Echilibrul Financiar prin Lichiditate și Exigibilitate

ANALIZA DIAGNOSTIC A ECHILIBRULUI FINANCIAR PATRIMONIAL ŞI FUNCŢIONAR

Realizarea consecventă a obiectivului major al unei întreprinderi – maximizarea valorii sale patrimoniale (creşterea patrimoniului net, a averii acţionarilor) poate avea loc numai în condiţiile unei activităţi profitabile şi de menţinere a echilibrului financiar. În analiza economică nu trebuie să se utilizeze conceptul de echilibru în sensul unei judecăţi de valoare. Echilibrul nu este „bun” şi dezechilibrul nu este „rău”; echilibrul nu ţine loc de „statu quo” sau de „laisser faire”, aşa după cum au pretins unii economişti. A alege însă variabilele – în cadrul unui model economic - şi relaţiile care convin, în termeni de echilibru, sprijinindu-ne pe probleme dictate de judecăţile de valoare, înseamnă cu totul altceva. Echilibrul financiar, într-o forma simplificată, este definit de egalitatea dintre venituri şi cheltuieli. Într-o determinare financiara însă, echilibrul financiar exprimă egalitatea dintre sursele financiare şi mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii de exploatare şi comercializare pe termen lung şi scurt. În aceste condiţii realizarea şi menţinerea echilibrului financiar se manifestă ca o tendinţă, însoţită de momente de dezechilibru (discrepanţe în surse şi mijloace). Menţinerea echilibrului financiar este un obiectiv permanent al politicii financiare şi poate fi considerat atins, când exerciţiul financiar se încheie cu trezorerie pozitivă.

1. Echilibrul financiar –concepte cu privire la lichiditate-exigibilitate

Problematica lichidităţii şi solvabilităţii firmei este suficient de complexă, fiind tratată diferit în literatura de specialitate, creându-se uneori confuzii. Considerăm că se impun unele precizări noţionale.

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor în bilanţ.

Deci, ar fi un raport între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în conturile de disponibilităţi băneşti şi cât pot să devină lichide imediat (exemplu: creanţele, stocuri-le de produse finite etc.).

Solvabilitatea – reprezintă capacitatea firmei de a face faţă obligaţiilor sale băneşti, respectiv de a-şi onora plăţile la termenele scadente. Aici, intervine comparaţia dintre elementele de activ şi pasiv.

Este evident faptul că, o întreprindere este solvabilă dacă are disponibilităţi de mijloace de plată. Pornind de aici, s-au construit diferiţi indicatori, care includ ambele noţiuni, fiind folosite în scopuri diferite. Aşa de exemplu, în momentul declarării stării de faliment se poate calcula „gradul de lichiditate existent”, ca raport între active lichide şi care pot deveni lichide şi datoriile totale.

Analiza financiară evidenţiază modalităţile de realizare a echilibrului financiar având ca obiective :

• echilibrul pe termen lung, când se compară capitalul permanent cu activele imobilizate (fond de rulment);

• echilibrul curent, când se compară activele circulante cu obligaţiile pe termen scurt (nevoia de fond rulment);

• echilibrul pe termen scurt, când se compară fondul de rulment cu nevoia de fond de rulment (trezoreria).