Europa - spațiu, idee, acțiune

1.1. Europa – o creatie mitologica

Mitologia consemneaza legenda greceasca in care printesa Europe/Europa, fiica regelui Agenor, al Feniciei, datorita frumusetii devine obiect de disputa intre doua tinuturi, cu chip de femei: „tinutul Asiei", care vroia s-o ocroteasca si s-o pastreze, si „tinutul din fata", care conform dorintei lui Zeus, voia s-o duca dincolo de ape. Coplesit de dragostea pentru ea, Zeus, imbraca forma unui taur si in timp ce se plimba cu alte printese pe malul marii, o rapeste si o duce in Creta, unde Europe ii daruieste trei fii: Minos al Cretei, Radamantus al insulelor Ciclade si Sarpedon al Luciei, viitori regi sau printi. Regele Asterion al Cretei se va casatori mai târziu cu ea, si ii va adopta copiii. Va fi venerata de popor sub numele de Hellotis, pâna târziu. Idila printesei Europe se va regasi ilustrata in manuscrisele operelor lui Ovidiu, va decora zidurile orasului Pompei si ale caselor din Italia, Gallia, Britannia si Germania, va constitui un motiv pentru pictori, ca Perugino, Tizian sau Boucher1.

Relatarea alexandrinului Moschos nu este singura. In alte legende, Europa este una din Oceanide, fiicele lui Oceanos si ale zeitei Tethys, sau cea care s-a casatorit, cu Poseidon si l-a avut pe Euphenos, insotitorul lui Iason in cautarea Lânii de Aur.

Mai târziu, traditia crestina urmareste nu numai diferentierea continentului european, ci si reconsiderarea numelui insusi. Sf. Ieronim si Sf. Ambrozie, reluând in sec.IV istoria lui Noe din Cartea Genezei, acorda fiecaruia dintre fiii acestuia un teritoriu: Ham primeste Africa, Sem - Asia si Iafet - Europa.

In astronomie apare o alta conotatie a Europei: asa ar fi botezat un astronom german al patrulea satelit, ca marime, al planetei Jupiter, descoperit de Galilei.

In „Cosmografia Universalis" a lui Sebastian Munster, editia 1588, Europa reprezinta o femeie al carei cap este Spania, iar picioarele Grecia si Scitia.

Reprezentarile fictive continua cu „Iconologia" lui Cesare Ripa din 1593, unde Europa este incoronata ca regina a lumii.

Rubens realizeaza la 1615 „Cele patru continente", in care patru barbati puternici tin in brate patru tinere, insistând in acelasi timp pe forta fluviilor Dunarea, Nilul, Rio de la Plata si Gangele. Mai târziu, in Anglia, protestantul Samuel Purchas, insistând pe ideea ca Europa este teritoriul crestinismului, afirma ca Isus si-a intors fata dinspre nerecunoscatoarea Asie, unde s-a nascut si dinspre Africa unde s-a refugiat si a devenit cu totul european

Intre atâtea incertitudini, sigura ramâne afirmatia lui Herodot: „Despre Europa nu stie nimeni ... nici de unde si-a luat acest nume, nici cine ar putea sa fie cel care i l-a dat"2.

1.2. SPATIUL EUROPEAN

Cu o suprafata de 10 milioane kilometri patrati, Europa este penultimul continent in ordinea marimii si nu ocupa decât 7% din suprafata uscatului masoara 4000 km de la Capul Nord pâna in Creta si 5000 km de la Lisabona la Ural Componenta a blocului asiatic si cuprinsa intre Atlantic si Ural, Oceanul Inghetat de Nord si Mediterana, limitele sale sunt usor de descifrat.

La est, se desfasoara sirul crestelor Muntilor Ural si axa care face legatura cu Marea Caspica. La sud, Caucazul, Marea Neagra si Mediterana. Cea din urma isi intinde printre insulele Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Malta, Cipru, ramificatiile tireniana, adriatica si egeeana, unindu-se prin Marea Marmara cu Marea Neagra si Marea Azov (care odata comunicau cu Marea Caspica si Marea Aral). La vest, Oceanul Atlantic ce separa prin Golful Gascogne lantul cantabric si Bretagne, apoi Marea Mânecii, Marea Nordului si Marea Baltica cu cele doua golfuri, Botnic si Finic. Sunt incluse aici Insulele Britanice, Islanda, nu si Groenlanda, Madeira si Insulele Azore aflate la 1000 si respectiv 1400 km de continent. La nord, Oceanul Inghetat de nord, cu arhipelagul Svalbard, Marea Barents, arhipelagul Novoia Zemlia si Marea Kara. Nici un punct al Europei nu se afla la mai mult de 700 km de mare (daca nu luam in calcul Rusia; cu ea, 1600km). Precum ansamblul Missouri Mississipi in America, sau Nilul in Egipt, axele vietii europene au fost Sena, Rinul, Elba, Dunarea si Volga, si nu in ultimul rând importantul culoar de la Turgai (Poarta Turgai) dintre Ural si Marea Caspica, folosit cu preponderenta pentru patrunderea in Europa dinspre Asia.

Aceasta prezentare a continentului reprezinta insa un demers insuficient pentru o analiza valida a spatiului european din perspectiva integrarii, unificarii. A lua in considerare numai incadrarea geografica este rezultatul eludarii celorlalte coordonate, pe care, atunci când explica filozofia unificarii europene, Andrei Marga la identifica in:

– apartenenta istorica, vazuta ca participare la crearea formelor institutionale si culturale ale continentului, incepând cu polisurile continuând cu revolutiile moderne si pâna la „apararea fundamentelor societatii libere".

– apartenenta institutionala, care presupune organizarea si legislatia specifica unei societati deschise.

– apartenenta culturala, adica recunoasterea „unei atitudini in cunoastere si in viata practica" specifica.

Insumarea acestor apartenente geografice, istorice, institutionale si culturale da valoare apartenentei europene. Urmarind procesul evolutiv al societatii, in general, pe directiile respective, constatam ca „Europa a fost principala scena pe care s-a desfasurat istoria universala