Concurența

1. ACCEPTIUNI TEORETICE

În cadrul economiei, concurenţa nu se mai încadrează strict în limitele unei noţiuni şi categorii economice, ea ajungând să aibă un rol clar adică acela de pârghie economică de relevanţă în funcţionarea economiei de schimb, şi mai mult de piaţă.

Din punctul de vedere al fiziocraţilor, concurenţa era considerată o revendicare justificată de către ideea ordinii naturale; prin contactul liber al subiecţilor economici se permite stabilirea unui preţ just. Aşadar concurenţa constituie, în acest caz, mijlocul ce asigură pe de o parte, vânzătorului un preţ care să încurajeze continuarea producţieie şi pe de altă parte, cumpărătorului cea mai bună marfă la un preţ mai scăzut.

Pentru economiştii clasici, concurenţa semnifica principiul care reglează în măsură hotărâtoare afacerile, tranzacţiile cu caracter economic.

Dicţionarul economic prezintă o concepţie interesanta conform careia concurenta reprezinta antagonismul dintre intreprinzatorii si o necesitate vitala a cresterii.

Profesorul francez Fr. Prerroux vede in concurenta „ o forta motrice si o forta de limitare care actioneaza in sanul economiei”. El subliniaza faptul ca, mai ales in zilele noastre, concurenta reprezinta un „amestec de lupta si concurs”, „de conflict si cooperare”. Asadar, in realitate comportamentul agentilor economici constituie, intr-un anumit sens si in proportii diferite o combinare de schimb pur si de putere, de lupta si concurs, sau de conflict si cooperare.

Ca trasatura esentiala a economiei de piata concurenta reprezinta competitia dintre agentii economici pentru obtinerea unor conditii mai avantajoase de productie, desfacere, desfasurare a operatiunilor bancare precum si alte domenii de activitate, in vederea cresterii radului de profitabilitate. Concurenta reprezinta confruntarea specifica dintre agentii economici in vederea atragerii de partea lor a clientelei, exprimand de fapt comportamentul specific interesat al subiectilor de proprietate in conditiile economiei de piata.

In anul 1852, in cadrul Codului Economic politicii clasice se mentiona: „ concurenta este pentru lumea industriala ceea ce este soarele pentru lumea fizica”.

Concurenta face posibil ca prin mecanismul preturilor, al cererii si ofertei, agentii economici sa produca numai ceea ce trebuie, ceea ce este de dorit si cerut de concumatori, la costurile cele mai scazute, cu eficienta cea mai ridicata.

Concurenta se manifesta ca o lege economica obictiva specifica economiei de schimb – legea concurentei – care exprima relatiile dintre producatori precum si dintre producatori si consumatori in vederea asigurarii unor conditii cat mai favorabile pentru producerea si desfacerea bunurilor economice. Legea concurentei, in actiunea sa, indeplineste o serie de functii:

(1) reprezinta motorul care pune in miscare anasamblul de legaturi dintre capitalurile individuale si capitalul social, prin conectarea producatorilor individuali la productia sociala.

(2) Concurenta asigura executarea cerintelor tuturor celorlalte legi economice obiective, sanctionand incalcarea cerintelor acestora (mai ales prin procesul de faliment); fara actiunea concurentei, a opozitiei permanente dintre producatori, acestia nu ar face eforturi deosrbite pentru folosirea eficienta a resureselor existente la um moment dat in societate.

(3) concurenta transforma suma intereselor individuale in necesitati sociale, transforma d efapt actiunile individuale in necesitati sociale, consacrand ca sociale numai acele activitati care raspund cerintelor sociale; ea determina agentii economici sa isi dispute suprematia pe baza calitatii, competivitatii si eficientei, manifestandu-si astfel caracterul constructiv

2. FORMELE CONCURENTEI. TIPURI SI POLITICI DE CONCURENTA

Concurenta desemneaza o anumita structura de piata, numita si structura concurentiala in functie de: numarul si forta agentilor economici participanti, gradul de diferentiere a produselor, posibilitatile de intrare intr-o noua ramura sau domneiu de activitate, gradul de mobilitate a factorilor de productie si gardul de cunostere a elementelor pietei (preturi, cerere, oferta, etc.). In raport cu aceste elemente, teoretic exista doua tipuri de concurenta: concurenta perfecta (pura) si concurenta imperfecta.