Bazele constituționale ale administatiei publice - constituția României

Constituția este legea fundamentală a unui stat in care sunt consemnate princiipile de bază ale oragnizării lui, drepturile si îndatorările fundamentale ale cetățenilor.

Experiența istorică dovedește că fiecare stat își stabilește modul de organizare si exercitare al puterii in contituție, atât guvernanții cat și cei guvernați văzând in acest act politico-juridic Legea fubdamentală a țării, Legea supremă, Pactul fundamental. Potrivit teoriei clasice adreptului constituțional, orice stat are in mod necesar o constitiție .

Tradiția constituționala este cu mult mai veche decât constituția scrisă, istoric fiecare stat a avut o constituție in sens material, un ansamblu de cutune constituționale care stabileau printre altele modul de exercitare al puterii. Inclusiv statele antice își întemeiau raporturile intre piramida puterii și a populației, investeau anumite persoane sau organisme cu prerogativele exercitării puterii, cu autoritatea publică, potrivit unor obiceiuri și tradiții pe care le-am numi astăzi cutume constituționale .

Prima constituție aparută in lume este constutuția engleză, deși procedeul de formare a acestei constutuții, inceput odata cu adoptarea în 1215 a Magnei Charta Libertatum, a continuat si după adoptarea primelor constituții scrise.

Prima contituție scrisă este cea a Statelor Unite ale Americii din anul 1787 (Constituția de la Philadelphia).

Prima constituție scrisă din Europa este cea adoptată în Franta în anul 1791.

Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris , cunoscut în istoriografia românească și ca Statutul lui Cuza, a fost un act cu caracter constituțional adoptat în anul 1864 la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Actul este considerat de unii autori prima Constituție a României . Împotriva acestei intepretări, au fost formulate obiecții legate de procedura elaborării actului, precum și de insuficiența reglementărilor privind asigurarea funcționării unui sistem bazat pe o lege cadru . În ciuda numelui, actul nu mai urmărea prevederile Convenției, ci mai degrabă îi schimba radical sensul. Pentru aprobarea ei s-a organizat un plebiscit între 10/22 și 14/26 mai 1864. Pentru „da” au fost exprimate 682.621 de voturi, 1.307 voturi pentru „nu” și 70.220 abțineri . A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1866.

Pe 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție a României. Dupa extinderea teritoriului național în 1918, o nouă constituție a fost aprobată pe 29 martie 1923. În perioada comunistă Constituția a fost modificată în 1948, 1952 și 1965. După Revoluția din 1989, o nouă Constituție a fost adoptată în 1991 și revizuită ulterior in anul 2003.

După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul României, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.

Astfel, s-a organizat aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea în aprilie 1866. Obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al cancelarului Bismarck pentru plecarea către România. Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza conflictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit în călătoria sa de I. C. Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativa, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, aceasta transformânduse după venirea acestuia în Adunare Constituantă. Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Noua lege fundamentală a fost promulgată de Carol I la 1 iulie 1866. Aceasta lege fundamentală din anul 1866 este prima constituție propiuzisă a României, adoptată după modelul Constituției Belgiei din 183 și fiind cea mai longevivă (1866-1923) și totodată cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.

Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară. Articolul 82 prezintă modalitatea de preluare a puterii ereditar: în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor. Prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).

A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru evoluția statului român pe baze moderne și democratice.

Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.

Principalele caracteristici ale Constituției din 1866 sunt urmatoarele: este prima constituție internă românească, a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri, este un act de factură liberală, proclama suveranitatea națională, guvernarea era reprezentativă și responsabilă, se instituia principiul separării puterilor în stat, monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat și era ereditară, stabilea libertăți și drepturi cetățenești, includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar, a fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa, cuprinde 8 titluri și mai multe articole.