Evaziunea fiscală în România 1990-2007

1.1 NOTIUNE

Evaziunea fiscala a primit de a lungul timpului mai multe definitii printre care:

totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul cãrora cei interesati sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale.

sustragerea de la plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile impozabile.

evaziunea fiscalã este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atât de vinovata ca si cei pe care îi provoaca prin aceasta la evaziune.

Din punct de vedere juridic evaziunea fiscala este definita conform art.1 din legea 87/1994 ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de cãtre persoanele fizice sau juridice române sau strãine, denumiti în continuare contribuabili.

În art.3 din aceasta lege sunt prevazute obligatiile contribuabilului, si anume:

-declararea în termen de 5 zile de la înregistrare a datelor în legatura cu subunitatile constituite în sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii si cu orice alte locuri în care se desfasoara activitati producatoare de venituri, bancile si conturile bancare în lei sau în valuta, indiferent de locul unde functioneaza, în tara sau în strainatate

-declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate în orice alte locuri

-declararea oricaror schimbari cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare în termen de 15 zile de la data când au avut loc. Declaratia se va comunica organelor fiscale competente

-evidentierea veniturilor realizate si cheltuielilor efectuate din activitatile desfasurate, prin întocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de lege

-plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obtinerii de venituri, detinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfasurãrii de activitati supuse taxelor si impozitelor.

1.2 FORME DE EVAZIUNE FISCALA

Dupa modul cum se procedeaza în activitatea de evitare a reglementarilor fiscale se face diferentierea între evaziunea fiscala, legala si evaziunea fiscala ilicita.

a) Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de evaziune nu este posibila decât atunci când legea este lacunara sau prezinta inadvertente. Evaziunea fiscala legala se realizeaza atunci când o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale, este sustrasa de la impozitare datorita modului în care legislatia fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.

b) Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savârseste prin calcarea flagranta a legii, profitându-se de modul specific în care se face impunerea. În acest caz contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.

Evaziunea fiscala este frauduloasa când contribuabilul, obligat sa furnizeze date în sprijinul declaratiei în baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.

În general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate. În activitatea fiscala existã însa forme care se regasesc mai frecvent:

-întocmirea de declaratii false

-întocmirea de documente de plati fictive

-alcatuirea de registre contabile nereale

-nedeclararea materiei impozabile

-declararea de venituri impozabile inferioare celor reale

-executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv

-diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate în realitate

-vânzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vânzare efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii

-falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o conventie între patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda solidar pentru fapta comisa.