Controlul Financiar Exercitat de Garda Financiară Secția Timiș

REPERE ISTORICE

Instituţia controlului financiar pentru combaterea evaziunii fiscale în ţara noastră, formele şi metodele sale de organizare şi exercitare au fost determinate de orânduirea social-economică şi statală prin care a trecut România în decursul timpului.

Unul dintre organele chemate pentru combaterea evaziunii fiscale este Garda Financiară.

Garda Financiară a fost înfiinţată imediat după Marea Unire de la 1918, fiind preluată de la regimul austro-ungar din Transilvania deoarece, prin funcţionalitatea ei, a generat un randament considerabil al impozitelor indirecte faţă de cele directe. Despre Garda Financiară se spunea că este „ un corp de control fiscal, organizat milităreşte, care face parte din administraţia centrală a Ministerului de Finanţe”.

Organizaţii similare au existat în Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Italia etc. iar atribuţiile Gărzii Financiare din aceste state variau foarte puţin, în special având în supraveghere aplicarea legilor vizând contribuţiile indirecte, taxele de consumaţie, producţia şi circulaţia băuturilor spirtoase, vămile, monopolurile.

În anul 1924 Ministerul de Finanţe încerca o organizare mai bună a Gărzii Financiare atât sub aspect structural cât şi de competenţă teritorială, extinzând-o în toată ţara. Cu toate eforturile de organizare făcute, Garda Financiară a funcţionat mai mult şi mai eficient în Transilvania, Banat şi Bucovina şi mai puţin în Regat, până în anul 1927 când a fost desfiinţată.

În anul 1932 Garda Financiară şi-a reluat activitatea în baza legii privind monopolul alcoolului, iar în anul 1935 a intrat în vigoare Regulamentul de servicii şi organizare al Gărzii Financiare. Organizată ca un corp de control militarizat, avea atribuţii în prevenirea fraudelor, abuzurilor şi abaterilor fiscale, fiind împuternicită să confişte obiectele şi mărfurile sustrase de la plata impozitelor şi taxelor. De asemenea, „culegea” informaţii şi probe privitoare la aplicarea reglementărilor fiscale.

Pusă sub comanda unui inspector general din Ministerul Finanţelor, Garda Financiară îndeplinea toate condiţiile pentru a fi considerată o unitate specială de „mercenari”, a cărei misiune era să reprime evaziunea fiscală:

- Comisarii „locuiau” în cazărmi, atât timp cât aveau această calitate (căsătoria era incompatibilă cu funcţia de comisar);

- Armamentul, uniforma şi însemnele erau purtate tot timpul de către personalul instituţiei;

- La recrutarea personalului nu se făcea rabat în ceea ce priveşte sănătatea, rezistenţa fizică, baremul de vârstă (maxim 30 ani) şi rezultatele absolvirii anumitor şcoli superioare (comerciale sau juridice);

- Serviciul specific (ordinar şi extraordinar) consta în patrulare, posturi de pază –la vedere sau ascunse (pânda)– şi verificarea la faţa locului;

- Armele din dotare se puteau utiliza în afara legitimei apărări şi contra celor care după somaţie se sustrăgeau sau se opuneau controlului, împiedicând realizarea atribuţiilor legale de către comisari;

- Funcţionarul de grad inferior era obligat să execute ordinul superiorului, iar acesta din urmă răspundea de legalitatea ordinului dat;

- „soldele” erau dintre cele mai motivante.

Garda Financiară era o instituţie puternică în toate statele dezvoltate. În România, Garda Financiară controla orice mijloc de transport cu produse de orice fel, de la petrol până la ţuică, precum şi unităţile de producţie. Controlul era legiferat, deci nu era nevoie de aprobări speciale. Printre atribuţiile sale, cele mai importante erau: controlul bilanţurilor contabile, descărcarea gestiunii şi controlul veniturilor statului. Actele emise pentru constatările făcute aveau putere de lege.

La câţiva ani după cel de-al doilea război mondial, prin Decretul nr. 352/1948, Garda Financiară a fost desfiinţată iar atribuţiile sale au fost preluate de Miliţia Economică.

Epoca postdecembristă a marcat reînfiinţarea Gărzii Financiare în anul 1991, fapt reglementat prin Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea Controlului financiar şi a Gărzii Financiare.

Reînfiinţarea Gărzii Financiare în ţara noastră are semnificaţia restabilirii unei tradiţii, dar şi a înfăptuirii unui act de justiţie morală, dacă ar fi să ne raportăm fie şi numai la principalele trăsături specifice ale acestei instituţii de elită a controlului financiar, care îi conferă un rol şi un loc special în rândul organismelor de control din România.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii Financiare, de această dată, nu mai este atât de drastic:

- Candidaţii din rândul cărora sunt selecţionaţi viitorii comisari pot avea vârsta până la 45 ani;

- Se pot înscrie la concurs şi absolvenţii de liceu economic, în proporţie de 20% din efectiv;

- Personalul militarizat nu mai este încazarmat;

- Dacă la început comisarul general avea rang de subsecretar de stat,din 1993 acesta este „doar” de director general în Ministerul Finanţelor;

- La înfiinţare (1991), secţiile judeţene ale Gărzii Financiare erau integrate numai administrativ în cadrul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice, pentru ca, ulterior, subordonarea să nu mai fie unică (în faţa Gărzii Financiare Centrale şi Comisarului General), ci dublă, adică şi faţă de conducerea DGFPCFS din judeţ.

În mare, actualele atribuţii legale ale Gărzii Financiare sunt aceleaşi cu cele îndeplinite în perioada interbelică, respectiv exercită controlul operativ şi inopinat în legătură cu:

- Aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor;

- Respectarea normelor de comerţ, urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi procedeele interzise de lege.