Curtea internațională de justiție

CURTEA INTERNAȚIONALĂ DE JUSTIȚIE

Înființată în anul 1945 de către Carta ONU, Curtea și-a început activitatea în anul 1946, ca succesoare a Curții Permanente Internaționale de Justiție. Munca Curții se caracterizează printr-o gamă largă de activități juridice .

Curtea Internațională de Justiție are sediu la Haga și este organul judiciar principal al ONU, cu caracter permanent, deschisă tuturor statelor și funcționează în baza statutului ei , care este parte integrantă a Cartei ONU.

Rolul Curții Internaționale de Justiție este de a soluționa diferendele dintre state și de a acorda avize consultative calificate în orice problemă juridică, la cererea Adunării Generale și a Consiliului de Securitate, ori a altor organe și instituții specializate ale ONU. Statele nu pot cere avize consultative. Toți membrii Curții Internaționale de Justiție sunt ipso facto și părți ale Statutului Curții .

CONSTITUIREA, STATUTUL JUDECĂTORILOR ȘI STRUTURA CURȚII INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE

La analiza structurii Curii se disting trei elemente: judecătorii permanenți, judecătorii ad-hoc și camerele Curții.

Judecătorii permanenți

Curtea este formată din 15 membri, judecători aleși indiferent de cetățenia lor, care trebuie să fie persoane cu înalte calități morale și să îndeplinească în țara lor de origine condițiile pentru a ocupa cele mai înalte funcții judiciare, sau care sunt juriști cu o competență recunoscută în dreptul internațional public.

Judecătorii sunt aleși de Adunarea Generală și de Consiliul de Securitate, dintr-o listă de candidați propusă de state. Lista este supusă de Secretarul General Votului Adunării Generale și Consiliului de Securitate, care votează independent, cu majoritate absolută. Lista este făcută în ordine alfabetică.

Membrii Curții Internaționale de Justiție sunt aleși pentru un mandat de 9 ani, cu posibilitatea de a fi realeși, Curtea înnoindu-se cu o treime la fiecare 3 ani. Curtea este cea care alege președintele și vicepreședintele, fiecare cu un mandat de 3 ani, numește grefierul și alți funcționari ai săi.

Cei 15 magistrați care compun Curtea vor trebui să aibă cetățenii diferite, iar alegerea lor va trebui ”să fie asigurată reprezentarea marilor forme de civilizație și principalele sisteme juridice ale lumii” .

Judecătorii Curții nu pot exercita funcții politice, administrative sau alte ocupații profesionale, nu pot fi reprezentanți, consilieri sau avocați în nici o cauză și nu pot participa la soluționarea cauzelor la care au luat parte anterior ca reprezentanți, consilieri sau avocați, sau ca membri ai unui tribunal național sau internațional, comisie de anchetă sau orice altă calitate.

În timpul exercitării funcției, se bucură de stabilitate, de privilegii și imunitate diplomatică.

Judecătorii ad-hoc

Orice stat parte la un diferend supus Curții poate să numească, pentru soluționarea acelui diferend, un judecător ad-hoc, dacă nici unui dintre cei 15 judecători nu este cetățean al său. Judecătorii ad-hoc sunt special desemnați pentru un litigiu bine determinat. Misiunea lor încetează odată cu încheierea procesului care a ocazionat numirea lor.

Camerele Curții

În conformitate cu art. 26 din Statut, Curtea poate oricând să constituie una sau mai multe camere, alcătuite din trei sau mai mulți judecători, pentru examinarea anumitor cauze, ca de exemplu conflicte de muncă ori cauze privind tranzitul și comunicațiile .

Pentru soluționarea unei anumite cauze ce prezintă un interes particular, Curtea poate să instituie ad-hoc, la cererea părților, o cameră de judecată mai restrânsă formată din 3-5 judecători. Numărul judecătorilor unei astfel de camere va fi fixat de Curte, cu asentimentul părților.

Art. 29 al Statutului Curții mai prevede formarea anuală a unei Camere compusă din 5 judecători care să ”dezbată și să soluționeze” cauzele care se pretează unei proceduri sumare. Pentru rezolvarea cauzelor ce sunt supuse acestei camere, odată cu formarea sa, sunt desemnați și alți doi judecători care să înlocuiască judecătorii care ”s-ar găsi în imposibilitatea de a participa la ședință”

JURISDICȚIA CURȚII INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE

Jurisdicția Curții este deschisă oricărui stat al lumii. Atât Carta ONU cât și Statutul stipulează că numai Statele se bucură de calitate procesuală activă la Curtea Internațională de Justiție .

Statele care nu sunt membre ale ONU și nici ale Statutului, ele pot avea calitatea de părți față de Curte, dacă declară că se supun deciziilor Curții și dacă se angajează să aducă la îndeplinire obligațiile ce le-ar reveni în baza deciziilor Curții în aceleași condiții ca și membrii ONU.

Competența Curții poate fi contencioasă atunci când soluționează diferențe între state, și consultativă, când acordă avize consultative.

Competența consultativă este exercitată de Curte la cererea Adunării Generale și a Consiliului de Securitate, ori de alte organe sau instituții specializate ale ONU, cu autorizația Adunării Generale. Avizul consultativ reprezintă un răspuns calificat al Curții asupra unei chestiuni juridice aflate în dezbaterea organelor ONU sau a instituțiilor specializate ale acesteia și nu are un caracter obligatoriu.

Competența contencioasă poate să fie analizată sub 2 aspecte: ale subiectelor de drept internațional care compară în fața sa – competența ratione personae și al litigiilor care i se supun – competența ratione materiae.

Competența ratione personae

Conform art. 34 alineatul (1) al Statutului Curții Internaționale de Justiție ”Numai statele pot fi parte în cauzele supuse Curții” .

Deci, numai statele pot fi subiecte primare de drept internațional, au calitatea de a se prezenta în fața Curții. Este vorba, în primul rând, de toate statele membre ONU care, în această calitate, sunt automat membre ale Statutului Curții, aceasta fiind o anexă a Cartei ONU, dar și de statele care nu aparțin ONU dar au devenit părți la Statutul Curții, în condițiile fixate de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate.