Comportamentul de piață al firmei producătoare de bunuri economice

Caracteristica pregnantă a pieţei oricărui produs sau serviciu o constituie concurenţa, ale cărei forţe principale sunt cererea, oferta şi preţul. Competitivitatea unei pieţe reprezintă acel concept care desemnează gradul în care firmele, privite în mod individual, au puterea de a influenţa forţele pieţei.

1. Virtuţi şi limite ale concurenţei dintre firme

Concurenţa semnifică acel mod de comportament al agenţilor economici, în cadrul pieţei unui produs sau serviciu, prin care se manifestă raportul de forţe dintre protagoniştii acelei pieţe, rivalitatea permanentă dintre ei, în privinţa producerii şi vânzării bunurilor economice.

Scopul principal al firmei competitive îl constituie obţinerea de avantaje private, a veniturilor cât mai mari şi mai sigure, în raport cu celelalte firme concurente. Realizarea intereselor private ale agenţilor economici nu poate avea loc în afara confruntării acestora pentru atragerea factorilor de producţie cei mai eficienţi, obţinerea unor segmente cât mai mari din piaţa fiecărui bun, reducerea costului unitar al bunurilor, diversificarea şi îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor.

Concurenţa este benefică pentru întreaga societate. Prin spontaneitatea stabilirii nivelului preţurilor, concurenţa permite consumatorilor să găsească furnizorii cei mai ieftini; ea îi stimulează pe producători să-şi extindă producţia şi să reducă costurile, dar îi şi constrânge să nu ridice preţurile peste nivelul lor normal, încât profiturile să se menţină la nivelul lor natural. În acelaşi timp, profitul firmei este ameninţat de factori numeroşi, care vin din toate direcţiile: de la clienţi (care doresc să reducă preţul de cumpărare), de la furnizori (care se străduiesc să mărească preţurile), de la salariaţii proprii (care pretind sporuri salariale importante), de la concurenţi (care luptă să-şi extindă piaţa), de la noile firme (care penetrează piaţa), de la întreprinderile inovative (care obţin produse similare sau substituibile mai ieftine). Pentru a menţine profitul în limite rezonabile, firma este obligată să se adapteze pieţei, în acest scop elaborând şi înfăptuind o strategie proprie de concurenţă

- Competiţia îndeplineşte rolul de mecanism monetar al economiei de piaţă. Prin intermediul pieţei concurenţa pune în mişcare întregul sistem de legături dintre operatorii economici, realizează conexiunea dintre acţiunile subiective şi egoiste ale agenţilor economici privaţi şi necesităţile obiective ale societăţii (determinate de nevoia socială de consum), transformându-le pe primele din acţiuni izolate şi dispersate în acţiuni sociale convergente.

- Sub acţiunea concurenţei, întreprinzătorii din orice domeniu sunt determinaţi să-şi sporească, prin acumulare, capitalul iniţial, să introducă progresul tehnico-ştiinţific, să diversifice bunurile şi să le îmbunătăţească permanent calitatea, să sporească productivitatea factorilor utilizaţi şi să reducă costurile unitare ale produselor. În acest mod, concurenţa contribuie la realizarea progresului, în general, a progresului tehnico-economic în special.

- Concurenţa creează emulaţie între agenţii economici; deschide calea spre profituri meritate, îi favorizează pe cei dinamici şi calculaţi, care se adaptează rapid la schimbările pieţei si îi elimină pe cei imobili şi imprudenţi, care produc şi distribuie bunuri cu o eficienţă scăzută. Cei care lucrează în pierdere sau cu un nivel scăzut al eficienţei sunt constrânşi de concurenţă, fie să-şi revoluţioneze condiţiile propriei activităţi, fie să-şi înceteze activitatea economică; ea selectează şi ierarhizează în mod natural agenţii economici.

- Exercitarea concurenţei împiedică unele întreprinderi să deţină poziţii de monopol şi să câştige profituri de monopol. Alocând resursele în mod raţional, concurenţa stabileşte regula repartizării profiturilor proporţional cu contribuţia operatorilor economici la realizarea bunurilor. Aceasta nu înseamnă că în sistemul economiei de piaţă nu există monopoluri şi producţii (economii) de scară. Monopolurile sunt o realitate în orice economie modernă; ele îmbracă forme diverse şi produc efecte contradictorii asupra funcţionării libere a mecanismului pieţei. Pentru a contracara acţiunile monopolurilor, guvernul poate interveni prin sporirea importurilor în domeniile monopolizate şi liberalizarea pieţei produselor respective pentru întreprinderile străine similare. De asemenea, există legi antimonopol care trebuie aplicate cu fermitate. În privinţa "economiilor de scară", monopolurile îşi au o existenţă "naturală", deoarece pentru scăderea cât mai mare a costurilor unitare este necesară o producţie foarte mare, care implică investiţii de anvergură (reţetele de distribuire a electricităţii, apei, de termoficare, căile ferate, sistemele de irigaţii, producţia de energie nucleară, de avioane, computere ş.a.).

- Concurenţa mijloceşte reglarea reciprocă a cererii şi ofertei, precum şi menţinerea preţului la nivelul său real pentru toate bunurile şi domeniile de activitate economică.

- Mecanismul competiţiei, fiind subordonat în principal obţinerii profitului, îndeplineşte şi o funcţie psihologică, induce optimismul în rândul agenţilor economici, le stimulează iniţiativa şi creativitatea, îi determină să se preocupe permanent de eficienţa şi raţionalizarea activităţii desfăşurate.