Economie europeană

1.VALURI DE EXTINDERE

În prezent,UE are 27 de membrii, dintre care 6 membrii fondatori din 1951:

- Franța

- Germania

- Italia

- Belgia

- Luxembourg

- Olanda.

Până în anul 2007 au avut loc șase valuri de extindere a Comunităților europene. Acestea sunt:

* primul val de extindere – 1973

Danemarca

Irlanda

Marea Britanie

* al doilea val de extindere – 1981

Grecia

* al treilea val de extindere – 1986

Portugalia

Spania

* al patrulea val de extindere – 1995

Austria

Finlanda

Suedia

* al cincilea val de extindere - 2004

Cipru

Estonia

Letonia

Lituania

Malta

Polonia

Republica Cehă

Slovacia

Slovenia

Ungaria

* al șaselea val de extindere – 2007

Bulgaria

Romania

2.PROCEDURA GENERALĂ DE ADERARE

Cum aderă o țară la UE?

Încă de la fondarea lor,Comunitățile Europene au fost concepute ca o organizație deschisă. Astfel, articolul 98 al Tratatului privind CECO dispune că orice stat European poate cere să adere la tratat.Articolele 237 al Tratatului privind CEE si 205 al Tratatului privind EURATOM au urmat această schemă. Cu ocazia intrării în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană(TUE), articolul 237 al Tratatului CEE a fost înlocuit cu articolul O al TUE, al cărui text este aproape identic și a cărui frază esențială este următoarea: “Orice stat European poate cere să devină membru al Uniunii”.

Precizarea geografică conform căreia este vorba de un stat european nu reprezintă o condiție suficientă. Noul articol F, introdus de TUE, cere în plus ca statul aderent să fie dotat cu un sistem de guvernare fondat pe principiile democratice. La acestea se adaugă articolul 3A, paragraful 1,al TUE care precizează că statele member și Comunitatea duc o politica economică în conformitate cu respectarea principiului unei economii de piață deschise în care concurența este liberă.

Depunerea cererii de aderare la UE este doar începutul unui proces lung şi riguros. Startul oficial este dat în momentul în care o ţară îşi depune cererea de aderare – deşi, de cele mai multe ori, acest lucru este rezultatul unei relaţii bilaterale, deja solide, cu UE. O cerere valabilă atrage după sine o serie de proceduri de evaluare care pot - sau nu - conduce la invitarea statului să adere la UE. Ritmul în care avansează fiecare ţară depinde numai de progresele pe care le face aceasta către realizarea obiectivelor noastre comune.

Cererea depusă de o ţară care doreşte să adere la UE este transmisă Consiliului. Comisia Europeană contribuie cu o opinie oficială privind ţara solicitantă, iar Consiliul decide dacă acceptă sau nu candidatura. Odată ce Consiliul decide în unanimitate asupra unui mandat de negociere, negocierile între ţara candidată şi toate statele membre pot fi oficial deschise. Acest lucru nu se întâmplă, însă, în mod automat. Ţara solicitantă trebuie să îndeplinească o serie de criterii înainte ca negocierile să demareze.

Aşa-numitele „ criterii de la Copenhaga ”, stabilite în decembrie 1993 de Consiliul European de la Copenhaga, impun unui stat candidat să aibă:

• instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectarea şi protecţia minorităţilor;

• economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul Uniunii;

• capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru şi, în special, adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.

În 1995, Consiliul European de la Madrid a adus clarificări suplimentare – o ţară candidată trebuie, de asemenea, să fie capabilă să pună în practică regulile şi procedurile comunitare. Aderarea presupune, de asemenea, ca ţara candidată să dispună de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative. Cu toate că este important ca legislaţia UE să fie transpusă în legislaţia naţională, este şi mai important ca legislaţia să fie aplicată corect şi respectată, prin intermediul structurilor administrative şi juridice corespunzătoare. Aceasta este o condiţie necesară în vederea aderării, bazată pe încredere reciprocă.

La rândul său, UE trebuie să fie capabilă să primească noi membri: trebuie să garanteze că instituţiile sale şi procesele de luare a deciziilor rămân eficiente şi viabile; pe măsură ce se extinde, trebuie să fie capabilă să dezvolte şi să aplice politici comune în toate domeniile şi trebuie să-şi poată finanţa în continuare politicile, într-o manieră durabilă.

După încheierea negocierilor pentru toate capitolele, rezultatele negocierilor sunt incluse în proiectul de Tratat de aderare, care este avizat de Consiliu şi de ţările aderente. Proiectul de tratat este ulterior supus Comisiei pentru avizare şi Parlamentului European pentru avizul conform. După semnare, tratatul de aderare este prezentat statelor membre şi fiecărei ţări aderente pentru ratificarea de către acestea, în conformitate cu propriile proceduri constituţionale. După încheierea procesului de ratificare şi intrarea în vigoare a tratatului, candidatul devine stat membru.