Extras din referat
Cresterea economica in Romania (2003-2006)
Cresterea economica din România se afla în prezent în al saselea an de evolutii pozitive, ritmurile anuale de circa 5,7% începând cu 2001 asigurând reducerea graduala a decalajelor fata de tarile Uniunii Europene.
Ritmul de crestere a produsului intern brut, de 7,4% în semestrul I 2006, este cel mai ridicat dintre cele înregistrate pentru aceasta perioada în ultimii ani (6,6% în semestrul I 2004 si 4,9% în semestrul I 2005).
Produsul intern brut pe locuitor a crescut de la 1.795 Euro în 2000 la 3.665 Euro în 2005. Raportat la Statele Membre ale Uniunii Europene, în anul 2005 produsul intern brut pe locuitor la PPS a fost de 7.700 Euro PPS, reprezentând 33,1% din media UE25 fata de 24,9% în anul 2000, când a fost de 5.000 Euro PPS.
În perioada 2006-2010 se estimeaza ca produsul intern brut va creste cu ritmuri în medie de peste 6,0%, pe seama maririi volumului de activitate, cu deosebire în constructii si servicii. În ceea ce priveste formarea bruta de capital fix aceasta va creste în medie cu circa 11,0%, în conditiile în care cererea interna, în ansamblul sau, va creste cu un ritm mediu de circa 7,7%. Consumul individual
efectiv al gospodariilor se va majora cu un ritm mai lent (în medie cu circa 6,7%), având, în schimb, o dinamica mai mare decât consumul colectiv efectiv al administratiei publice, ultimul fiind restrâns în principal datorita masurilor luate în scopul consolidarii fiscale. De asemenea se estimeaza ca productia industriala are capacitatea de a înregistra pe termen mediu cresteri anuale de circa 5%. În structura acesteia se prognozeaza o îmbunatatire a proportionalitatii între macrosectoare, ceea ce semnifica o mai eficienta utilizare a resurselor energetice si de materii prime.
Astfel, în timp ce industria prelucratoare va înregistra în perioada 2006-2010 un ritm mediu annual de 5,8%, industria energetica îsi va mari productia cu 2,8%, iar industria extractiva cu doar 0,9%.
Produsul intern brut pe ramuri
2003 2004 2005 2006
Industrie 4.4 6.5 2.5 6.4
Agricultura 5.2 18.9 -13.9 1.5
Constructii 7 9.1 9.9 13
Servicii 5.5 6.8 8.1 6.5
PIB 5.2 8.4 4.1 6.7
Cererea interna a reprezentat pe întreaga perioada 2001-2005 principalul factor de crestere, înregistrând un ritm mediu anual de 8,2%. Un factor important de crestere a cererii interne l-a constituit, la finele anului 2004, reducerea impozitelor pe venitul personal si pe profitul întreprinderilor, prin introducerea cotei unice de 16%. Din 2005, pe fondul masurilor de stimulare a sectorului privat, ritmul de crestere a cererii interne s-a încetinit si ceea ce este de semnalat este ca proportia în cadrul cererii interne dintre consum si investitii s-a îmbunatatit. Astfel, formarea bruta de capital fix a crescut cu 13,0%, iar consumul individual efectiv al gospodariilor cu 9,0%. Chiar în
conditiile cresterii salariului real si a creditelor de consum, consumul privat a înregistrat o crestere mai mica decât in 2004, în timp ce investitiile realizate în sectorul privat au crescut cu 24,9%.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Cresterea Economica in Romania.doc