Costul de producție și căile de reducere

Introducere

Producerea de bunuri materiale și servicii presupune consum de factori de producție care se regăsesc în prețurile rezultatelor obținute. Gestiunea economica necesita calcul economic, evaluarea în bani a consumului de factori de producție și, deci, cunoașterea costului; aceasta se impune cu atât mai mult în contextul resurselor limitate, care acționează restrictiv.

În față oricărui producător, încă înainte de a avea loc producția, în faza de informare și de documentare, se ridica întrebarea aparent simpla: cît costă producerea bunului respectiv? Un cost de producție mai mic permite obținerea de profit mai mare, asigura menținerea clienților și totodată, satisfacție acționarilor, consiliului de administrație ca și salariaților.

Pentru a obține bunuri economice și servicii, agenții economici fac cheltuieli cu factorii de producție care se regăsesc în prețurile rezultatelor obținute. Costul de producție numit și preț de cost, reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic și care în condițiile economiei de piață stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producția și oferta anumitor bunuri materiale sau servicii.

1. Costul de producţie: esența și conținut

În procesul activității economice un rol deosebit, în afară de procesul alocării și combinării factorilor de producție , ocupa problema consumării lor. De aceea, pentru fiecare întreprindere este important calcularea costului de producție.

Consumul factorilor de producție înseamnă întrebuințarea nemijlocita a acestora la producerea de bunuri materiale, servicii, în cadrul cărora resursele economice alocate se regăsesc intr-o forma naturală concretă și/sau valorică, adică în prețurile rezultatelor obținute.

Exista deosebire în procesul de consum al factorilor de producție. Astfel, consumul factorului muncă presupune utilizarea potențialului de muncă al lucrătorului și se regăsește în rezultatele obținute numai valoric, în expresie băneasca, prin salariu.

Consumul bunurilor capital, în cazul capitalului fix, se consuma in mai multe acte de producție, regăsindu-se în bunurile care se obțin numai valoric, prin amortizare; în cazul capitalului circulant, acestea se consuma integral în fiecare act de producție și se regăsesc în bunurile care se obțin atât valoric cît și material.

Consumul resurselor naturale, ca factor de producție, presupune întrebuințarea acestora la producerea de bunuri materiale și servicii, regăsindu-se în rezultatele obținute valoric, prin prețul pămîntului (în agricultura) și material (minereuri, petrol etc.).

Deoarece, oriunde se desfășoară activități de producție exista și costuri, conceptul despre costuri prezintă interes atât teoretic cît și practic.

Spre exemplu, o firma care dispune de un anumit volum de capital, munca și materiale, produce o cantitate de bunuri Q. Firma își procura cele necesare de pe piețele de factori de producție. O organizație interesată de profit este permanent atentă la nivelul costurilor. Contabilii sunt cei care au sarcina de a calcula costurile sale pentru fiecare nivel a lui Q.

Costul de producție – expresia băneasca a consumului de factori de producție. Costul de producție poate fi privit în aspect contabil și economic.

Costul contabil include cheltuielile bănești pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor, amortizării s.a. Costul economic include, în afară de costul contabil, cheltuielile care nu presupun plăți către terți (consumul de munca al proprietarului firmei, dobânzile cuvenite capitalului propriu).

Analizând tab. 1 de mai jos (datele din coloanele 1 și 4), observam ca CT (cost total) creste pe măsura ce Q sporește. Este normal să fie așa, deoarece ai nevoie de mai multe resurse ca sa produci mai mult; iar ca sa obții rezultate suplimentare ai nevoie de mai mulți bani. Ca sa produci doua unități, te costa 110 lei, ca sa produci trei unități te costa 130 de lei și așa mai departe.