Dezvoltare sustenabilă

Capitolul 1

Aspecte teoretice

1.1. Politica de dezvoltare regională

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, acţionând asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc.

Politica regională este concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european,deoarece presupune redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prosper. Politica regională este corelată şi cu politica de extindere a Uniunii Europene, prin crearea fondurilor speciale de pre-aderare Phare (fond de sprijin pentru reconstrucţia economică), ISPA (instrument al politicilor structurale, ce prefigurează Fondul de coeziune) şi SAPARD (program special pentru agricultură) la care au acces ţările în curs de aderare şi prin care este sprijinită tranziţia acestora la standardele şi structurile de organizare ale UE.

Coeziunea economică şi socială este prezentă la nivelul obiectivelor fondurilor structurale, creându-se Fondul de coeziune, care sprijină grăbirea procesului de convergenţă şi atingere a nivelelor medii de dezvoltare ale UE, a patru State Membre mai puţin dezvoltate: Spania, Portugalia, Grecia şi Irlanda. Principiul subsidiarităţii are aplicabilitate în finanţări din fondurile de solidaritate de către fiecare stat în parte şi în responsabilitatea ce revine acestora din urmă în implementarea, monitorizarea şi evaluarea programelor stabilite de comun acord. Strategia dezvoltării durabile este prezentă ca prioritate a programelor de solidaritate europeană, în special prin accentul pus pe protecţia mediului şi pe dezvoltarea de măsuri în această direcţie.

Programele Fondurilor Structurale sunt subiectul a două priorităţi orizontale, care trebuie să fie încorporate în definirea şi implementarea masurilor finanţate de Fondurile Structurale şi de Fondul de Coeziune: dezvoltarea durabilă, care include conformitatea cu legislaţia comunitară de protecţia mediului şi a naturii, şi egalitatea între bărbaţi şi femei.

Fondurile Structurale nu se aloca direct proiectelor selectate de Comisie, în timp ce priorităţile principale ale unui program de dezvoltare sunt definite în cooperare cu Comisia, selecţia proiectelor şi managementul lor sunt în responsabilitatea autorităților naţionale şi regionale. Aceasta mare descentralizare este una din principalele inovaţii ale reglementarilor 2000-2006.

Conform principiului adiţionalităţii, finanţarea UE este întotdeauna adăugată la finanţarea naţională, astfel încât tara să poată depăşi limitele impuse de propria capacitate financiara. Statele Membre poarta principala responsabilitate pentru dezvoltarea zonelor în dificultate. Uniunea le ajută să obţină mai mult şi să atingă rezultate mai bune decât ar putea daca ar acţiona pe cont propriu.

1.2. Fonduri europene pre-aderare

Începând din 2000, Uniunea Europeană a sprijinit statele candidate din Europa Centrală şi de Est - Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia - în eforturile acestora de pregătire pentru aderare prin trei instrumente financiare: Phare, Ispa şi Sapard. Fondurile de pre-aderare acordate României în perioada 2000-2006 au reprezentat aproximativ 2% din PIB şi 7% din bugetul public.

Aceste fonduri au început să fie acordate României într-un moment în care nivelul de pregătire era, desigur, foarte scăzut, nefiind vorba doar despre pregătirea resurselor umane, ci şi de o serie de probleme ce priveau lipsa de armonizare între sistemul naţional de raportare financiară şi contabilă şi cel european.

Programul PHARE (Pologne et Hongrie - Aide á Restructuration Economique- Polonia şi Ungaria- ajutor pentru reconstrucţia economică) este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finanţat de către Uniunea Europeană pentru a asista ţările candidate din Europa Centrală şi de Est candidate la aderarea la Uniune.

Acest program a fost creat iniţial în 1989, cu scopul de a ajuta Polonia şi Ungaria - primele ţări care au renunţat la comunism şi economia centralizată - în procesul de tranziţie de la regimul comunist la cel democratic. În prezent, programul PHARE acoperă zece ţări. El asistă cele opt state membre noi: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, precum şi Bulgaria şi România într-o perioadă de restructurare economică şi schimbare politică masivă.

Din 2004, o dată cu aderarea celor 12 state din primul val la Uniunea Europeană beneficiază de asistenţă Phare numai România şi Bulgaria. Alte două ţări (Croaţia şi Turcia) beneficiază şi ele de asistenţă de pre-aderare din partea Uniunii, dar prin intermediul unor instrumente separate. PHARE oferă sprijin pentru crearea cadrului legislativ şi a structurilor administrative, pentru proiecte în domeniul democratizării şi dezvoltării societăţii civile, pentru investiţii în infrastructură, inclusiv proiecte de cooperare transfrontalieră.

Programele PHARE au ca principal beneficiar instituţiile administraţiei publice, în vederea consolidării acestora pentru adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar. De asemenea, există şi programe PHARE care se adresează întreprinderilor mici şi mijlocii sau organizaţiilor neguvernamentale. Programele de tip Phare au un scop clar în cadrul ţărilor care doresc să adere la UE: să le pregătească pentru aderarea la UE, direcţionarea acestora se bazează pe parteneriate de aderare, luând în considerare acţiunile fiecărei ţări în legătură cu pregătirile sale de aderare la UE.

Programul Phare urmăreşte trei mari domenii: consolidarea administraţiei şi a instituţiilor publice- “Dezvoltare instituţională”, sprijinirea statelor canditate în efortul investiţional de aliniere a activităţilor industriale şi a infrastructurii la standardele UE- “Investiţii pentru sprijinirea aplicării legislaţiei comunitare”, promovarea coeziunii economice şi sociale- “Investiţii în coeziune economică şi socială”.

Fondurile Phare sunt folosite pentru a încuraja cetăţenii din statele candidate să participe la programele existente ale Uniunii europene, contribuind cu fonduri ce nu pot însă depăşi 10% din alocaţia naţională Phare pentru fiecare ţară. Majoritatea acestora sunt folosite pentru restabilirea echilibrului sectorial, regional şi structural, fiind destinate în special ţărilor care suferă de pe urma restructurării industriale. În 1998 au fost lansate unele facilităţi de recuperare pentru Bulgaria, Lituania, România, Slovacia şi un program de fonduri prestructurale. Astfel, prin finanţare se vizează ajutorarea instituţiilor ca să atingă standardele şi normele UE.

În România, programul Phare este implementat în cadrul Sistemului de Implementare Descentralizată (SID). În esenţă, sistemul implică transferul responsabilităţii administrării programului (licitaţii, contractări şi plăţi) autorităţilor din România, dar sub supravegherea Comisiei Europene prin Delegaţia sa din Bucureşti. Unitatea România asigură coordonarea exerciţiului de programare, prezidează Comitetul Mixt de Monitorizare Phare şi este consultată asupra aspectelor importante privind punerea în aplicare a programelor.