Acțiunea umană - Un tratat de teorie economică - Sinteză capitolul VIII

Ludwig Heinrich Edler von Mises (1881 - 1973) s-a remarcat în calitate de cel mai important reprezentant al Școlii Austriece de Drept și Economie, fiind un economist și filosof politic de origine austro-americană. Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără Acțiunea umană. Un tratat de teorie economică, publicată pentru prima dată în 1949 la Yale University Press, care redă viziunea misesiană asupra subiectelor economice și a diverselor doctrine, între care liberalismul joacă un rol central.

Lucrarea conține 39 de capitole, structurate în șapte părți: Acțiune umană, Acțiune în cadrul societății, Calculul economic, Catalactica sau economia societății de piață, Cooperarea socială în absența pieței, Economia de piață obstrucționată și Locul științei economice în societate. Capitolul 8, ales pentru această sinteză, face parte din partea a doua a operei și prezintă modul în care a evoluat individul ca urmare a apariției civilizației și normelor de conduită, în vederea aplicării principiului cooperării sociale și diviziunii muncii. Principalele curente la care Mises face referire sunt colectivismul, teocrația și liberalismul, cu accent pe cel din urmă.

1. Cooperarea umană

Societatea este definită ca un ansamblu de relații interumane, mutuale, care au fost stabilite împreună cu ceilalți indivizi. Comportamentul conștient și deliberat al indivizilor a determinat inițierea unui proces de cooperare socială, care este retrăită zilnic în vederea atingerii obiectivelor specifice. La polul opus colaborării se află o existență izolată, care nu este dezirabilă pentru că “în calitatea sa de animal care acționează, omul devine un animal social” (p.187).

În continuare, se menționează că nu putem discuta despre societate în afara acțiunilor individuale ale persoanelor. Acestea se nasc într-un mediu organizat social, antecedent individului, în care efortul de cooperare se manifestă constant, generând sentimente de apartenență și simpatie față de ceilalți membri ai societății. Autorul exprimă opinia conform căreia aceste trăiri sunt “fructele cooperării sociale [ ] și ele nu sunt, cum au presupus unii, factorii care au produs relațiile sociale” (p.188), cu alte cuvinte sunt o consecință, și nu o cauză.

La baza transformării animalului uman în ființă umană a stat constatarea indivizilor că acțiunile desfășurate în colectivitate, utilizând o formă de diviziune a muncii au un randament mai bun decât lucrul individual. În cazul în care indivizii s-ar fi considerat rivali permanenți, ar fi fost mult mai dificil să își poată îndeplini propriile necesități și evoluția umană ar fi avut de suferit. Această tendință spre cooperare pentru societate reflectă existența unei “conștiințe de specie”, care ulterior a permis dezvoltarea simțului comunitar, însă numai pentru că indivizii au realizat beneficiile efortului colectiv și au dezvoltat astfel sentimente de bunăvoință față de potențialii colaboratori.

Deși și la anumite specii de animale există forme de colaborare, ceea ce este deosebit la oameni este tocmai caracterul deliberat al acesteia: “societatea este un rezultat al acțiunii umane, al urmăririi conștiente a atingerii unor scopuri” (p.189). Totodată, societatea umană a apărut ca urmare a unor legi universale și a recunoșterii legilor naturii, fiind un fenomen spiritual și intelectual.