Istoria dreptului românesc - legiuiri scrise anterior codului civil în vechiul regat

INTRODUCERE

În cea de-a doua fazǎ a regimului turco-fanariot, domeniul dreptului scris a fost puternic influenţat de autonomia dobândita de cǎtre Ţǎrile Române, autonomie care s-a oglindit şi în elaborarea unor noi coduri de lege, desemnate prin termenii “cod”, “codicǎ”, “condicǎ”. Apariţia acestor coduri marcheazǎ începutul modernizǎrii dreptului românesc şi, totodatǎ, începutul sistematizǎrii sale pe ramuri de drept, suferind atat influenţa francezǎ cât şi influenţa austriacǎ.

Unele din cele mai importante legiuri apǎrute în aceastǎ perioadǎ sunt: Manualul Juridic a lui Andronache Donici (1814), Codul Calimah (1817) şi Legiurea Caragea (1818).

Uniformizarea normelor de drept sub forma legiuirilor scrise a apǎrut ca o necesitate datoritǎ dezvoltǎrii producţiei de mǎrfuri şi a întǎririi puterii centrale de stat înca din secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Decǎderea politicǎ a ţǎrilor române, în urma instaurǎrii regimului turco-fanariot a avut ca urmare o stagnare în activitatea legislativǎ a statelor româneşti, astfel dacǎ în prima jumǎtate a secolului al XVIII-lea încǎ se mai recurgea la aplicarea legiuirilor scrise anterior şi la dreptul bizantin, în cea de-a doua jumǎtate se resimţea necesitatea apariţiei unor norme noi.

Turcia se opunea cerinţelor de legiferare ale ţǎrilor române deoarece întocmirea unor noi coduri de legi ar fi însemnat o recunoaştere din partea Turciei a vechii autonomii, pe care ea o încalca în mod sistematic. Opoziţia ei a putut fi înlaturata doar prin Pacea de la Kuciuk-Kainardji, care a început sǎ redea ţǎrilor române vechea lor autonomie.

Legiuirile elaborate începand cu aceastǎ perioadǎ au în esenţa lor un caracter feudal la fel ca şi cele din perioada premergǎtoare, cu menţiunea cǎ ele prezintǎ însǎ particularitǎţi importante în ceea ce priveşte conţinutul şi forma lor. În ele sunt exprimate nu doar norme din dreptul bizantin ci şi din obiceiurile poporului român şi din unele coduri burgheze europene, corespunzǎtoare noilor instituţii în curs de dezvoltare. De asemenea, în forma lor, noile legiuiri se disting printr-o sistematizare apropiatǎ codurilor burgheze, tinzând spre întocmirea unor coduri speciale fiecǎrei ramuri de drept. Totodatǎ legiuirile scrise în cea de-a doua fazǎ a regimului turco-fanariot sunt scrise nu doar în limba româna ci şi în limba neogreacǎ.

1. MANUALUL JURIDIC A LUI ANDRONACHE DONICI (1814)

1.1 Întocmirea Manualului juridic

Necesitatea de a se întocmi legi scrise, spre a se evita neajunsurile dreptului nescris, se fǎcuse simţitǎ şi în ţǎrile noastre. Astfel “Adunarea cuprinzǎtoare pe scurt din cǎrţile împǎrǎtesti pravile”, cunoscutǎ şi sub denumirea de “Manualul juridic a lui Andronache Donici” a fost întocmitǎ numai în limba româna de pravilistul Andronache Donici din Moldova şi a fost considerat primul cod civil complet din aceea perioadǎ.

Deşi datoritǎ faptului cǎ acesta era un adept al “cǎrvunarilor” şi a rivalitǎţii pe care o avea cu praviliştii Flechtenmacher şi Cuzanos, protejaţi ai domnului Scarlat Alexandru Calimah, legiurirea întocmitǎ de cǎtre acesta nu a fost promulgatǎ.

Lucrarea lui Donici are o mare însemnǎtate pentru dreptul românesc. Deşi nu era o lege în adevǎǎratul sens al cuvântului, ea a fost întrebuinţatǎ ca atare în Moldova pânǎ în octombrie 1817, când a fost pus în vigoare Codul Calimach. Dar şi dupǎ aceasta a fost mult folositǎ, pentru cǎ acel cod era scris în greceşte, fiind tradus şi publicat în româneşte abia in 1833. Manualul lui Donici a fost utilizat pânǎ târziu spre jumǎtatea veacului al XIX-lea, în practica Instanţelor, dat fiind sistematizarea modernǎ şi redactarea ei în limba românǎ. C. Negruzzi spunea în prefaţa ediţiei din 1858, cǎ “nu mai puţin e trebuitoare şi ar ocupa un foarte onorabil loc pe masa oricǎrui tribunal”.

Manualul lui Donici are 43 de capitole, care cuprind 509 paragrafe. Aproape toate privesc materii de drept civil, afarǎ de capitolul “despre vinovǎţii” care are dispoziţii penale. El adaugǎ cǎ adunarea sa de legi a fost facutǎ cu scopul de a se asigura o mai bunǎ “ împǎrţire a dreptǎţii în ţarǎ şi de a se înlesni învǎţarea ştiinţei pravilelor, adǎogând şi obiceiurile cele aprobǎluite a pǎmântului Moldovei”. Autorul socotea cǎ lucrarea lui va folosi tinerilor ca sǎ înţeleagǎ împǎrǎteştile pravile şi va ajuta pe judecǎtori sǎ gǎseascǎ cartea, titlul, capitolul şi paragraful acelei pravile.

Lucrarea lui mai era însǎ destinatǎ sǎ serveascǎ şi împricinaţilor la judecatǎ, precum şi în genere, celor care voiesc a se apǎra de strîmbǎtǎţi şi de vicleşuguri.