Economia Franței

Economia Franței este o combinație de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) și de importante (dar în scădere) intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, contrucții de aeronave, etc.). Totuși guvernul a început să își relaxeze controlul asupra anumitor sectoare și a început să vândă o parte din acțiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul asigurărilor, finanțelor și din industria apărării.

Franța este membră din G8, grupul celor mai industrializate națiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a șasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China și Regatul Unit. Franța este una dintre cele 11 țări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.

Conform Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, în anul 2004 Franța a fost cel de al 5-lea exportator mondial și cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franța a fost cel de al doilea recipient de investiții străine direct dintre țările OCDE cu 47 miliarde dolari înaintea Statelor Unite, Japoiniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile franceze au investit în același an 57,3 miliarde dolari, Franța fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre țările OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra țărilor G7 clasa Franța pe primul loc în ceea ce privește productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată).[1] În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franța era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).[2]

La Défense, Paris este principalul centru al economiei franceze.

În ciuda acestor cifre, PIB-ul per locuitor în Franța este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al țărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populației franceze în activitate este mai mic decât cel din alte țări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivității ridicate. Dintre țările OECD Franța are unul dintre cele mai mici procente de populație lucrătoare cu vârtsta între 15 și 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, față de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA și 71% în Germania.[3] Acest fenomen se datorează șomajului relativ important: 9% din populația activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile și ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajații din anumite domenii să poată ieși la pensie mai repede.

Mulți economiști consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populația activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susțin că orele de muncă scurte și greutatea de reformare a pieței muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menționează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiției sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piața de muncă pentru tineri pentru a combate șomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistență importantă manifestată prin proteste ample.

Cu peste 75 milioane de turiști străini în anul 2003, Franța este clasată ca prima destinație turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce își petrec vacanțele în diferite regiuni ale țării. Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate de puncte de interes și prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea peisajelor, bogăția patrimoniului și climatul temperat precum și facilităților de acces și a infrastructurii turistice și de transport foarte bine dezvoltate. Parisul și împrejurimile sunt destinația cea mai importante urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur și stațiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinații. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB și a angajat aproximativ 700.000 persoane în activități direct legate de acesta.

Indicatori macroeconomici

Franta figureaza printre principalele economii, ocupand locul 3 pentru exportul de servicii si locul patru pentru exportul de bunuri; in ceea ce priveste investitiile straine directe (IDE), se situeaza pe locul patru ca tara de destinatie si pe locul trei ca tara de origine. Ca si in alte tari industrializate, ponderea serviciilor in PIB este majoritara, respectiv de 71%, fata de 26% industria si 3% agricultura.PIB este destinat in principal consumului privat, care a reprezentat 54%, in crestere cu 2,8 puncte procentuale fata de 2001. Consumul public a cresut cu 3,6% fata de 2001, ajungand la 23% din PIB (insotit insa de o crestere a deficitului bugetar, care a depasit bara de 3% stabilita prin Pactul de stabilitate pentru crestere economica pentru zona Euro), In schimb, s-a diminuat ponderea investitiilor la 20,0% fata de 20,2% in 2001. Principalele sectoare de activitate in crestere sunt reprezentate de industria aerospatiala, chimie, sticlarie, farmaceutica si cosmetice, produse plastice, constructii feroviare si telecomunicatii; in schimb, se diminueaza importanta industriilor metalurgica si textila, si a industriei auto, de altfel cea mai importanta ramura ocupand o zecime din forta de munca si asigurand o optime din exporturi.

FRANTA - Indicatori macroeconomici U.M. 2000 2001 2002

PIB (in preturi an 1995) Mlde EURO 1343 1379 1395

Modificarea anuala a PIB real % 3,5 1,8 1,2

Formarea PIB - Agricultura - Industria - Servicii %%% 3,325,771,0 ,,,,,,,,,

Utilizarea PIB - Consum privat - Consum public - Investitii ale lumii %%% 54,123,919,7 54,023,420,1 54,323,920,2

Evolutia productiei industriale % 4,6 0,6 -0,8