Leon Duguit - principiul solidarității

Léon Duguit, (născut la 4 februarie 1859, Libourne , Franța - decedat la 18 decembrie 1928, Bordeaux), este un jurist francez, unul dintre cei mai revoluționari doctrinari ai generației sale, care a elaborat o filosofie a dreptului natural ce a influențat puternic acea perioadă.

Duguit a studiat dreptul la Universitatea din Bordeaux și a fost numit profesor la facultatea de drept la Caen în 1883. În 1886 s-a întors ca profesor la Bordeaux , unde a devenit decan al facultății de drept și unde a rămas până la moartea sa.

Duguit a avut o influență semnificativă asupra dreptului public francez. Renunțând la teoriile tradiționale care priveau legea ca derivând din autoritatea monarhului sau a statului, Duguit a găsit în schimb baza legii în faptul că oamenii sunt animale sociale înzestrate cu un sens universal sau un instinct de solidaritate și interdependență socială.

Totodată, acesta, dar și alți doctrinari precum Maurice Hauriou au analizat și conturat unul dintre principiile importante ale dreptului, anume principiul solidarității.

„Solidaritatea“ , ca doctrină, este esențială în dezbaterea politică franceză spre sfârșitul secolului al XIX - lea. Se afirmă prin lucrarea lui Léon Bourgeois, care a publicat în martie, aprilie și mai 1895 patru articole intitulate: „Lettres sur le mouvement social ; la doctrine de la solidarité”. În aceeași perioadă, conceptul de solidaritate s-a dezvoltat și în domeniul științelor sociale.

Aceste două cristalizări ale „solidarității”, una în domeniul doctrinei politice, cealaltă în domeniul științei, dezvăluie provocările fundamentale ale vremii: societatea democratică trebuie să se reorganizeze prin redefinirea individului și a colectivului, a legii și a statului, a realității sociale prezente și a viitorului dorit.

„Solidaritatea” va constitui o doctrină a echilibrului politic, ceea ce va face posibilă depășirea punctelor neîngrădite ale statului liberal, încurcate într-o suveranitate pe care nimic nu ajunge să o limiteze, într-un drept esențial, într-o politică care nu reușește să reprezinte în mod adecvat societatea.

Iar printre diferitele efecte ale conceptului, ne interesează acelea produse în domeniul dreptului, anume faptul că „solidarismul” va oferi un cadru de referință pentru dezvoltarea liniilor de forță ale legii și instituțiilor statului, determinând în cele din urmă distincția dintre dreptul public și cel privat.

După cum am mai menționat, în legătură cu acest subiect se remarcă lucrările a doi juriști, anume L. Duguit și M. Hauriou, lucrări ce împărtășesc atât păreri comune cât și contrare.

Dotați cu acest nou instrument de inteligibilitate, anume „solidaritatea”, ambii vor întreprinde într-adevăr o reformulare generală a teoriei dreptului. Pe lângă faptul că sunt probabil raportați la dificultățile sociale și politice ale vremii lor, care fac din democrație o problemă agravată în care liberalii înclinau să vadă o singură soluție, ei se confruntă cu două dificultăți legate de dreptul vremii: dreptul civil și cel constituțional, ce nu permit abordarea concepțiilor democratice.

Pe de o parte, sfera publică suferă schimbări profunde, întrucât Statul, părăsind funcțiile strict regaliene, vine să dezvolte o serie de activități noi ale căror consecințe masive constau într-o colonizare a societății, o perturbare a pieței și dezvoltarea considerabilă a acestui tip de activitate hibrid, cea de administrare.