Reconstrucția ecologică - Groapa de gunoi de la Pojorâta

1. Introducere

Reconstrucția ecologică a Vârfului Mestecăniș

1. Reconstrucție ecologică - Ce reprezintă?

- Reconstrucția presupune refacerea tuturor proceselor, subsistemelor, structurilor

funcționale ale unui ecosistem afectat de o perturbare majoră, înlocuind sau construind dacă este nevoie (noi) structuri/subsisteme distruse pentru ca ecosistemul să poată să‐și îndeplinească funcțiile anterioare.

- Arta și știința de a repara ecosisteme degradate la cel mai bun nivel de autenticitate

istorică (Mills, 1995).

- Reconstrucția ecologică presupune inițierea sau accelerarea recuperării unui

ecosistem. Scopul reconstrucției ecologice este de a reface complet componentele și procesele unui sit sau ecosistem distrus față de starea acestuia la un moment dat, la un standard contemporan sau către o condiție dorită (Gayton 2001). Se acționează atât asupra componentei fizice a ecosistemului (habitatul) cât și asupra celei biotice (populațiile).

- Obiectivul ‐ ecosistemul să arate și să funcționeze la fel ca înainte de perturbare (deși

este practic imposibil să se revină la starea inițială), de la care istoric s‐a plecat.

2. Vârful Mestecăniș: așezare geografică

Pasul Mestecanis de pe DN17 se afla in sud-estul Obcinei Mestecanis, la o altitudine de 1086 m. Pasul asigura legatura intre Depresiunea Dornelor si Depresiunea Campulung Moldovenesc. Pasul are un profil transversal asimetric, avand fatada dinspre Bistrita Aurie mai abrupta decat fatada dinspre Valea Moldovei. Șoseaua care traverseaza pasul, DN17, face legatura intre Transilvania si Moldova, peste Carpatii Orientali.

2. Starea inițială a ecosistemului

2.1. Condiții de biotop

- Biotopul reprezintă un mediu de viață cu caracteristici ecologice relativ omogene pe

care se dezvoltă o biocenoză . În structura biotopului sunt incluse substanțele anorganice, factorii geografici, mecanici, fizici, fizico-chimici și relațiile dintre acești factori.

- Principalul tip de ecosistem întâlnit aici este cel forestier montan;

- Fond forestier: 7.349,57 ha reprezentând 94,92% din suprafața parcului;

- Pășune: 391,73 ha reprezentând 5,06% din suprafața parcului;

- Parcul Național Ceahlău a fost declarat arie protejată prin Legea Nr.5 din 5 martie

2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate) și reprezintă un areal montan cu o mare diversitate reliefală (turnuri, ace, creste calcaroase, relief carstic cu vârfuri ascuțite, peșteri, cheiuri, văii) cu păduri, pajiști și fânețe;

- Situat în arealul Carpaților Orientali și localizat la nivelul zonei centrale, acesta ocupă

o suprafață de 8.396 hectare (formată din conglomerate dure a Masivului Ceahlău);

- Aria naturală dispune de mai multe tipuri de habitate (Păduri aluviale cu Alnus

glutinosa și Fraxinus excelsior, Păduri dacice de fag, Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montană, Păduri de Larix decidua și/sau Pinus cembra din regiunea montană, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Peșteri închise accesului public, Tufărișuri cu specii sub-arctice de Salix, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin, Comunități rupicole calcifile sau pajiști bazifite din Alysso-Sedion albi, Fânețe montane, Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase și Vegetație lemnoasă cu Salix eleagnos de-a lungul râurilor montane) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului oriental al Carpaților;