Adaptările la plutire ale organismelor planctonice

Planctonul este reprezentat de totalitatea organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în masa apei și constituie 95% din formele de viață marine.

Organismele planctonului servesc ca o componentă alimentară importantă pentru multe animale acvatice, incluzând animalele de talie foarte mare (ex. balenele Mystacoceti).

Planctonul, din punct de vedere taxonomic se împarte în fitoplancton (plancton vegetal), zooplancton (plancton animal) și bacterioplancton (plancton bacterian).

Holoplanctonul (euplanctonul) este format din organisme care sunt prezente întreg ciclul de viață în masa apei. Meroplanctonul cuprinde organismele care își petrec numai anumite stadii de dezvoltare din ciclul lor biologic în pelagial, restul având loc în bental.

În componența holoplanctonului intră algele microfite, radiolarii, rotiferele, cladocerele etc., iar în cazul meroplanctonului enumerăm larvele planctonice ale viermilor (ex. echinopluteus, ofiopluteus), larvele moluștelor (ex. larve veligere), larvele crustaceelor (ex. Mysis sp., nauplius, copepode etc.), larvele altor animale marine bentonice, precum și hidromeduze, scifomeduze, chetognate, statoblastele birozoarelor, etc.

Crustacee mici (Copepoda, Amphipoda, Euphausiaceae), protozoare (Foraminifera, Radiolaria, Tintinoidea) domină în zooplanctonul marin. Dintre reprezentanții mari, aceștia sunt moluștele cu aripi (Pteropoda), meduzele (Scyphozoa) și ctenoforii plutitori (Ctenophora), salpele (Salpae), unii viermi (Aleiopidae, Tomopteridae).

Densitatea apei dulci este de 1,00, iar cea a apei marine variază între 1,02 și 1,03 în funcție de temperatură și salinitate. Protoplasma vie are în medie o densitate de 1,05, fiind mai mare decât a apei (fie dulce, fie marină). Datorită acestui lucru organismele acvatice, în lipsa locomoției, tind să se scufunde.

Toate organismele planctonice sunt lipsite de un schelet greu. La formele pelagice de copepode scheletul chitinos este mult mai subțire și mai fin, decat la speciile care trăiesc pe fund, iar moluștele pteropode (ex. Limacina helicina) și heteropode marine (ex. Carinaria mediterranea), fie sunt lipsite de cochilie, fie aceasta este puternic redusă.

Anumite organisme planctonice se caracterizează printr-un conținut ridicat de apă, acest lucru ducând la o reducere a greutății restante. Hidratarea tisulară duce la formarea substanțelor gelificate, fiind foarte dezvoltată la meduze și la sifonofore. La organismele dulcicole se observă secretarea unei substanțe gelatinoase transparente, care acoperă exteriorul corpului (ex. unele cianobacterii, unele rotifere). Citoplasma cistoflagelatelor (ex. Noctiluca miliaris) conține o cantitate mare de suc celular.

Noctiluca miliaris (adesea Noctiluca scintillans) este un organism unicelular neparazitar bioluminescent apartinând grupului dinoflagelatelor.

Mărimea sa este de 0,5- 2 mm. Are formă de veziculă și este învelită cu o peliculă tare. Pe fața ventrală are o înfundătură alungită numită peristom, iar în fundul peristomului se găsește gura (citostomul) și alături de ea se află un flagel mic, rudimentar, și o prelungire mai puternică, sub formă de bandă striată numita tentacul.

În interiorul corpului se găsește o mare cantitate de apă, astfel că protoplasma este împinsă lângă peristom ca o masă centrală, în care se găsește un nucleu și de la care pleacă o rețea de filamente protoplasmatice spre periferie, până la peliculă. Ea plutește pe apă, dar totuși se miscă, însă nu cu ajutorul flagelului sau al tentaculului, ci prin contracții ale corpului. Se hrănește cu diatomee. O particularitate a acestui organism este de a lumina la întuneric: este fosforescentă sau bioluminiscentă. Se presupune că reacția de bioluminiscenșă este dată de picăturile de ulei din protoplasmă.

Noctiluca trăiește în mai toate marile, la suprafața apei, în special spre țărm. Se întâlnește și în Marea Neagră.