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului României de către un cetățean român sau o persoană juridică română, doar în cazul în care pedeapsa prevăzută de legea română este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 10 ani.

În prima ipoteză, fapta trebuie să fie calificată ca infracțiune conform legii penale române, fără a se lua în considerare calificarea aceleiași fapte conform legii locului unde a fost comisă, iar subiectul activ trebuie să fie cetățean român la data săvârșirii faptei.

În a doua ipoteză, legea penală română se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean român sau o persoană juridică română, numai dacă fapta este considerată infracțiune și conform legii penale a țării unde a fost comisă sau dacă a fost comisă într-un loc care nu este sub jurisdiția niciunui stat. În acest caz, se impune existența unei duble incriminări și se sancționează fapta conform legii române cu o pedeapsă de maximum 10 ani de închisoare sau amendă.