Cultură ecologică de ciuperci Agaricus

CULTURA ECOLOGICĂ DE CIUPERCI AGARICUS

Daniela ALEXE1

Despre ciuperci s-a scris şi se va mai scrie mult, având în vedere sortimentul şi numărul de specii, subspecii şi forme cât mai variate. Din circa un milion de specii de plante ce populează Terra, aproximativ 20% sunt ciuperci, dar din cele 200.000 specii sunt descrise numai în jur de 72.000 şi sunt consumate în jur de 700 specii în care sunt incluse şi cele medicinale.

Datorită calităților nutriționale și aromei deosebite, în ultimii ani consumul de ciuperci Agaricus, a cunoscut o creștere semnificativă, odată cu ea și cultivarea în regim ecologic a ciu-percilor Agaricus, cunoscute și sub denumirea de Champignon.

1Student, Grupa 1131- C.E.P.A., Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor, Universitatea Politehnica din București, Romania.

INTRODUCERE

Despre ciuperci s-a scris şi se va mai scrie mult, având în vedere sortimentul şi numă-rul de specii, subspecii şi forme cât mai variate. Din circa un milion de specii de plante ce populează Terra, aproximativ 20% sunt ciuperci, dar din cele 200.000 specii sunt descrise numai în jur de 72.000 şi sunt consumate în jur de 700 specii în care sunt incluse şi cele medicinal.

La noi în ţară sunt menţionate 8700 specii de ciuperci.

Unele ciuperci fiind organisme inferioare, de câţiva zeci de microni au apărut încă din

Cretacic cu 90 mil. de ani în urmă, dar sunt menţionate în Jurasic cu 20-35 mil. de ani în urmă până mai aproape de noi, în Egiptul antic, în urmă cu 4600 ani. Şi mai aproape de zilele noastre chinezii sunt deţinătorii cunoştinţelor despre ciuperci încă de la anul 535 Î.H.

Patricienii le apreciau atât de mult încât le dedicaseră o sărbătoare numită Robigalia iar poetul Suetonius le preaslăvea calităţile culinare în poeziile sale.

Împaratul Claudius 41-54 d.H. compara gloria generalilor săi cu o mâncare de ciuperci. Apetitul său pentru ciuperci i-a fost însă fatal, deoarece împărăteasa Agrippina soţia sa l-a înlăturat de la putere prin otravire, în favoarea fiului său, Nero ( otravire cu ciuperci sau cu ierburi ! ).

Se mai menţionează că şi Tiberius, Marele Buddha, Alexandru I al Rusiei, regele Charles al V-lea al Franţei, Papa Clement al II-lea, ar fi fost otraviţi tot cu ciuperci deşi în acele vremuri se foloseau şi alte otravuri ca arsenic, beladonă, cucută, mătrăgună, cianură, care erau mai puternice decat cele din ciuperci.

Vechii egipteni considerau ciupercile a fi o masa regala la propriu, doar faraonii avand privilegiul de a gusta din aceste bunatati. Ei credeau ca la nemurirea lor contribuia si con-sumul de ciuperci si au luat toate masurile sa se asigure ca nici un muritor de rand nu avea acces la acest aliment divin.

I. COMPOZIȚIA CHIMICĂ A CIUPERCILOR

Fig. 1 Ciuperci Agaricus

Ciupercile comestibile sunt o sursă importantă de proteine cu 18 aminoacizi ( 2,7-5%), hidraţi de carbon ( 3,5-10%), săruri minerale de K, Mg, P, Ca, Cu, Fe, Zn, Mn, Se, vitami-ne mai ales cele din grupa B : B 1, B 2, B 3, B5, B6, B 12, vit. C, D, E , acid folic; sunt săra-ce în grăsimi (1-2,2% ) dar acestea sunt numai sub formă nesaturată şi combinată (agarici-ne, lecitine, ergosterine, fosfatide ). Ciupercile conţin puţin sodiu, nu conţin colesterol iar prezenţa glicogenului în ciuperci, care e caracteristic regnului animal, face ca acestea să fie numite “carne vegetală”.