Determinarea riscurilor și a pragului de semnificație în cadrul auditului financiar al unei entități

Prin audit in general, se intelege examinarea profesiuonala a unei informatii in vederea exprimarii unei opinii responsabile si independente, prin raportarea la un criteriu de calitate. Termenul de audit este larg utilizat, avand initial semnificatia de Audit Financiar pentru a verifica situatiile financiare, procesele si tranzactiile unei societati.

În țara noastră, punctul de plecare în activitatea de audit financiar este reprezentat de OUGR nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, cu modificările și completările ulterioare. Profesia de auditor financiar este organizată, coordonată și autorizată de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), ca organizație profesională competentă, de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte auditorii financiari care au dobândit această calitate în condițiile legii. Trebuie menționat că sfera activității de audit financiar a fost întregită și nuanțată prin prevederile OUGR nr. nr.90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate. CAFR are o structură teritorială în țara noastră, formată din patru reprezentanțe regionale, din care prima de acest gen a fost inaugurată la Iași, în luna decembrie 2010, și acoperă județele Mol dovei istorice, precum și județele Vrancea și Galați.

Fiind independent și neutru, auditorul oferă întotdeauna o perspectivă corectă și im par țială cu privire la entintatea pe care o auditează, fapt care nu este întotdeauna comod pentru entitiățile auditate, accentuează auditorul financiar Paul Vasiliu. „Foarte mulți consideră că auditul financiar vine să constate neregulile sau lipsurile în activitatea entității. De multe ori, aceștia trăiesc cu ideea că, după o activitate de audit, apar, inevitabil, sancțiuni și cineva trebuie să plătească. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că, după orice misiune de audit, en titățile au în față o serie de constatări, de multe ori negative, care sunt dificil de acceptat“.

Cu toate acestea, este indicat ca antreprenorii să conștientizeze faptul că activitatea de audit vine în sprijinul activității lor și are drept scop identificarea neregulilor sau disfuncțiilor din informațiile prezentate în situațiile financiare, ale proceselor sau tranzacțiilor societății, pentru a le corecta și îmbunătăți. „Aceștia trebuie să vadă în auditorul financiar un prieten care, prin activitatea sa externă, supraveghează, îndrumă, îmbunătățește performanțele societății și menține pe drumul cel bun activitatea economică. Altfel spus, auditorul este doctorul situațiilor financiare”, completează domnul Paul Vasiliu.

Mai mult decât o prevedere legislativă, serviciile de audit financiar sunt binevenite pentru orice antreprenor care dorește să dezvolte o afacere sustenabilă, pe termen lung. Reticența exprimată uneori de companii vizavi de serviciile de audit financiar ține și de costurile uneori ridicate pe care le presupune activitatea, mai ales atunci când se face o diagnoză completă a entității. De ace ea, întâlnim situații când agentul economic se limitează în a contracta servicii de audit, sau o face doar pe un anumit segment, ramură sau activitate. Acest fapt îl poate priva, însă, de posibilitatea unor activi tăți de investiții și nu numai.

Orice misiune de audit implică riscuri, iar identificarea lor, încă din etapa de planificare a lucrărilor, este unul din obiectivele principale ale auditorului. Trebuie precizat că este o activitate dificilă și nu oferă siguranță deplină. Pentru a furniza un rezultat privind nivelul riscurilor este necesară, mai întâi, identificare lor. Standardele Internaționale de Audit au în vedere trei categorii principale de riscuri: riscul inerent, riscul de control și riscul de nedetectare. Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea ca soldul unui cont sau a unei categorii de tranzacții să conțină informații eronate ce ar putea fi semnificative individual sau atunci când sunt cumulate cu informații eronate din alte solduri sau tranzacții, presupunând că nu au existat controale interne adiacente [CAFR, 2000, 123]. La acest nivel se face abstracție de activitatea de control și de capacitatea acesteia de a detecta neregulile. Sunt riscuri la care este supusă întreprinderea prin activitatea și demersurile sale. Riscul de control reprezintă riscul de declarare eronată, ce ar putea apărea în soldul unui cont sau într-o categorie de tranzacții și care ar putea fi semnificativă în mod individual sau cumulată cu alte informații, să nu poată fi prevenită sau detectată și corectată în timp util de sistemele contabile și de control intern [CAFR, 2000, 124]. Riscurile de control reprezintă neregulile și erorile care nu sunt descoperite cu ocazia controlului. Evaluarea riscurilor de control se face în funcție de sistemul informatic utilizat, modul de organizare și de ținere a contabilității, modul de organizare a sistemului de control, modul de organizare și aplicare a procedurilor etc. Riscul de control nu poate fi egal cu zero deoarece controlul intern nu poate oferi siguranță deplină privind prevenirea sau detectarea erorilor. Auditorul nu poate schimba nivelul controlului, el îl poate doar „influența” prin recomandări privind ameliorarea, dar această influență se va manifesta doar în perioadele ulterioare auditului și numai în condițiile în care conducerea va ține cont de sugestiile făcute [Cosserat, 2005, 135]. Riscul inerent și riscul de control există independent de activitatea de audit și nu pot fi controlate de auditor, dar pot fi evaluate și determină proiectarea procedurilor de fond care vor menține riscul de nedetectare la un nivel acceptabil. Riscul de nedetectare reprezintă riscul ca o procedură de fond a auditorului să nu detecteze o informație eronată ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacții, care ar putea fi semnificativă în mod individual, sau când este cumulată cu informații eronate din alte solduri sau categorii de conturi [CAFR, 2000, 124]. Nivelul riscului de nedetectare este legat direct de procedurile de fond ale auditorului. Spre deosebire de riscul inerent și riscul de control, riscul de nedetectare poate fi controlat de auditor prin: planificarea adecvată a auditului; stabilirea corespunzătoare a naturii, duratei și întinderii lucrărilor; identificarea și evaluarea performanțelor procedurilor de audit.