Europa și reforma

Reforma sistemului economic, infaptuita in Europa Centrala si in fosta Uniune Sovietica in anii 1990, a fost fundamentala, implicand schimbari majore in ceea ce priveste institutiile, formele de proprietate, guvernarea corporativa, legile, tipurile de comportament interpersonal si atitudinea fata de munca. Aceste modificari institutionale s-au suprapus peste schimbari masive ale preturilor relative si ale tiparului comertului exterior; acestea din urma au cauzat la radul lor modificari in continutul productiei. In privinta institutiilor, abilitatilor, preturilor si produselor, a existat o mare distanta intre punctual de plecare (unde se gasea economia post-socialista inainte de reforma) si punctual final al procesului de tranzitie. Strategiile de reforma se adreseaza continutului, succesiunii si vitezei reformelor cerute pentru a duce la indeplinire aceasta tranzitie.

Adoptand a strategie de reforma de dimensiuni mari, precum si politici specifice, o tara in tranzitie a trebuit sa tina seama de circumstantele economice caracteristice si de constrangerile politice. O astfel de strategie are in general 6 componente majore: micro-liberalizarea (mai ales in privinta preturilor, comertului), macro-stabilizare(cu referire la inflatie, finante publice si datorie externa), schimbari structurale(privatizare, comert international), institutiile economiei de piata (cu referire la codurile comerciale, drepturi de proprietate si sectorul pietei financiare/de capital), retele sigure si asistenta externa . Primele patru au fost elemente cruciale ale oricarui pachet de reforma. Aspirand la lipsa somajului si eliminand subventiile pentru familii, a fost nevoie de o remodelare a sistemului de protectie sociala. Asistenta externa a fost redusa si cu impact limitat, exceptand RDG, Bulgaria, Polonia. Circumstantele mostenite se impart in 2 categorii, comune si specifice fiecarei tari. Prima categorie s-ar parea ca a dominat intrucat politicile de reforma si drumurile tranzitiei au prezentat numeroase similaritati. Totusi variatiile in circumstantele tipice fiecarei tari au fost suficient de substantiale pentru a avea un impact major asupra alegerii strategiei de reforma si a politicilor specifice.

Modelul polonez de tranzitie cuprinde 5 elemente principale:

1. Completa liberalizare a sectorului privat, care a patruns in toate domeniile de activitate economica (ianuarie 1989 si ianuarie 1990)

2. Adoptarea codului comercial de dinainte de 1939 (1982) si abolirea organizatiilor comuniste din cadrul intreprinderilor de stat, care confereau mare putere sindicatelor muncitorilor, exercitata din 1981 (pana la sfarsitul 1989);

3. Liberalizarea foarte rapida a preturilor (in cursul anului 1989 cota preturilor liber determinate a crescut de la 25% la 90%)

4. Introducerea de constrangeri bugetare aspre pentru intreprinderile de stat si o brusca reducere a inflatiei pana la un nivel moderat, prin intermediul politicilor fiscale, monetare si salariale (ianuarie 1990).