Doctrina lui Thomas D'Aquino și influența acestuia în gândirea economică

Toma d`Aquino (1225-1274), este considerat unul dintre cei mai mari

reprezentanţi ai scolasticismului medieval european. Este cert că a căutat să realizeze o sinteză între aristotelism si gândirea creştină, între raţionalism şi credinţă, urmărind să dea o formă raţionalistă filosofiei catolice. În anul 1879 sistemul lui a fost recomandat şi acceptat ca filosofie oficială a catolicismului, sub denumirea de neotomism 1. Fost profesor de teologie la Paris şi Roma, Thomas D’Aquino, în lucrarea sa fundamentală “ Summa Theologica ” ( 1266-1273 , a exprimat idealul timpului său. În aceasta lucrare, problemele au fost tratate prin prisma moralei ( virtuţii şi justiţiei ). El nu s-a preocupat direct de analiza mecanismelor economice, nici de cercetarea mijloacelor prosperităţii naţiunilor şi oamenilor; el a încercat să afle ce era just. Gândirea economică era subordonată moralei.

În încercarea sa de a justifica dogmele bisericii şi ale orânduirii feudale, el preia şi accentueaza anumite teze din doctrina lui Aristotel. Astfel, Toma d`Aquino abordează societatea ca pe un sistem organic, în cadrul căruia, fiecare individ îşi exercită în mod natural şi firesc “ funcţia ”. Deosebirile de stări sunt cauzate de deosebirile de funcţii. Există o anumită

1 Formă contemporană a tomismului lui Thomas D’Aquino, neotomismul a elaborat un sistem filosogic cuprinzator întemeiat pe metafizică, în centrul căruia se află noţiunile transcedentale ( “unitatea”, “adevărul”. “binele”, “frumosul” ) postulate ca având o existenţă independentă, anterioară experienţei şi coincizând, în ultima instanţă, cu însăşi divinitatea.

“justiţie distributivă ” conform căreia, fiecărei stări şi clase sociale i se cuvin anumite drepturi şi obligaţii, constante, care vor trebui să rămână totdeauna aşa.

Al doilea tip de justiţie, cea comutativă, este dependentă de virtutea (virtuţile) individului însuşi. Aceasta constă în capacitatea persoanei de a se adapta la schimbare, de a gestiona bunurile primite în baza justiţiei distributive.

Pe ansamblu, doctrina thomistă a fost de o mare semnificaţie. Unii dintre exegeţii lui Thomas D’Aquino consideră doctrina acestuia de o măreţie deosebită. În fond, prin această operă se urmărea realizarea idealului creştin într-o societate în care economia începe să se impună ca un domeniu social esenţial, care începuse să facă obiectul unor preocupări speciale. Împiedicarea comercianţilor de a abuza de raritatea mărfurilor (raritate apărută pe seama creşterii mai puternice a nevoilor umane) şi prevenirea consecinţelor rarităţii capitalurilor formau setul de principii menite să susţină expansiunea comercială şi o certă acumulare de capital.

Fără a-l transforma pe Thomas D’Aquino în clasic al ştiinţei economice, trebuie remarcat meritul incontestabil al acestuia de a fi introdus în gândirea socială ideea obstacolelor materiale. Prin aceasta el s-a apropiat de o abordare mai realistă a omului în societate, comparativ cu modul cum era apreciat de creştinii acelor timpuri.