Politica de mediu a Uniunii Europene

Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare. Toate acestea se datorează faptului că dezvoltarea economică a lumii s-a facut neglijând complet natura, iar astăzi plătim poliţa utilizării iraţionale a resurselor. Astfel că este necesară o regândire şi o reorganizare a întregului sistem economic ce se bazează pe resurse epuizabile şi activitatea căruia afectează mediul înconjurător generând consecinţe nefaste asupra umanităţii.

Contextul apariţiei şi evoluţia politicii de mediu în actele europene

Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu poate fi combătută în mod eficace doar în limitele frontierelor naţionale. Ca urmare, apelurile şi presiunile pentru acţiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În 1972, la puţin timp după prima Conferinţă a ONU asupra mediului, Comisia Europeană a propus elaborarea unui program de acţiune în acest domeniu. La începutul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea şi legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde în prezent peste 200 directive şi regulamente. Ele privesc, în principal, protecţia apelor, calitatea aerului, protecţia florei şi faunei, zgomotul, eliminarea deşeurilor. Dar legislaţia anterioară lui 1986, nu avea o bază juridică într-un tratat. Actul Unic European atribuie în mod explicit Comunităţii europene competenţe în domeniul politicii mediului.

Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea juridică în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht (1992), conform căruia ţările membre îşi propun ca obiective comune „promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi a calităţii vieţii, coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”. Conceptul de dezvoltare durabilă înseamnă, în esenţă: „a răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi”.

Patru ani mai târziu, Tratatul de la Amsterdam a făcut din dezvoltarea durabilă un obiectiv primordial al Uniunii Europene, dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene trebuind să se fondeze pe principiul dezvoltării durabile şi pe un nivel înalt de protecţie a mediului.

Obiectivele care stau la baza politicii de mediu a Uniunii Europene, stabilite prin contribuţia Actului Unic European şi a Tratatului de la Maastricht sunt:

- conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;

- protecţia sănătăţii umane;

- utilizarea prudentă şi raţională a resurselor naturale;

- promovarea de măsuri la nivel internaţional în vederea tratării problemelor regionale şi globale de mediu.

Stabilirea acestor obiective comune nu prejudiciază însă rolul statelor membre, ele îşi păstrează competenţele în materie de elaborare, aplicare şi finanţare a politicilor de mediu; acţiunile comunitare sunt complementare.

Principiile folosite în elaborarea şi aplicarea politicii europene de mediu s-au conturat treptat, în procesul dezvoltării instituţionale a PEM şi a aplicării diferitelor programe comunitare de acţiune.

Principiul responsabilităţii- numit şi „poluatorul plăteşte”- asigură internalizarea costurilor de poluare la nivelul agenţilor economici şi îşi are originea în teoria externalităţilor.

Principiul acţiunii preventive- „este mai bine să previi decât să combaţi”- presupune ca orice decizie de producţie sau legată de noi proiecte de investiţii să se raporteze la impactul de mediu anticipat.