Analiza disparităților socio-economice la nivel regional în România

1. Rezumat

În martie 2017, Angela Merkel a afirmat că unele state membre ating viteze economice mai alerte decât altele. În adiție, François Hollande, fostul președinte al Franței, a subliniat că unitatea în întreaga Uniune Europeană nu este aceeași cu uniformitatea. Astfel, deosebirile privind adaptarea dintre statele membre vor deveni reale. (Comisia Europeană, 2017)

În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica de dezvoltare a României se dorea să se conecteze din ce în ce mai strâns la politicile, obiectivele, și reglementările comunitare în domeniu, în vederea garantării unei dezvoltări social economice de tip european și reducerea cât mai urgentă a disparităților semnificative față de Uniunea Europeană.

2. Cuvinte cheie

Dezvoltare, strategie, regiuni de dezvoltare, indicatori economici, dezvoltare urbană.

3. Introducere

Situată în partea central - estică a Europei, România este o țară cu ieșire la Marea Neagră, având un relief variat și armonios repartizat. Teritoriul României este, pe parte sudică, delimitat de Dunăre și se află în cea mai mare parte a Deltei Dunării, care este declarată din 1990 rezervație naturală a biosferei.

România deține importante resurse naturale pentru a dezvolta o economie echilibrată și de lungă durată.

Din punct de vedere al populației, România este o țară omogenă aceasta cuprinzând 23 de minorități distincte, ceea ce reprezintă aproximativ 11% din populația țării.

Odată cu trecerea de la comunism la capitalism după 1989, economia regională a României a evoluat de la dominația puterii de stat cu un sistem centralizat, la o economie bazată pe proprietatea privată.

Se simte necesitatea promovării unei politici de dezvoltare regională, în acord cu procesul de restructurare și privatizare, precum și de apariția unor zone defavorizate, cu grave probleme economice și sociale, care se evidențiază prin reducerea veniturilor persoanelor și prin creșterea, într-un ritm alert, a nivelului șomajului.

Cauzele apariției disparităților regionale au fost analizate și explicate în majoritatea teoriilor științei regionale care au încercat să ofere răspunsuri la întrebarea: de ce unele regiuni cunosc o dezvoltare mai rapidă comparativ cu altele.

Explicațiile au fost numeroase și au fost în acord cu valorile perioadei de referință (în prima fază, prezența unor condiții naturale favorabile, resurse importante și valoroase, apropierea de anumite piețe și, ulterior, inovarea, instituțiile regionale, politicile și contextul național, zonal etc.).

Dezvoltarea economică a fost axată pe două dimensiuni: cantitativă și calitativă.

Dimensiunea cantitativă presupune măsurarea beneficiilor aduse de creșterea avuției și a nivelului veniturilor, gradul de disponibilitate al bunurilor și serviciilor, dar și îmbunatățirea securității sociale, pe când dimensiunea calitativă presupune realizarea unei echități sociale puternice cu scopul realizării dezvoltării durabile și sustenabile.

Principalele politici de dezvoltare regională:

- Planificarea procesului de alocare a resurselor în vederea atingerii unor obiective stabilite;

- Descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivel central/guvernamental spre cel

al comunității regionale;

- Cofinanțarea, respectiv contribuția financiară a diverșilor actori implicați în realizarea

programelor și proiectelor de dezvoltare regională.

- Parteneriatul între toți actorii implicați în domeniul dezvoltării regionale;

Scopul utilizării indicatorilor de dezvoltare regională este de a află stadiul în care se află regiunea și modalitățile de rezolvare a problemelor acesteia.

4. Stadiul cercetărilor efectuate în tematica investigată

Problemele privind inegalitățile, convergență și dinamică distribuției spațiale dețin un loc important în literatură economică actuală, cu toate că abordarea acestor subiecte ramâne înca insuficient explorată. Astfel, pot fi identificate trei tipuri de convergență specifice unor domenii de aplicații: convergență reală, nominală și instituțională.

Pentru România, toate cele trei tipuri de convergență constituie un interes aparte având în vedere diferența importantă față de celelalte state membre ale UE.

Schematizând teoriilei cu privire la dezvoltarea regională și coeziunea economică și socială, se desprind două curente principale de idei care se confruntă pe această temă.

- Un curent ce accentuează rolul ofertei de factori de producție, considerând că creșterea regională conduce la convergență în dezvoltarea economico-socială a regiunilor.

- Un curent ce urmărește relațiile centru-periferie, considerând că procesul de creștere regională accentuează divergența.

Sunt mulți factori care joacă un rol pe șcena luării deciziilor privind modul de organizare a regiunilor (istorici, economici, culturali, sociali, etnici, geografici, etc.).

Fiecare trebuie luat în considerare pentru a determina dacă regionalizarea este necesară și ce formă ar trebui să aibă.

Aceștia dau contur procesului în sine, influențând diviziunea teritorială, natura și scopul autoguvernării locale, atunci când aceasta este rezultatul procesului.

Dezvoltarea regională, o ramură a dezvoltării economice, se axează pe partea de teritoriu, zonă sau regiune a dezvoltării economice naționale.

Dezvoltarea regională vizează stimularea investițiilor în sectorul privat, impulsionarea activităților economice, reducerea șomajului regional precum și creșterea nivelului de trai.