Evaziunea fiscală prin companiile offshore în Republica Moldova

Oamenii au căutat, de sute de ani, să eludeze plata impozitelor şi a taxelor şi să-şi plaseze în condiţii de siguranţă veniturile obţinute pe căi mai mult sau mai puţin legale. Printre investitorii paradisurilor fiscale se numara şi piraţii ce acţionau în zona Oceanului Atlantic, în sec. al XVII-lea, şi care aveau identificate localităţi, locuri şi chiar cămătari, unde depozitau comorile sau averile rezultate din jefuirea navelor comerciale. In Grecia antică pentru a se evita un impozit de 2% perceput de cetate asupra importurilor şi exporturilor, insulele din vecinătatea Atenei erau utilizate de comercianţi pentru stocarea mărfurilor, care erau apoi introduse în contrabandă în cetate. În perioada de înflorire a Imperiului Roman, insula grecească Delos era folosită de romanii înstăriţi pentru a evita în mod legal plata de dări, impozite şi alte taxe. Sunt ţări ca Andorra, Insulele Bermude, Cayman, Monaco, care nu au perceput niciodată impozit pe profit. Începând cu anii 1920, companiile americane, britanice şi scandinave au utilizat Panama şi Liberia pentru a-şi înmatricula vasele. În condiţiile schimbării "rezidenţei" şi "domiciliului", firmele reuşeau să evite impozitul pe profitul activităţii lor, precum şi reţinerea la sursă a dividendelor plătite către eventualii acţionari nerezidenţi. Din acel moment, offshore-ul a devenit din ce în ce mai important. Cetăţenii acestor state "se relaxau fiscal" protejându-şi activele prin înfiinţarea de trusturi offshore în Bahamas şi Channel Islands, iar companiile multinaţionale prin înmatricularea companii de asigurări captive în ţări ca Bermuda şi Cayman Island. După 1948, facilităţile fiscale, au incitat companiile multinaţionale la crearea unei vaste reţele de subsidiare fictive.

- Anii '60-70 au dus la o creştere accentuată a paradisurilor fiscale si bancare denumite zone offshor.

Prin termenul de "offshore" limbajul de specialitate britanic desemnează teritoriul situat dincolo de ţărm. În jargonul economic american, prin offshore sunt denumite activităţile economice şi firmele care îşi desfăşoară activitatea în afara teritoriului naţional al statului în care acestea sunt rezidenţi. Termenul englezesc "offshore" explicat în noţiuni economice este "activitate desfăşurată în exterior, efectuată în afara legilor ţării din care provine investitorul". Altfel spus, o zonă offshore reprezintă spaţiul restrâns pe teritoriul unui stat, de obicei în cadrul unui port, aeroport, unde taxele vamale asupra mărfurilor intrate şi destinate reexporturilor sunt suspendate şi se autorizează realizarea unor operaţiuni comerciale, industrial-bancare şi de asigurare.

Teoretic, companiile offshore se pot înfiinţa oriunde în lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale, pentru că o firmă nu va fi scutită de impozit datorită faptului că este o firmă offshore, ci pentru că este un offshore înregistrat într-un paradis fiscal.

Scopul pentru care se decide înfiinţarea unei companii offshore este în principal minimizarea taxării şi reducerea poverii fiscale, dar prin intermediul unei companii offshore se realizează şi un management mai performant al riscului cât şi o importantă reducere a costurilor. Companiile offshore pe lângă regimul de impozitare lejer beneficiază şi de mult dorita şi apreciata confidenţialitate în faţa unui control valutar, având protecţie împotriva intervenţiei guvernamentale şi a schimbărilor politice exterioare.

Schemele offshore constau în stabilirea şi domicilierea unei entităţi juridice (corporaţie, holding, fundaţie) prin intermediul căreia se derulează afaceri cu alte entităţi domiciliate în afara statului respectiv. Aceste entităţi sunt denumite generic "firme offshore" şi oferă scutire de la plata impozitelor pe profit, pe creşterile de capital, pe dividende, pe dobânzi, etc.

În prezent, în lume există peste 40 de jurisdicţii care sunt paradis fiscal, (după alţi autori numărul acestora ajunge la 70), printre cele mai utilizate sunt:

- în Europa: Irlanda, Insula Man, Jersey, Cipru, Liechtenstein, Elveţia, Portugalia, Alderney, Guernsey, Gibraltar;

- în zona Pacificului: Noua Zeelandă, Hong Kong, Vanuatu, Singapore, Malaezia, Samoa de Vest, Nauru, Insulele Cook;

- în zona Caraibelor: Bahamas, Bermude, Insulele Cayman, Antigua şi Barbuda, Belize, Costa Rica, Panama, Turks şi Caicos, Insulele Britanice Virgine, Aruba, Barbados, Antilele Olandeze, Montserrat, ;

- în Africa şi Oceanul Indian: Liberia, Insulele Marshall, Mauritius;

- în SUA: Delaware, Wyoming, New York, Nevada, Utah;

Se manifestă aşa-zisul fenomen al "delocalizării fiscale", adică transferul sediului unei companii, nu şi al activităţii pentru a beneficia de avantajele oferite de paradisurile fiscale.

Raportul Gordon comandat de fiscul american relevă faptul că depozitele financiare efectuate în paradisuri fiscale au crescut de la 11 miliarde de dolari (în 1968) la 385 miliarde de dolari (în 1978) depăşind rata creşterii economiei mondiale.

Unii economişti americani afirmă că acum 20 de ani cifra de afaceri a paradisurilor fiscale reprezenta 5% din economia mondială, iar acum ea reprezintă 50%. Depozitele străine ale Japoniei, SUA şi Franţei reprezintă împreună mai puţin decât depozitele a 6 centre offshore.